Scrisoare fără nume 9. Nouă

Draga mea,

Încep așa pentru că în acest fel știu că se deschide o scrisoare. Dar nu-mi ești dragă întotdeauna. Mai ales când începi să.. #overthinking. Totul, dar totul trebuie supus întrebărilor? Nu. Liniștește-te. Și nu mai căuta liniștea în exterior, în modul în care îți așezi pixurile în suportul de pe birou, în documentul excel în care îți organizezi ideile într-un mod ce-ți trădează OCD-ul, ci, ai ghicit, în tine.

Draga mea, te ai pe tine.

Cu toate ale tale. A venit septembrie. Îți place toamna, aproape că îți zici că acesta este anotimpul tău. Dar nu înseamnă că-ți trădezi primăvara ta și echinocțiul zilei de naștere. Bucură-te de tine și de firescul ce-ți stă ascuns în fiecare gest. Nu trebuie să fii extraordinară. Adică nu trebuie să încerci să fii. Pentru că ești deja. Ești și ar trebui să-ți fie de ajuns. Ai auzit? Repetă după mine: Îmi sunt de ajuns.

Nu te mai obosi cu gânduri cum că ai putea face mai mult. Faci cât trebuie și când simți că. De ce să împrăștii idei și sentimente pe aici (sau pe dincolo), dacă nu îți dorești asta? Iar dacă vrei să scrii, fă-o și atât. Scormonește în sertarul acela și dă-i drumul. Autosuficiența nu este bună, te ține pe loc. Fă tot ceea ce îți stă ție în putere să faci într-o zi astfel încât, la finalul acesteia, să te afli cu un pas mai aproape de visul tău. Poate aici este problema. Încurcată printre lucrurile mici, ai cam uitat de idealuri. De scopul suprem.

Îți mai aduci aminte?

Erai micuță și fiecare rugăciune se încheia cu „..să-nvăț carte și s-ajung mai departe”. Poate că ai înțeles greșit acest departe. Nu departe de tine, cea de-atunci, fetița cu pistrui și două codițe. Întoarce-te la ea mai des, se pare că știe mai bine decât tine, omul cel adult, ce are de făcut. Departe nu înseamnă să uiți de tine și felul tău de a fi. Modelează-te după cum simți, nu după cum crezi că ar trebui să fii. Vei vedea că, într-o zi, într-o bună zi, vei privi în urmă și-ai să-nțelegi mai bine ce-ai vrut să spui cu acel departe.

Nouă..

De-a lungul timpului, ți-ai tot trimis scrisori, dar mi-e teamă că zac pe undeva, în dreptul ușii sufletului, încuiate pe dinăuntru, încă nedeschise. Altfel, nu-mi explic de ce bâjbâi. Oh, ce cuvânt potrivit.. Sper să vină ziua aceea când te poți privi în ochi, în oglinzile alea despre care tot vorbești, și să te regăsești. Nu te mai pierde pe drum. Ține bine frânturile de suflet, bucățile în care te-ai sfărâmat de atâtea ori, și găsește-ți curajul să te aduni, să te lipești tu de tine, prin tine.

Toamna nu înseamnă moarte lentă. Înseamnă un scrub pe pielea naturii, îndepărtarea celulelor „vechi” și intrarea într-o stare de repaus. Toate astea pentru ca, într-o primăvară, să renaști de la zero. Iarăși nouă.

~ Nouă (mie și.. tot mie) ~