Metafore, c-așa se poartă.

De obicei, la volan îmi vin cele mai multe idei. În legătură cu orice, oricum, oricând. Azi dimineață, pe drum, timp de o oră și jumătate, am scormonit prin sertarele creierașului, am colindat munți de amintiri (da, voi scrie despre experiența de la Băile Tușnad – mi-nu-nat!), am cotrobăit prin cotloanele sufletului meu și, eventual, al altora. Mi s-a aprins beculețul atunci când a răsărit și soarele.

Nu-mi place să compar oamenii pentru că nu-mi plac lucrurile începute și neterminate. Dar este în firea noastră să catalogăm, așa ne funcționează creierul, nu putem percepe mai bine lucrurile decât așa – categorisind. Așadar, povestea ar suna cam așa:

„Oamenii sunt păpuși din vată.

Unii, moi, îți fac viața mai ușoară și

încearcă să te scoată din abisuri,

când te zbați, vin să te scoată

din neant cu nu-știu-ce dichisuri.

Și-apăi, sunt aceia care sunt

așa dulci, lipicioși… Și-n trei cuvinte

te fac… să uiți de pământ –

Sar pe ferestre pentru tine, cu avânt.

Și-ar mai fi ăștia care, în… neștire

au scris, cerșind atenție, ceva de mâncare.

Tot ei, invidiați – cum li se spune, dorm pe coadă

de pisică neagră. Nu au loc și nu au stare

și nici azi, și nici poimâine – vine toamna,

Bine-mi pare!

Zahărul (cel din cafea sau vată?) nu priește glicemiei,

Și îi mănâncă, și se storc de încă puțină

zeamă de lămâie

să le treacă greața după mierea de albine.

Morala fabulei, sărind peste etape:

Când umbli cu vata de sticlă, porți mănuși.

Comments

comments