Jurnalism

Interviu cu romândrul Releveu: „Nu cred în noroc, dar am noroc cu nemiluita!”

În urmă cu aproximativ un an, publicam pe opisicaneagra.ro un interviu cu Mircea. Cum care Mircea? Mircea Enescu.

Sunt un Enescu, durerea mea e o operă de artă..

Releveu, pe numele lui de scenă. Revin acum cu același personaj. Vreau să-i adresez câteva întrebări pentru că, nu-i așa?, câte nu se pot întâmpla într-un an de zile?

Ce mai faci tu, Mircea?

Mă trezesc în fiecare dimineață, iubesc, lucrez, mă contrazic cu Releveu, trăiesc.

Dar Releveu ce mai simte?

Se simte contrazis, Releveu nu prea simte, doar redactează ce simte Mircea și cei din jurul lui Mircea. În continuare construiește cadastre sufletești.

Vorbeai încă din 2016 despre lansarea unei cărți și a unui album semnate de tine. În ce stadiu se află?

Albumul e aproape gata, dar mai stau cu el, iar cartea încă se scrie, o să tot scriu până să ajung la o formă pe care mi-o doresc. Nu știu când o să fie gata, dar știu c-o să fie.

Ce ți-ai dori să poți face/obține mai ușor?

În momentul de față, totul îmi pare ușor, cred că mi-ar plăcea să rețin mai ușor lucruri care nu-mi plac neapărat, dar mă ajută. Atât timp cât îți dorești un lucru, devine ușor de obținut. Cred că mi-ar plăcea să găsesc în fiecare zi bani pe jos.

Crezi în noroc? Ți se pare că îl ai?

Nu cred în noroc, dar am noroc cu nemiluita!

Nu prea te-am auzit cântând despre Dumnezeu/religie/credință/preoți/biserică. Ce ne poți spune despre acest subiect?

Sunt de părere că religia e pentru cine o gustă, mie îmi place să manânc altceva, nu sunt așa de sofisticat. Cred doar că, dacă vomiți în univers, te trezești cu tricoul murdar. În rest… Doamne ajută!

 

Și, legat de întrebarea de mai sus, ce părere ai despre rapul creștin?

E și treaba asta o formă de muzică, o mișcare. Fiecare cântă despre ce vrea. Nu pot să spun că ascult sau că-mi place sau că am fost vreodată curios de cum sună.

Spui la un moment dat că te-ai apucat de muzică pentru că nu mai aveai ce să asculți. Ce muzică preferă Mircea/Releveu? Asculți artiști români?

Păi da, în perioada aia chiar nu prea mai aveam ce s-ascult, vorbesc de anul 2002. În prezent ascult și artiști români, dar nu din rap.

Trecând dincolo de starea de beatitudine ce ne-o oferă poezia uneori, aș vrea să discutăm puțin și despre profan. Politica. Ce părere ai despre ce se întâmplă azi în România?

Mi-ar plăcea să pot să discut despre treaba asta și să rezolv ceva discutând, dar ecoul cuvintelor din fiecare discuție despre politică și ce se întâmplă în țara asta se lovește puternic de pereți, ricoșând înapoi în timpanele celui care le-a rostit, astfel dând naștere unor frustrări și mai mari. E un cerc vicios, mai bine nu.

Te încântă ideea de a-ți părăsi țara definitiv? În sensul de a te stabili (cu casă, job) în altă parte a Globului.

Până mai ieri eram în dubii, acum sunt ferm convins că merită din plin să fac asta.

*insert clip here* Cel mai recent clip lansat de Releveu este un pamflet despre România și mândria de a fi român. Sarcasm, ceva poezie, ironii fine sau fățișe, un feat și-un beat semnat de JME, un clip ȘOC! senzațional (scris pe banda galbenă) – doar câteva cuvinte despre..

Revenind..

Ce faci cu poezia? Nu te-am mai văzut pe la niciun Slam Performance, niciun concurs internațional. Ce planuri ai pentru anul ăsta? Și nu numai.

Nu am mai organizat slam-uri pentru că nu am mai avut timp, fizic. În ultima perioadă am investit mai mult în mine, în viitorul meu de cetățean, am încercat să mănânc cuvinte sau să plătesc netul cu pagini de agendă scrise, n-am reușit. Ne vedem pe YouTube, Instagram și Facebook.

Ne citim pe mirceanudoarme.blogspot.com și, dacă vrea cineva să mai scot treburi tari, să mă cumpere de pe bandcamp și să-mi dea share de pe YouTube. Hai că vă urez bună ziua! Sănătate!

Tenchiu.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!