Frumoasa și bestia 2.0
Decorul: Carcasă PC – nemaivăzută
Personaje:
Frumoasa – Placa de Bază (La Plaque du Base)
Bestia – Fortron (Sursa FSP)
Tatăl Frumoasei – Panglick
Panglick era un negustor bogat din ținutul Carcasei PC. Acesta deținea cel mai de succes magazin online de surse, unde le implicase pe cele trei fete ale sale: cea mare, cheltuitoare de curent, cea mijlocie, consumatoare de resurse, iar cea mai mică, Frumoasa, era piesa de bază a întregului sistem.
Într-o zi, negustorul i-a ordonat unui slujitor de-al său să răspândească vestea despre noile reduceri componente și să nu cumva să îndrăznească să i se arate în fața ochilor fără un reach de 2.000. Zis și făcut. Acesta își luă balaurul din grajd și zbură ca vântul și ca gândul să anunțe oamenii, înainte ca furtuna să se abată asupra lor.
În timp ce Frumoasa își plimba minionul prin curte, observă cum cerul se întunecă și de ea se apropie vertiginos un fuior de vânt amestecat cu ploaie. Tornada ajunse într-o clipită și a măturat totul în cale, mai ales partea din Carcasă unde Panglick își construise depozitul de calculatoare. Aceasta fugi repede către tatăl său și-l anunță de oribila întâmplare.
Negustorul, când auzi una ca asta,
Îi spuse Frumoasei: – Ce stai, fă, ca proasta?
Frumoasa, uimită din cale afară, amuți. În schimb, negustorul încălecă degrabă și porni spre ținutul vecin, Surse FSP, să-și reaprovizioneze magazinul din care nu mai rămăsese aproape nimic. Odată ajuns acolo, a văzut un trandafir din specia Cooler Blue Rose și, gândindu-se la Frumoasa pe care o lăsase supărată, a intrat în curtea Bestiei să fure floarea. Atunci, din spatele unor tufișuri, se auzi fâș! fâș! Deodată, apăru în fața lui Panglick un titan cu chip de ventilator.
Iritat peste măsură, Fortron (Bestia) îl blestemă pe Panglick să facă acest drum timp de trei luni, pe jos, în bătaia vântului său. Mâhnit, negustorul plecă spre casă. Acolo îl așteptară cele trei fete, iar Frumoasa fu tare încântată de cadoul adus de tatăl ei – un tradafir cooler era tot ce își dorea de când era mică.
Când află de prețul plătit de Panglick, aceasta hotărî să meargă ea în locul tatălui său. Când ajunse la grădina Bestiei și văzu diversitatea speciilor de flori pe care Fortron le îngrijea, ea își dădu seama că acolo sălășluiește un suflet sensibil și cald. Întâlnirea dintre cei doi avu loc în timpul unei furtuni, cu vânt puternic și descărcări electrice, dar acest lucru nu i-a împiedicat (deși ea era proastă de dădea în gropi) să se îndrăgostească unul de celălalt de la primul scurtcircuit.
Frumoasa hotărî să meargă acasă pentru a-și anunța tatăl că se va căsători cu Fortron, sursa ei de energie, vitalitate și curent (kw). Când se întoarse în grădina Bestiei, aceasta găsi același titan cu față de ventilator, dar, după un simplu impuls electric, aceștia au rămas legați prin Panglick pentru totdeauna și au funcționat perfect până la epuizare.
#14. Proba SuperBlog: FSP Fortron îți pune PC-ul în mișcare!
Un comentariu
Pingback: