Cioburi de (nin)soare. Sau formele sparte ale gândurilor alb-negru

Aruncasem în gol câteva rânduri

desenate pe cerul minții mele.

Le apuc acum de un capăt, le pun

căpăstru și încerc să le mângâi pe creștet.

-Stați cuminți, le spun. Nu vreau

decât să vă așez în ordine, e în regulă.

Sunt diferite și realizez acum un curcubeu

alb-negru și un gri.

M-am plictisit să le văd cum aleargă fără noimă

de colo până.. dincolo. Nu înțeleg.

Am vrut doar să le scot la lumină, dar eu scriu

întotdeauna în negru. Dâre de catran

tânjesc pe foaie de copac în rețea- pădurenebună. Se scurg

ochii după pătrățelele

uniformei școlare purtate în clasele primare.

Atunci am învățat să scriu cu litere de tipar

și încă încerc să găsesc literele de mână. A mea.

Am să plec și am nevoie de asta.

Nu știi ce zic până nu obosești și tu să porți

bretele și papion pe șantierul scriitoricesc.

Mereu în construcție, lumea asta se stinge

în sine. Macarale descendente, căști deschise

până în craniul gol,

ghete fără talpă,

ingineri morți. Fără urmași. Eh, încotro?

Săpați groapa unui scris demn de eternitate

cu lopata efemerului încuiat în norme.

Normal.

A venit iarna, e frig, trebuie să vă acoperiți

cu ceva.. Cu pământ pus peste vorbe de duh.

Las-o așa, îți zic, las-o așa!

Nu înțelegi? Mai citește o dată!

Începe cu încă încerc să găsesc literele de mână

de ajutor..

Comments

comments