Interviu cu Daniel Preda(tor): „Lumea ar trebui să mă asculte pentru că sunt apropiat de simțirile lor. Sau nesimțirile lor.”
Am plănuit acest interviu de mai multă vreme. Mult prea multă vreme, chiar. :)) L-am cunoscut pe Daniel prin intermediul unui articol publicat pe blog – Cum să nu fii meltean la un concert (Paraziții la Arenele Romane). Acolo îmi vărsam eu oful cum știam mai bine, omul a rezonat cu mine și uite-ne deja cu ceva ani de prietenie în spate.
Între timp, a evoluat mult, adică fix ceea ce admir și încurajez cel mai mult la o persoană: dorința de autodepășire, de forțare a limitelor, de ieșire din zona de confort.
Ne-am propus și altfel de materiale pe viitor (video), dar astăzi vă invit la o citeală faină, cu substraturi și râs. Mult râs. :))
-
Salut, Daniel! Descrie-te în trei cuvinte. Doar trei, pentru început.. 😀
Bună! Vulcanic, perseverent, inteligent. Cât de greu să fie să aduci cuvinte bune despre tine încontinuu?
-
Ținând cont că e primul interviu, dar nu și ultimul :D, cine este Daniel Preda? De data asta, în mai multe fraze. :))
Daniel Preda este un bărbat cu apucături de copil, uneori. Depinde de stare. Este agent de vânzări într-un magazin, pentru că asta îi place să facă: psihologie în masă. Chiar dacă mai dă de proști, e bine că se întărește zilnic mental. Este un om care vrea să îmbunătățească periodic lucruri la el, să arunce ce nu-i bun și să sedimenteze tot ce acumulează de-a lungul timpului. N-aș zice perfecționist, aș zice inovator. Un timido-sensibil (râde). Sunt viscol și primăvară în aceeași persoană.
-
Deși e lesne de înțeles, de unde numele de „Predator”?
Asta cu numele a fost o problemă de la început. Nu știam ce dracului să fac. Pentru că mă rad în cap, inițial îmi spusesem Skinhead (râde). După, am zis că Predator se potrivește cel mai bine, având o parte și din numele meu de familie și terminația „tor” că dau cu ciocane verbale pe track-uri (câtă aroganță!).
-
De când ai început să faci muzică?
Muzică am început să fac de prin 2011. Nu știam să le așez eu cum trebuie, chiar și acum mai am dificultăți. E un proces îndelungat asta cu muzica, pentru că niciun artist nu e bine definit niciodată, tot timpul trebuie să aduci chestii noi la tine. Dar, muncim cu drag și spor pentru a face ce știm mai bine: muzică. Asta mă definește când abordez my alter ego (râde).
-
Care este activitatea muzicală de până acum? Albume, concerte etc.
Activitatea muzicală se răsfrânge, deocamdată, asupra unui singur mixtape lansat online în primăvara lui 2018. Se numește „Bine am venit” și este rezultatul a 3 ani de scris zeci de piese, până când am găsit rețeta potrivită de a rezuma totul la 12. Asta pe plan solo. Am format o trupă cu un tovarăș de-al meu, Mădălin Vfm, sau Mască. Trupa se numeste MaindFac și avem deja în derulare un proiect care include freestyle-uri numite generic MaindFactory. Cu concertele treaba stă cam slăbuț cântând pe unde am fost invitați sau am organizat noi. Să zicem că au fost până acum cam 10 în ultimii doi ani. Știu, e puțin, dar așa e când nu te știe lumea. ÎNCĂ.
-
Cum a fost prima dată la iUmor? Dar a doua oară?
Mamă. Prima oară, emoții mari. Vară, cald, agitație pe platoul ăla. Nebunie în toată regula. Am fost singur, de nebun, neavând susținătorii cu mine. Dar, când m-am trezit cu microfonul în mână și mi-am auzit numele, am zis „there is no turning back. I gotta do this shit”. Și l-am făcut. Cred că am atins niște puncte sensibile sau erau jurații stresați că am luat trei dislike-uri. (râde)
A doua oară am fost mai relaxat că am avut o parte din brigadă cu mine și am luat trei like-uri. Roastul a fost mai bun ca primul, dar cum nepotismele lovesc peste tot, au decis să mănânce căcat că au fost distorsionări pe sunet și nu m-au difuzat. Eh, media.
-
De ce X Factor?
De ce nu? După iUmor, am zis că trebuie un concurs de muzică. Să vedem, să testam, să experimentăm. Inițial, voiam să merg singur, apoi l-am înscris, fără să știe, și pe tovarășul meu Mască. Și aici a început aventura MaindFac. E tare senzația pe care o ai pe scenă, fiind un sentiment unic și incomparabil cu stările pe care le ai în viața de zi cu zi. Crowd control, asta trebuie să fie principala armă a oricărui artist.
-
Cum s-au reflectat aceste apariții TV asupra ta ca artist?
Nu te gândi că a trebuit să dau avalanșe de autografe. M-au recunoscut puțini pe stradă, dar mai mulți în lumea online. De obicei, înveți multe din asta, dacă ești suficient de deschis să accepți sfaturi și critici. Nu trebuie să te pună la pământ astea, că sunt și mulți idioți care se aruncă în afirmații de dragul de a o face. Personal, m-a făcut să mușc din ei, indiferent de context.
-
Ești un fan declarat Paraziții, în special Cheloo. Se vede asta cu ochiul liber. :)) Te-ai gândit în ce măsură te influențează muzica lor?
Am fost fan declarat. Muzica nu se rezumă doar la ei. Cheloo e un MC bun, care a avut o influență asupra mea mult timp, pe plan muzical, mă refer. Influența pe care au avut-o a fost de liniaritate în flow și asta se vedea când mergeam la studio. Ai grijă ce muzică asculți ca MC, pentru că paleta aleasă trebuie să fie variată ca să poți să te definești. Dacă rămâi într-un singur loc, faci doar aia, iar stilul Paraziții a rămas în 2005. Fiecare face ce-i place, ascultă ce vrea penisul lui, dar am renunțat să mai ascult. Doar așa, random, să îmi fac o părere de lirică, sound.
-
De ce să te asculte lumea? Cu ce crezi că vii original într-un peisaj hip hop românesc din ce în ce mai aglomerat?
Pentru că am fost la X Factor și iUmor (râde). Lumea trebuie să asculte muzică bună, nu căcaturile care se tot play-ază încontinuu de 100 de ani încoace. Pot spune că am un mesaj old school pe beat-uri new school. Ca să îmi arog titlul de orator, lumea ar trebui să mă asculte pentru că sunt apropiat de simțirile lor. Sau nesimțirile lor. Sinceritate all the way. Cu ce vin original? NIMENI nu vine cu nimic original. În materie de ceea ce spui pe o piesă. Abordarea, perceptia e alta. Totul e luat de la alții. Originalitatea s-a încheiat prin anii `20, dacă mă întrebi pe mine. În rest, all is copy of a copy. Original pot spune că e stilul de a te trezi, de a vocifera, intonațiile, flow-ul.
-
Trebuie să te întreb și asta, deși e o întrebare „standard”. :)) Ce proiecte/planuri de viitor ai?
Să ajung bogat, fără să muncesc prea mult (râde). Am un mixtape pe țeavă, e aproape gata, se numește „AlTbum”, ce o sa conțină 10 piese, cred. Mai am în plan un album al trupei. Nu dau date exacte, pentru că momentan încă ne învârtim asupra beat-urilor. Avem vreo 70 din care trebuie să alegem. În general, să facem muzică. Apariții TV, cât se poate. Într-un mediu în care nu te ajută nimeni, trebuie să îți faci tu promovare, nu să te rogi de alții. Dacă e ce trebuie, vei fi văzut, sunat, abordat. Pe plan personal, să fiu sănătos și liniștit.
-
Ce ai fi vrut să te întreb, dar uite că nu am făcut-o? 😀
„De câți bani ai nevoie?”, „Vrei să ieșim la o citronadă?” (râde)
Un comentariu
Laurentiu Miron
talentat tipu