SuperBlog

La pas prin Bucureștii lui Eliade. „Pe strada Mântuleasa”

Mi-aș dori să citiți acest articol nu pentru că e scris de mine, nu pentru că l-am documentat cu drag. Ci pentru simplul fapt că el readuce în atenția noastră, a tuturor, câteva frânturi din istoria Bucureștilor de odinioară, acest organism viu aflat într-o continuă schimbare. În final, articolul vine și cu o propunere de proiect fezabil…

Despre Bucureștiul de altădată și mahalaua Mântuleasa

În trecut, Bucureștiul era împărțit în mahalale. Una dintre acestea este Mahalaua Mântuleasa, zonă în care ne vom plimba împreună astăzi. Aceasta încă mai păstrează o parte din farmecul timpurilor de altădată, mai ales prin prezența unor clădiri vechi din sec. XVIII – XIX, ce încă dăinuie în jurul Bisericii Mântuleasa. Îmbinarea stilurilor neoclasic, neoromânesc și modernist oferă zonei o valoare arhitecturală inestimabilă.

Prima semnalare a uliţei Mântuleasa datează din anul 1707. Pe atunci, Bucureștiul era un mare târg, iar regiunea estică a fost destinată aproape în exclusivitate cartierelor profesional-negustoreşti. Dezvoltată din vremea lui Constantin Brâncoveanu în jurul bisericii omonime, mahalaua Mântuleasa s-a aflat încă de la apariţie în Plasa Târgului de Afară (astăzi Calea Moșilor).

Adesea, numele zonelor orașului erau date de boierii ce le dețineau. Astfel, mahalaua Mântuleasa își va primi numele de la precupeţul Matei Manta și soția acestuia, Safta Mântuleasa. Rămasă văduvă și moștenitoare a unei averi impresionante, aceasta a risipit banii pe petreceri, pentru ca, mai apoi, să-și dorească a clădi o biserică în memoria soțului său. Sora acesteia reușește să finalizeze construirea lăcașului în 1733, iar un an mai târziu, biserica va fi târnosită cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, fiind unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din București.

Biserica Mântuleasa

Pe locul unde se află astăzi biserica Mântuleasa, se găsea o grădină mare ca mai bine de două pogoane. În fundul acestei grădini cu faţa la răsărit, era o casă boerească cu multe încăperi, cu grajd, magazii şi şură pentru trăsuri. Această grădină aparţinea familiei Manta şi se moştenea din tată în fiu. (…) O bună casă boerească (…) cu gard, cu cuhnie, cu şopron, cu casă dă jos, cu o casă mai mică, cu poartă bună, cu puţ în curte, cu curtea pe uluci, cu grădina asemenea cu casele de sus toate grijite, cu paturi, cu laviţe, cu păticine de macaturi, cu uşi la toate casele, căptuşite, cu ferestre dă steclă pe toate casele, cu încuietori la toate uşile, asemeni şi beciurile iarăşi cu paturi, cu laviţi, cu uşi aşişderea, cu o căscioară ce este din dosul grădinii, cu locşorul ei, cu puţ în curte. (Sursa: bucurestiivechisinoi.ro)

Dacă la început, mahalaua Mântuleasa era situată la periferia capitalei, aflată într-un continuu proces de extindere, strada cu același nume se regăsește acum în centrul Bucureștiului. Inițial, undeva pe la sfârșitul sec. al XVIII-lea, mahalaua aduna doar 28 de case, conform unei catagrafii citată de profesorul Ionescu Gion. A crescut exponențial, odată cu stabilirea aici a chiriașilor români, dar și a celor de alte naționalități (greci, sârbi, evrei). Cele mai multe case erau construite din lemn de salcâm şi pământ, având acoperiș realizat din paie, stuf, scânduri sau şindrilă.

Bucureștiul, în plin proces de occidentalizare

În a doua jumătate a sec. XIX şi începutul de secol XX, Bucureştiul se află în plin proces de occidentalizare, ceea ce înseamnă că zona Mântuleasa suferă și ea câteva modificări:

  • străzile sunt îndreptate (cu toate că, și în ziua de azi, drumurile din zonă sunt destul de întortocheate, biserica fiind în centrul acestora, dovadă a faptului că mahalaua s-a dezvoltat în jurul lăcașului);
  • ia naștere o nouă viziune urbanistică, astfel vor fi delimitate noi parcele cu geometrii regulate și mici oaze de verdeață;
  • aproape toate parcelele sunt construite, crescând totodată și densitatea acestora pe loturi.

Pe atunci, uliţele mahalalelor erau pavate cu pământ, iar gropile astupate cu moloz, nisip şi chiar gunoi. Apa potabilă constituia și ea o problemă pentru locuitorii Bucureștiului. Din acest motiv, puţurile erau considerate un bun comun. Abia la sfârșitul sec. al XVIII-lea apar în centrul orașului și cișmelele de utilitate publică.

În ultimul deceniu al sec. al XVIII-lea, apar casele tip vagon, multe dintre acestea rezistând până în ziua de astăzi. Tot în aceeași perioadă, zona Mântuleasa va fi populată de o clasă socială mai înstărită, cu o educație mai aleasă, ceea ce va conduce la apariția caselor unifamiliale, imobile cu un etaj sau două, realizate după proiect de arhitect.

Astăzi, unele case le-au revenit foştilor proprietari, altele au fost cumpărate de foştii chiriaşi. Bineînțeles, parterul unor blocuri sau unele case au fost închiriate de firme sau instituţii.

Cele mai vechi și frumoase case de pe strada Mântuleasa

Raportându-ne la ce mai există astăzi din perioda lui Mircea Eliade, zona păstrează numeroase case de secol XIX, spre exemplu casa lui Simion Georgescu de pe str. Romulus nr.1, vizavi de Şcoala Mântuleasa. Un alt aspect interesant de menţionat este faptul că primul imobil modernist din Bucureşti a fost vila Fuchs, de pe strada Negustori nr.33, aflată în apropierea Bisericii Mântuleasa. (Alberto Groşescu, reprezentant al Asociaţiei Române de Cultură, Educaţie şi Normalitate, pentru Adevărul)

Casa Cruțescu

Casa lui Ioan Cruțescu se afla pe colțul dintre str. Romulus și str. Mântuleasa, acolo unde se află astăzi un bloc art-déco.

Casa Elefterescu

O altă casă înlocuită de un bloc este casa lui Chris. D. Elefterescu, din str. Ștefan Luchian, nr. 12.

Alte clădiri de pe strada Mântuleasa

„Pe strada Mântuleasa” – amintiri publicate de Mircea Eliade în exil

Clasificată drept monument naţional protejat de lege încă din 2004, strada Mântuleasa este o arteră prea puţin cunoscută de bucureşteni, chiar dacă este intens circulată, ea făcând legătura între Calea Moșilor și Calea Călărași.

Când vii dinspre Calea Moșilor spre Biserica Mântuleasa, pe stânga se află un mini-părculeț în centrul căruia regăsim bustul marelui istoric al religiilor, bust vandalizat, din păcate.

Ușor nostalgic, Mircea Eliade a scris nuvela „Pe strada Mântuleasa”, creionând-o undeva între fantastic și realitate. Aceasta una dintre cele mai traduse cărți ale autorului (peste 15 limbi străine).

Plecat din România în anul 1942, Eliade finalizează nuvela Pe strada Mântuleasa abia în noiembrie 1967 (în Chicago, SUA), după ce începuse să o scrie în august 1955 (în Elveția). Departe de țară, Eliade scrie: „Simt din ce în ce mai mult nevoia ca literatura mea să se elibereze de concertul geografic și istoric. Bucureștiul din Pe strada Mântuleasa, deși legendar, e mai adevărat decât orașul pe care l-am traversat eu, pentru ultima dată, în august 1942”.

Unul dintre cele mai des întâlnite simboluri în literatura lui Eliade este reprezentat de o fereastră, granița dintre cele două lumi (afară, înăuntru), dintre sacru și profan, realitate și fantezie. Ferestrele acestea seamănă cu cele ale Cercului Militar Național.

Școala Mântuleasa, demolată fără avizul Ministerului Culturii

După reforma învățământului înfăptuită de Al. I. Cuza (1859), care spunea „Eu țin numaidecât ca fiecare să știe în curând a scrie și a ceti”, se înființează în București 35 de şcoli primare.

Mircea Eliade amintește de școala de pe strada Mântuleasa, acolo a învățat în clasele primare (în perioada 1914-1917): „Era o clădire mare, robustă, străjuită de castani, cu o curte vastă în spate, în care ne jucam în timpul recreaţiilor”.

Clădirea şcolii ridicate are un hol central pătrat, 4 săli de clasă, două de fiecare parte a holului şi o mică sală pentru profesori. Pe o scară de lemn se ajungea la al doilea cat, unde se afla locuinţa directorului, patru camere ale sale şi două pentru servitori. (bucurestiivechisinoi.ro)

Școala Mântuleasa a fost dărâmată în 2002 fără aviz de la Ministerul Culturii. În 2007, a fost proiectată o clădire de sticlă, un colos de 17 etaje, care să ia locul școlii. Din fericire, aceasta nu a primit autorizație de construire (până în acest moment).

Curtea școlii Mântuleasa rămâne în continuare doar un loc părăsit, plin de iarbă, tufișuri, pomi sălbatici crescuți la întâmplare. Doar câțiva castani au rezistat până astăzi, singurii care mai amintesc de vremea lui Eliade. „Aici, odinioară, era o școală” spunea un personaj din nuvela Pe strada Mântuleasa, prevestind parcă destinul acesteia.

Școala Mântuleasa, o (nouă) școală pentru copiii cu deficiențe

Bun, acum că am creat întreg contextul, ce vreau eu să vă zic este că mi-aș dori, chiar și așa, la nivel imaginar, virtual, absurd, să reconstruiesc această școală. Plecând chiar de la ideea că Mircea Eliade a suferit încă din adolescență de o deficiență de vedere (ne amintim toți de Romanul adolescentului miop), mi-aș dori ca această școală să fie una… specială, construită pentru copiii cu deficiențe (de vedere, de auz, locomotorii sau de intelect). Prima facultate pe care am absolvit-o a fost cea cu profil psihopedagogic și am luat astfel contact cu acești copii în mod nemijlocit. De aceea, consider că o astfel de instituție le-ar oferi suportul necesar pentru integrarea lor ulterioară în societate. Statistic, în România, trăiesc 60.645 de copii cu dizabilităţi de vârstă şcolară, iar 17.975 dintre aceștia sunt neşcolarizaţi.

Am terenul, am ideea, cum procedez?

Primul pas ar fi să apelez la un birou de arhitectură. Proiectarea și construirea unei clădiri sunt aspecte complicate, iar eu nu lucrez în domeniu. Mi-ar fi practic imposibil să realizez așa ceva de una singură. Plus că intră în discuție și controlul calității, sarcină ce-i revine Inspectoratului de Stat în Construcții.

„În general, arhitectura este știința și arta de a ne asigura că orașele și clădirile se potrivesc modului în care vrem să ne trăim viețile.” Bjarke Ingels

Un alt punct căruia eu, cel puțin, îi acord o deosebită importanță: aspectul imobilului pe care vreau să-l construiesc. Mi-aș dori ca acesta să fie simplu, dar prietenos, și să respecte istoria străzii, să amintească de vechea școală a lui Eliade. Pentru că ni se întâmplă adesea să ne plimbăm pe străzile capitalei și să observăm că o casă sau un bloc de locuințe s-a construit după ureche, fără să se ia în calcul un plan urbanistic.

Așadar, trec la căutarea unui proiect de casă personalizat, conform cerințelor unei astfel de instituții. Nu-mi doresc ca această școală să arate neapărat ca o clădire din învățământ. Aș opta pentru un imobil care să semene cu „acasă”.

Ca structură, așa mi-aș dori să arate „acasă” pentru sute de copii ce ne-ar trece pragul. Aș păstra mansarda și aș adăuga încă un etaj, plus elemente din arhitectura neoromânească pe terasă și în jurul ferestrelor.

Există trei etape ale elaborării unui astfel de proiect:

  • consultări inițiale, adică prima discuție pe care o porți cu specialiștii AIA Proiect (fără intermediari, aceștia fiind chiar realizatorii proiectului de casă), în care îți expui părerea, aspirațiile, așteptările pe care ți le-ai făcut în legătură cu noul imobil;
  • definitivarea și verificarea proiectului de casă, adică întâlnirea în care vezi deja cum arată proiectul și faci modificările pe care le dorești, dacă este cazul;
  • documentația de autorizare și construcție, adică definitivarea proiectului (ce va include arhitectura, structura și instalațiile împreună cu recomandările generale și particulare referitoare la acest proiect de casă) în vederea obținerii autorizației și construirii.

Vă întrebați cum văd eu această clădire?

Mi-aș dori să aibă mansardă, în primul rând. Este un aspect reprezentativ al vieții lui Eliade, o mare parte din literatura pe care a scris-o în țară fiind creată în mansarda blocului unde locuia. În această încăpere aș proiecta un club de lectură și o mini-bibliotecă.

La parter aș construi 6 săli de clasă pentru cei mici, de grădiniță, cancelaria și un cabinet de logopedie.

Etajul 1 va fi dedicat copiilor pregătiți de școală, grupați în funcție de deficiențe, dar va exista și o clasă mixtă (acolo unde va fi posibil – adică în cazul copiilor mai mari, adolescenților).

La etaj și la mansardă, accesul se va face cu un lift (pentru copiii cu deficiențe locomotorii), dar și cu o scară (interioară și exterioară) din lemn.

Dacă totul decurge bine, pe terenul rămas aș construi o altă clădire – o cantină la care să poată mânca toți copiii, dar și un cămin, mai ales pentru cei ce locuiesc în Ilfov sau provin dintr-o familie nevoiașă.

Curtea? Castanii… Castanii ar rămâne pe loc, așa cum s-a întâmplat în ultima sută de ani…

De ce v-am povestit toate acestea?

În primul rând, pentru a vedea viața dintr-un oraș, pentru a realiza că acesta este un organism viu, care se transformă de-a lungul anilor. În funcție de priceperea și implicarea specialiștilor dintr-un birou de arhitectură, Bucureștiul poate deveni un oraș mai puțin haotic, în care frânturile de istorie își dau mâna cu modernismul, pentru a trăi în armonie pentru cel puțin încă un centenar.


#Proba3 SuperBlog | Punctul în care arta intersectează ingineria by AIA Proiect

Surse de documentare: site-ul AIA Proiect, bucurestiivechisinoi.ro, adevarul.ro

Pozele de pe strada Mântuleasa îmi aparțin, sunt realizate și editate de mine.

Comments

comments

1 thought on “La pas prin Bucureștii lui Eliade. „Pe strada Mântuleasa”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: