Panseuri

când două universuri își dau mâna..

..are loc un anti-big bang. la fiecare două secunde se mai creează unul. și încă unul. până când pierzi șirul și te oprești din numărat. te prăbușești într-o anestezie totală, uiți de tine, de tot ce erai și îți îmbrățișezi noul eu.

te așezi pe iarbă crudă, cu privirea spre stele și te întrebi ce se află pe fiecare dintre ele, ce le face să strălucească în întuneric. și de ce apar în fiecare noapte, chiar de nu le vezi. și te mai gândești la materialul ăla negru pe care ele sunt cusute în fiecare seară, cu aceeași răbdare, de o mână invizibilă. cum ar fi să-ți crești aripi de acum și până la următorul apus? și cum ar mai fi dacă ai zbura într-un balon scăpat din mână de vreun copil care abia a împlinit 5 ani?

unde se duc lacrimile după ce le sufoci într-o batistă verde deschis? ah, era mâneca de la pijama.

îți cresc fire mici, subțiri de rădăcini de fiecare dată când umbli desculță pe pământul rece, răsfoind covorul galben al toamnei. dă-ți voie să te așterni la umbra unui copac de vise. alege-ți câte unul pentru fiecare zâmbet întors universului din care faci parte chiar dacă nu ai cerut asta. alungă-ți ridul de pe frunte, dintre sprâncene. dă-ți timp să fii reală, parte din natură, din naturalețea firii umane, oprește prefabricarea din fiecare dimineață. râzi cu ochii.

iubește.

dărâmă ziduri cu un gest amabil, vindecă să poți fi vindecat la rândul tău. acordă timp celui ce îți dăruiește mai mult timp din universul lui. iubește-vă!

atunci când vântul își face cărare printre șuvițe rebele ce-ți acoperă chipul când stai cu capul în jos, oprește-te și plângi. apoi, oprește-te din plâns și trage aer în piept, până simți că aduni în tine toate relele ce ți-au lăsat urme pe cord. apoi expiră-le. fă curat în ochii tăi mari, ascultă-te atunci când vrei să taci. pentru că, de fapt, acelea sunt momentele în care ai cele mai multe lucruri să-ți spui.

aleargă către nicăieri, dacă într-acolo te conduce inima. stai singur, dacă în doi simți că te zdrobești fără să-ți explici de ce. vorbește-i, dacă asta te face fericită. ai văzut și tu că liniștea e noul lux. chiar asta a fost acea „lună de pe cer” pe care am cerut-o mereu. dar luna e tot acolo unde știi și tu că e.

poate că, în cazul meu, încă n-au trecut acele două secunde în care două universuri își dau mâna.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: