Cum am văzut eu Bacalaureat 2016.

Între 1 și 3 iulie, adică în weekendul ce tocmai s-a încheiat, a avut loc Festivalul IEsc – urban, contemporan, românesc – ediția a doua. Au avut mai multe treburi interesante în program. Pe lângă concerte, ateliere de creație, ședințe foto profesionale, make-up & hair styling, expoziții de ii și accesorii, aseară au avut și o proiecție de film la care am ținut să ajung: Bacalaureat, regia Cristian Mungiu.

Invitat special? Mungiu în persoană. S-a vorbit mult, poate prea mult, înainte de începerea filmului. Am aflat câteva chestii interesante, dar am pierdut multe amănunte fiind atentă la rândunelele ce făceau cercuri aeriene deasupra Grădinii cu filme.

• Polonia are o industrie a filmului muuult peste a noastră din punct de vedere al numărului de spectatori – se vehiculau cifre de 15 milioane, față de numai câteva sute de mii la noi (la filmele Disney, adică cele mai vizionate).
• Avem nevoie de educație în acest sens – trebuie să ne îndreptăm către cinema-uri mai des, iar în orașele în care nu există cel puțin un cinematograf, să se ceară acest lucru primarilor și chiar lui Mungiu, iar el va ajuta cu ce îi va sta în putere. Fix așa. 🙂
• bla, bla, bla – rândunici pe cer, cum ziceam. 😀

• Filmul românesc cică ar cam fi devenit brand de țară. Cu asta nu prea am fost de acord. Dar nu zic nu, poate așa o fi, nu-s chiar vreo cinefilă să-mi dau vreo părere avizată.
• Cristian Mungiu vorbește mult. Asta e bine. Pentru moderator, că pentru spectatori.. nu știu, prea mult, fra’. Mai taie din ele. Chiar dacă mi-a plăcut timbrul vocii tale și urma de rârâială, data viitoare am putea să te ascultăm mai puțin de 50 de minute, totuși.. 🙂

Despre Bacalaureat 2016

Păi, nu facem și noi un pic de SEO? :))

Despre film, numai de bine.. Și nu prea. Tip mungienesc, se termină în coadă de pește. Asta ar fi o primă idee. Apoi, mna, mi s-a părut că a ținut-o langa așa, fără vreun rost. Zici că a fost reality show, dar nu Mireasă pentru fiul meu, ci realizat după următoarea rețetă: se ia o familie cu un copchil ce dă bacu’ acuși, dar din cauza unui incident.. Niște lucruri se întâmplă. Se complică situațiunea. Eee, și atunci, ce ar fi de făcut?.. Nu știu, nu spun nimic. 😀

Eu îl recomand. Are faze super comice. Am râs, m-a ținut atentă, m-a pus pe gânduri pe ici, pe colo, nu e deloc timp pierdut. E o senzație mișto să vezi pe un ecran foarte mare bucăți din viața ta de… român.

Am fost atentă și la relațiile dintre personaje, comportamentul lor în funcție de interese și raportarea lor unii față de ceilalți dictată de motivație pur personală. Și cum „suntem în România” se pare că ar fi motivul să te sustragi unor obligații. Fix pe sistemul lasă că merge și așa sau păi, nu am avut de ales, trebuia să fac asta, dar în altă țară nu vom face așa.. Și exemplele pot continua.. Dacă l-ați văzut deja, spuneți-mi și mie ce credeți. Dacă nu, ar fi cazul să.. da. 🙂

Eniuei, a fost o seară frumoasă. Mai ales că m-am (re)găsit cu oameni buni. 🙂

Comments

comments