Panseuri
-
Cerne-mi faptele de vorbe..
Am zis că voi lăsa foaia goală ori de câte ori aș dori să scriu despre tine. Să o dezbrac de litere și să le arunc pe podeaua privirilor mele. Să râd de ea și să o întreb: De ce mi te așezi iar sub degete, copilă nebună? Ea să rămână tăcută, chircită pe o jumătate de pat la fel de goală. Am făcut asta de nenumărate ori. Am amânat, am descoperit lucruri noi, am lăsat-o goală, înghițindu-mi gândurile unele după altele, ca un fenomenal autocanibalism la care se oripilează orice vis sau gând pozitiv și fuge. Rămân în urma lor doar idei ciopârțite, miezuri de sentimente, fetuși de iubire..…
-
Grădina mea secretă
Am adunat în mine zeci de ani. De animale, adică. Pe unele am reușit să le îmblânzesc. Prea mușcau din fierul rece al zăbrelelor și urlau noaptea la lună. Cu răbdare, am reușit să intru în cușca sentimentelor și le-am mângâiat pe creștet. Țineam în palme inima. A mea și a lui, pe jumătate mușcată. Nu știam să mă joc frumos. Nici acum nu știu.. Am auzit, de-a lungul timpului, țipete groaznice și răcnete jelite, blesteme venite din gură de moarte. Vreau să cred că nu veneau din mine. Poate mă învecinam cu alte grădini secrete și m-am molipsit. Vântul de aprilie poartă cu sine, dintr-o grădină într-alta, polenul simțirilor.…
-
si-am plecat.
nu am vrut sa adorm fara sa scriu ceva. shh! nu mai intreba ce. ceva. atat. si ma grabesc sa torn litere in situatii ca sa-ti desenez stari. alerg incotro ma duc gandurile si, totusi, stau triunghi. iar te uiti crucis si te gandesti oare ce-a vrut sa spuna autorul.. indeparteaza-te, ti-am cerut. asa vei vedea lucrurile mai clar. mi-au amortit ochii si unghiile cu care lovesc in taste. mi-a adormit sufletul inaintea venirii primaverii. mai stai! mi-am zis. si-am plecat.
-
Gânduri de Valentine’s Day și viața fără social media
„Nu am mai scris de mult cu pixul pe o foaie. Și am înțeles că adevărații scriitori așa fac. Eu mi-am pierdut skill-ul. Îmi spun mereu că nu am timp. Nu am timp să gătesc, să scriu cu mâna mea, să iubesc.. Scaunul din fața mea e gol? Când s-a întâmplat asta? Când m-am oprit din viață? *** Am în gură un gust amar. De la cafeaua neagră băută fără lapte. Și fără tine. *** Inimi – prăjituri, baloane, plușuri, petale… Și nici urmă de iubire. *** Dacă nu m-aș cunoaște, aș spune că am îmbătrânit. Că mi-am pierdut chiar și capul. Dar sarcasmul, niciodată. Vive l’amour! *** Știu că…
-
Scrisoare fără nume 5 – Mi-ai reamintit că-mi place să scriu.
Acum ar fi trebuit să alerg printre visele calde ale unei nopți de iarnă. Iar stau în bezna albăstruie, iar îmi scriu degetele o scrisoare. Am plicul alb pus pe masă, așteaptă doar să-l închid și să scriu numele destinatarului. E nehotărât. Nu știe ce poveste va mai purta în el de această dată.. Am scris multe de-a lungul timpului. Fac și literatură (așa zic eu când vreau să scap de întrebările curioșilor), mai scriu și din amintiri. Iau sentimente încercate de-a lungul timpului, le împletesc cu cicatricile de pe cord, le leg la gură cu puțină imaginație și le scufund în puțul rațiunii. Când scot ciutura aia din fântână,…
-
În spatele ușilor închise..
Astăzi am avut un moment din acela în care te deștepți de parcă ți-ai lua o palmă peste ochi, în care ți se confirmă lucruri pe care le știai, dar le țineai departe de văzul tău și al tuturor, gânduri bine ferecate în spatele ușilor închise.. Am auzit o femeie plângând. Trecând pe lângă o ușă (rămasă) anonimă, am tresărit. Dinăuntru se auzea un bocet de femeie. Sugrumat, ca pentru ea, plângea pe cineva cu vorbe. Jelea. M-am oprit pentru o clipă și am realizat timpul. Nimic nu ne aparține, doar timpul este al nostru.” Seneca M-am regăsit în starea ei și am simțit ce zicea. Vorbe plânse, rupte din…
-
Ruleta rusească cu oameni. Despre dragoste, în alte feluri
Viața mea e un pistol. Vechi din ’87, îl încarc de cele mai multe ori inutil. Cu fel de fel de gânduri, cu stres și planuri peste planuri. Am gloanțele mele din cerneală, scriu. Asta știu să fac. Viața mea e un pistol plin dimineața, golit în oameni peste zi și pus în noptieră noaptea. Nu știu când se răcește, pare că trage continuu.. Viața mea e un pistol cu bile. Ochii mei, ca două bile de cauciuc. (A)trag cu privirea, străpung pori deschiși sub mângâieri străine – uite doi îndrăgostiți pe o bancă în parc. Bilele astea căprui râd, au învățat să plângă, dar numai după ce au ajuns…
-
Scrisoare fără nume 4 – Troc în dragoste
Astăzi îți propun un troc în dragoste: tu îmi oferi răbdare, eu îți dau la schimb o iubire. Dar să știi că eu nu pot iubi cu jumătăți de măsură, nu-mi plac lucrurile făcute doar pe jumătate. Dacă pornesc pe un drum, îmi doresc să merg până la capăt. Dacă vei înțelege că răbdarea și disponibilitatea de a face compromisuri sunt cheia unei relații ca pe timpuri, atunci putem fi fericiți. Împreună. Nu te-ai săturat de singurătate? De nopțile în care stai și te întrebi ce va urma, oare ce fată va rămâne lângă tine până în ultima clipă? O ființă cu care să construiești o familie exact așa cum…
-
Sărbătorile-s făcute pentru „acasă”
Disclaimer! Postare cu dulcegării, zâmbete și good vibes. O pisică neagră atipică! 😀 Nu pot să spun că am fost dintotdeauna îndrăgostită de perioada sărbătorilor, dar astăzi mi-am amintit un miros pe care nu mai credeam că-l voi reîntâlni vreodată. Se spune că parfumul este modul cel mai ușor în care poți călători în timp. Într-o fracține de secundă îți amintești de el, de îmbrățișarea caldă și de sărutul pe gâtul gol. Sau, trecând pe lângă o brutărie, mirosul de pâine caldă îți amintește de tine, copil fiind, cum mâncai aproape o pâine numai pe drumul spre casă. Astăzi mi-am împodobit brăduțul. Mi-am dorit de mult timp să-mi cumpăr unul…
-
Tu când ai spus ultima oară cuiva „Te iubesc”? :)
M-am gândit că în noaptea asta ar trebui să-l aștept pe Moș Nicolae. Să-mi lustruiesc ghetuțele (care pereche ar fi mai potrivită?), să îl asigur pe bătrân că am fost cumințică și să-mi aștept dulciurile, bananele și batoanele Fitness. Cu ciocoaltă albă, pls. Dar asta ar fi, cumva, ceva banal. Nimic extraordinar. M-am gândit să fiu eu Moșul pentru ceilalți. Să le las în ghetuțe, tiptil, acest articol spre aducere-aminte. Viața e construită pe o temelie alcătuită din cărămizi ale iubirii. Mai mici sau mai mari, toate stau la baza oricărui aspect al vieții noastre. Îți iubești familia, îți iubești partenerul, jobul, pisica, mașina sau copacul plantat în copilărie în spatele…
-
Cioburi de (nin)soare. Sau formele sparte ale gândurilor alb-negru
Aruncasem în gol câteva rânduri desenate pe cerul minții mele. Le apuc acum de un capăt, le pun căpăstru și încerc să le mângâi pe creștet. -Stați cuminți, le spun. Nu vreau decât să vă așez în ordine, e în regulă. Sunt diferite și realizez acum un curcubeu alb-negru și un gri. M-am plictisit să le văd cum aleargă fără noimă de colo până.. dincolo. Nu înțeleg. Am vrut doar să le scot la lumină, dar eu scriu întotdeauna în negru. Dâre de catran tânjesc pe foaie de copac în rețea- pădurenebună. Se scurg ochii după pătrățelele uniformei școlare purtate în clasele primare. Atunci am învățat să scriu cu litere…
-
(De)căderea. Sau cum mi-am cunoscut Alter Ego-ul.
Văd dublu. Simt ori doi. Pământul mă ține captivă într-o fugă ca într-o roată pentru cobai. Rugă pentru moartea frunzelor și sinuciderea lor – toamna asta-i doar un purgatoriu, uite-o cum își trimite copacii la sanatoriu ca pe un Dali român dator. Amețeala dinainte de pierderea cunoștinței, a cunoștințelor și a conștiinței, Nu o mai am, am dat-o dispărută, retardato. Am de căzut, de umblat, de simțit, de furat curent. Decadent mod de a-mi exprima doar o altă perspectivă beată, în ceață, înceată (de)asupra unor mustăți de vină că-s atât de obosită, de plină și-n deplină (de)formare ambițioasă că nu-mi pasă de-o simplă pasă proastă. Știu doar că am luat…