Niciodată nu este prea târziu să crezi în povești..

Dragii taichii, bine v-am găsit! 😀 Regăsit, de fapt, că-s deja la a doua poveste cu parfum de SuperPrimăvară, fără să mai țiu cont de recolta bogată din toamna trecută, de la SuperBlog 2015.

Și de data aceasta, mi-am propus să fac ceva diferit: articole neinspirate de prin curți străine sau guri clevetitoare de pe la colțuri, dar povești (în)scrise în timp util, care va fi mai îndurător cu noi, cu mine și cu voi, cetitorii mei. Parcă mă văd așezată pe un scăunel din acela cu trei picioare, în fața unei mese în jurul căreia vă așezați, unul câte unul, să-mi ascultați poveștile. Fie că va fi vorba despre reclame la aspiratoare, suveniruri cu suflet sau despre casa de vis cu un anume Diego drept locatar, eu vă voi (a)duce în fața ochilor propria versiune a unor idei deja creionate (vezi cerințele SuperBlog).

Cum? Nu știți la ce mă refer? Aaa, e imposibil. Articolul acesta are el însuși o poveste în spate.

Anul trecut, pe vremea asta, mă avântam într-o nouă călătorie prin emisfera bloggerilor, una ecuatorială, cu furtuni tropicale și soare premiant arzător, cu oameni fel de fel și scriituri asemenea. Da, mă bucur că am avut curajul să mă arunc în valurile sponsorilor, chiar și așa, fără să știu să înot. Mi-am folosit intuiția, iar creativitatea și perseverența mi-au fost colăceii de salvare; știți voi, aceia pe care îi pui pe brațe, sus, să te țină la suprafață. De câteva ori, era să mă înec la mal – voiam să renunț. Dar când am plecat la drum, am făcut-o cu un singur sincer gând: acela de a fi prezentă la Gala SuperBlog, îmi doream titlul de finalistă. Două participări, două reușite, câteva premii. Mult, puțin? Enorm. Pentru că m-am distrat, am râs și am creat povești pe seama unor subiecte departe de cele clasice. A fost greu, dar a meritat. 🙂

Iată-mă, așadar, în fața unui nou început pe care, însă, îl știu atât de bine deja. Vă invit să vă așezați comod pe scăunele, aduceți ceaiul călduț și… era să zic „închideți ochii”, dar trebuie să-i deschideți acum mai larg ca niciodată! Urmează chestii… deosebite! Cum ar fi… altfel de povestioare!

Așa cum ar spune și Nora Iuga (draga mea), întotdeauna mi-a plăcut să nu iau lucrurile așa cum sunt ele, ci am vrut mai degrabă să le descopăr fața nevăzută, răsucită, în timpul unui act de creație, de contemplare a naturaleții scrisului, de redescoperire a unor sensuri de mult uitate în spatele evidenței.

Starea mea de spirit actuală îmi aduce aminte de ce iubesc primăvara: în primul rând, în acest timp m-am născut; apoi mai e și vremea asta îmbietoare ce te îndeamnă la visare… Oh, ce zumzet animalic au orașele când e soare afară! Ați văzut, așa-i?…

Haideți împreună să cutreierăm pe tărâmuri de basm, unde timpul va avea, poate, mai multă răbdare…

Comments

comments