Poezia săptămânii

Poezia săptămânii: Constantin Brâncuși în Poezia artelor frumoase

Într-una din călătoriile mele printre cărțile Anticariatului Unu (zona Universitate), am găsit un volum publicat în 1989 de Editura Minerva: Poezia artelor frumoase, o antologie semnată de Marin Mihalache.

Ut pictura poesis (Poezia este ca pictura – Horațiu)

Pornind de la acest gând, autorul a adunat diferite poeme dedicate artelor frumoase. Dintre ele, pentru poezia săptămânii lui Brâncuși (așa cum este declarată săptămâna în care este ziua de naștere a sculptorului), am ales câteva poezii adresate acestuia, versuri pe care le voi reda mai jos.

Constantin Brâncuși – 1926 editare color: Jecinci

Pasărea sfîntă – Lucian Blaga

Întruchipată în aur de sculptorul C. Brâncuși

În vîntul de nimeni stîrnit
hieratic Orionul te binecuvîntă,
lăcrimîndu-și deasupra ta
geometria înaltă și sfîntă.

Ai trăit cîndva în funduri de mare
și focul solar l-ai ocolit pe de-aproape.
In păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întîielor ape.

Pasăre ești? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptură ți-am zice, potir fără toarte,
cîntec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte.

Dăinuind în tenebre ca în povești
cu fluier părelnic de vînt
cînți celor ce somnul și-l beau
din macii negri de subt pămînt.

Fosfor cojit de pe vechi oseminte
ne pare lumina din ochii tăi verzi.
Ascultînd revelații fără cuvinte
subt iarba cerului zborul ți-l pierzi.

Din văzduhul boltitelor tale amiezi
ghicești în adîncuri toate misterele.
Înalță-te fără sfîrșit,
dar să nu ne descoperi niciodată ce vezi.

Pasărea măiastră – Ion Vinea

Lui C. Brâncuşi

Duhul e în minţi – şi pe pământ umbră 
Ochii noştri trag stelele în gări 
Miresmele au spălat zgomotele – 
cu vieţi ne pipăie câmpia – 
mătasea mării paşilor se dăruie. 
Bântuie vremea în ramuri greu încărcate 
veştile, simte-le coapte, cad pretutindeni în noapte 
Sorii mâinilor talere i-am întins 
Pe mormintele nedeschise împinşi 
Ne purtăm fântânile de sânge 
Să ’nălţăm vrem, iar Turnul lui Babel 
din năzuinţi cuib cuvântul lui de la început să boltim; 
Ca în faţa unui cântec mare, 
pasărea setei fulg de flacără 
răstignească-şi ivirea măiastră 
amăgitor de sfânt pe catapeteasmă.

Cuminţenia pământului – Ana Blandiana

E mare, greu de urnit şi răbdătoare,
Dac-o loveşti durerile sunt simţite dar tac,
E mare, de-aceea poate să stea nemişcată,
Poate să vorbească doar o dată sau de două ori într-un veac.

Ştim că există, trupul ei mare
Ştim că ne sprijină dacă-am greşi,
Ştim că nu poate să moară, că lângă sânii ei
Putem să ne-ntoarcem copii.

Şi-atunci când aerul se va face cald şi mătăsos între noi,
Când nu ne vom teme unii de alţii, de vânt,
Vom şti că vorbeşte Cuminţenia pământului,
Cuminţenia acestui pământ.

Sursa: digi24.ro

Poarta Sărutului – Adrian Păunescu

Rotund a izbucnit această vatră
Și-apoi, rotund, furtunile-au bătut,
O casă de lumină și de piatră
Să-ncapă-n poarta plină de sărut.

Nu dalta lui tăie aceste spații
Ci s-a-mplinit voința de strateg,
În buzele atâtor generații
Și în iubirea neamului întreg.

Doi câte doi urmând eternitatea,
Și-apoi făcând-o să triumfe-n flori,
E-o Poartă a sărutului – cetatea
Cu muritorii ei, nemuritori.

Ce liniște în ea și armonie,
Vecia curge blând ca un balsam
O linie de geniu se mlădie
Și piatra sărutată naște neam.

Mereu la doi rotundul să se-mpartă,
Precum Brâncuși în poartă a făcut
Veniți cu toții la această poartă
La poarta tutelată de-un sărut.

Coloana Infinitului – Adrian Păunescu

N-a fost de când lumea
Dar pare de-atunci;
A fost condamnată, a fost arestată,
Râdeau că ar fi o grămadă de stânci
Au tras cu tractoare de ea să o scoată.

Ce poate-nsemna decât drumul în sus?
Sfârșit nu-și găsește și milă nu știe,
Coloana e omul cel fără apus
Și duh pe-un înalt parapet de sicrie.

La marginea firii punând temelii,
La ora când cerul întreg e-o cunună
În vorba „a fi” ea, coloana, e-un „i”,
Punctată de soare, punctată de lună.

Priviți-ne-n ea dacă vreți să ne știți,
Poporul acesta coloană arată,
Mereu zbuciumați, totdeauna uniți
Și n-avem de gând să murim niciodată.

Trudind totdeauna cinstit și modest,
Lăsăm infinitul distanțelor astre,
Dar, câteodată, în semn de protest,
Îi facem în țară, cu mâinile noastre.

Și ca să se știe că suntem și noi,
Că nu stăm aici, pe pământ, cu chirie,
În pauza dintre-nfloriri și altoi
Ieșim la vreun munte și-l facem vecie.

Veșnicie la Hobița – Ioana Dinulescu

La hotarul pietrei și lemnului,
palpită materia în râvna
unei forme perfecte.
Se reazămă tâmpla de firul ierbii-ncolțite,
înmugurește-n palme dalta
și dă în floare.
Izvor fără prihană și măr însomnorat:
satul Hobița la nașterea lumii,
ia praznicul de nuntă
al primului bărbat.

Casa memorială Constantin Brâncuși din satul Hobița, comuna Peștișani, jud. Gorj (Sursa: gorjeanul.ro)

Triptic – Gabriela Hurezan

I. Coloana

Poate peste un miez de pământ lăcuitoriu sânge
a dezlegat în șuvoi sublim
acest braț de sprijinit toracele cerului,
atât de omenește obosit întru prea multă bunăvoință
de a fi neprihănit și orbitor
asemenea frunților noastre
cu iubire strălimpezite,
undeva, mai spre o calmă origine
a miraculoasei neputințe de a ne sfârși.

II. Poarta

De-o parte, etern, sărutul dintâi
de cealaltă, etern, un alt sărut
neblestemat să fie cel din urmă
căci mai există atâtea alte porți
sub care, într-o zi,
cu dragoste îmbrățișându-ne picioarele
soarele se va adăposti de furtună.

III. Masa

Am închis ochii și l-am văzut pe Zamolxes
hodinindu-și nemurirea pe scaunul dimpotrivă,
avea în barbă un licăr de vin barbar
și-n mâini
un gest măreț de tăcere
către celelalte unsprezece chipuri ale sale îndreptat
și,
subit,
strângând mai tare din pleoape,
am putut cuprinde cu mintea apoi,
că lipsea un scaun
și, de fapt, lipseam și eu
cu pietate ascunzând printre alte trupuri
prea zgomotoasa mea făptură.

Masa tăcerii – Constantin Brâncuși (Sursa: doxologia.ro)

Așa cum am mai zis și în alte rânduri, nu (prea) îmi place să comentez poezii. Și texte, în general. Cititul îmi pare un act personal, intim. E adevărat că poți discuta idei ce se plimbă prin poeme, dar mai degrabă la o lumină mai slabă, cu un pahar de vin și lemne trosnind în șemineu. Ah, ce seri!…
În rest, nu aș vedea rostul descoaserii unui text în ațe și petice tot mai mici, până nu mai înțelege nimeni nimic din el. Poezia este un act artistic în sine. Este complexă și poate cuprinde în numai câteva fraze tot ce ai putea dezvolta într-un roman. Iar mecanismul psihic prin care fac legăturile între metafore și alte figuri de stil este de neprețuit (să nu folosesc priceless!). 😀

Am vizitat de două ori parcul Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, dar, în afara pozelor rătăcite prin social media, nu am avut la îndemână alte imagini. Deocamdată.

Dacă nu sunteți pe aici, pe blog, de mult timp, vă spun că această categorie (Poezia Săptămânii) ar fi trebuit să fie o postare săptămânală în care să (re)amintesc – publicului și mie – de anumiți scriitori de versuri. Din diferite considerente, am sărit câteva săptămâni (luni :D) bune peste – exceptând postările video #poeziasăptămânii. Dar sper să remediez acest aspect. Am redescoperit plăcerea de a scrie despre trăirile celorlalți, nu numai despre cele ce zac în mine. Fumegând.

Pe săptămâna viitoare!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: