-
de ce-uri
de ce vreau să scriu tot ce-ar sta mai bine-nchis, de ce tot mai aștept să zici ce ai de zis? de ce e totul aievea de parc-ai veni din vis, de ce da-ul meu nu poate fi mai decis. de ce sunt așa și tot caut nod în papură, de ce într-un triunghi caut a patra latură? de ce dau minții răspunsuri și tot nu se satură, de ce mă port ca un copil când tre’ să fiu matură? de ce complic tot ce poate fi doar simplu, de ce mă plâng de timp tot timpul? de ce, acolo unde-l aflu, fac răul triplu, de ce poveștii noastre nu-i…
-
Fac schimbări, dar rămân de cartier. :D #part1 Toma Ciurea și-a deschis coafor! #part2
Nu-mi plac schimbările. Cine mă cunoaște, știe, ca să zic așa. 😀 Prefer stabilitatea și, bineînțeles, siguranța zonei mele de confort. Dar, după cum știm cu toții, evoluție înseamnă tocmai ieșirea din această zonă.. Așa că, din când în când, mă pomenesc cu gânduri care mai de care mai.. fistichii. Îmi schimb covorul în cameră, muzica în mașină, locul genților :)) sau.. culoarea părului. Fac schimbări, dar rămân de cartier. 😀 #part1 De la începutul anului, am încercat să-mi deschid nuanța de ciocolatiu din păr. Și mi-a ieșit. Acum mă bate gândul să îmi fac o nouă schimbare. De data asta, ceva mai pronunțată. Nu aș vrea să divulg prea…
-
La mulți ani, Caddillac! #MafiaPeViață #FrațiDeFapt
Inițial, am vrut să scriu o postare pe Facebook cu „La mulți ani, Caddillac!”, dar mi-am spus că am mai multe de scris despre treaba asta. Și că, totuși, aș vrea să nu se piardă gândurile astea undeva pe un perete și așa aglomerat cu tot felul de alte sentimente.. Îngeri pierduți.. Ascultam acum 15 ani piesa asta (aveam cam tot atâția ani) și nu făceam altceva decât să simt. „Acasă-i altfel, sunt ai tăi prezenți..” Îi aveam pe ai mei și luam treaba asta de-a gata. Habar nu aveam, de fapt, cât de norocoasă eram. Dar știam un lucru sigur: eram fericită. Mă simțeam protejată, lipsită de griji, liniștită..…
-
Poezia nu e ruptă din Rai
Fug cu pași înceți de vacarmul din oraș, Vin aici, acasă, în liniște, dar în pace nu mă lași, Îmi strigi din colțuri moi de suflet, te ții scai de mine să scriu. Dar poezia nu-i ruptă din Rai. Și tare-aș vrea să mă fac piatră, să nu mai simt, Dar se pare că vreau degeaba, tot iubesc să mă alint. Ador brațele mele după gâtul tău, lângă mine când stai, Dar nu ești aici și, vezi, poezia nu e ruptă din Rai. Și mi se face dor când mi-e lumea mai dragă, Chipul tău din minte inima nu vrea să-l șteargă. Ah, de-aș putea opri timpul, dar vrabia visează…
-
Scrisoare fără nume 7. Portativ de cuvinte
Îmi imaginez că dormi acum, când mi-am făcut curaj timp să-ți scriu. Îți creionezi sub pleoape grele vise de poet contemporan, icnești ușor când apar lângă tine. Chiar de nu mai vrei să-ți știu urma. Eu sunt acolo. Tu ești aici. Îmi imaginez că-ți vorbesc în litere cântate cu glasul inimii. Îmi doresc să știu cum ar fi să-mi dispară gândurile, să le pierd de tot și… Și să-mi vorbească sufletul. Să vibreze când te simte, să adune note pe portativul unor trăiri neîmpărtășite. Până acum. Dă-mi timp și voi învăța să vorbesc pe limba ta. Îți iau răbdarea și mi-o înfășor în jurul taliei, de lângă tine să nu mai…
-
ah! e inima.
simt un gol imens ce îmi umple încăperea și mă strânge. mă apasă pe ochi și tâmple, îmi trage în față de umeri. e prea plin golul ăsta. sunt și eu prea plină de mine. mă strâng, adică mă adun. cântarul arată mai puțin, am tot scăzut oameni dinăuntrul meu. de ce aș sta, dar de ce-aș rămâne în acest nicăieri al tuturor destinațiilor mele bătrâne? Bătrâne! Trezește-te, bate cineva, ah, e inima. 29 august 2017 – 00:25
-
Pentru al treilea an consecutiv, voi fi blogger acreditat #WebstockRo!
Gata cu vacanța, a venit toamna! Au sosit, așadar, zilele în care va trebui să mă gândesc la ce evenimente aleg să merg. Multe se vor suprapune, dar e ok, m-am obișnuit cu prioritizarea. 😀 Nu va fi cazul datei de 29 septembrie, ziua în care voi participa, pentru a treia oară consecutiv, la Webstock, cea mai importantă conferință de social media din Roumenia! Va fi prezentă toată spuma online-ului românesc, cu fițoșeniile de rigoare, la fel cum vor fi prezente și persoane fix normale. Adică din alea care nu beau din sticla de bere de la sponsor cu degetul mic ridicat. ?) Lăsând gluma la o parte, în fiecare…
-
Mi-e foame..
Mi-e foame de frumos și calm, cum îi este unui cal dor de iarbă verde -n primăvară. Aș sorbi cuvintele-ți de dragoste șoptite pe burta goală, cu buze țuguiate de sărut. M-aș înfrupta cu nesaț din râsul tău, te-aș adulmeca pe gâtul gol cu nasul rece și te-aș mușca de dor, chiar dac-ai fi lângă mine. Aș vrea să zâmbești când îți fac zile fripte, glumind că nu prea știu să gătesc. Sau nu vreau. Dar pentru tine, orice. Ne prindem fluturii din stomac, îi punem la borcan pentru zilele reci ce-au să vină între noi. Când te frigi cu ciorbă.. dai farfuria puțin mai încolo și mă săruți. Până…
-
Autumn goals: opisicaneagra.ro, blogger partener SuperBlog 2017!
În urmă cu mai bine de doi ani, atunci când mi-am făcut blog cu .ro, nu știam ce mă așteaptă. Cu toate că sunt prin online încă de prin 2006, cu opisicaneagra, până în martie 2015 nu am luat chiar în serios treaba asta. Îmi scriam gândurile undeva și asta îmi era de ajuns. Apoi, când am intrat la Jurnalism, mi-am zis că ar trebui să-mi exersez pana mai des, într-un cadru cât de cât organizat. Așa că opisicaneagra.wordpress.com îmi devenise caietul de teme. Dar am vrut mai mult de atât, fără să știu însă ce înseamnă acest „mai mult”. M-am aruncat în vâltoarea competițiilor de blogging, asta numai din…
-
fugi
îmi imaginez că-s un câmp imens și că sentimentele aleargă peste el, se-mpiedică, se julesc, se împing, trag unele de celelalte, cele negative le trag în jos pe cele mai înalte. și explodează mine-n mine la fiecare ceas, nu am nicio idee de hartă, dar sunt un atlas din văi și creste-n munți, cărări strâmte, încurcate, din păduri reci de brad, stele-n ochi aruncate, din vorbe iuți ca de piper, glume cam nesărate, râuri de gânduri ce-mi traversează câmpia și câteva delirice să-mi calmeze nebunia mânia. îmi imaginez că visul e, de fapt, realitate și că trăiesc într-un film mut fără publicitate. că-s cam legată la mâini acum, deși tastez,…
-
Dacă momentul nu este potrivit, înseamnă că este prea târziu?
De mai multe ori, în acești 30 ai mei, m-am trezit în fața unei alegeri dificile. Îmi doream ceva un timp, apoi, dacă vedeam că nu se întâmplă nimic, renunțam. De tot. Degeaba puteam avea acel ceva după, dacă nu m-am putut bucura de el atunci când am vrut eu. Poate și din cauza personalității mele reacționez așa. Așadar, mă vedeam în situația de a alege: să renunț la lucrul/faptul respectiv (ca o pedeapsă pentru.. hmm, cine?) sau să accept că e bine și așa, în acea clipă, că nu e timpul pierdut, totuși. Dar.. Dacă momentul nu este potrivit, înseamnă că este prea târziu? Să dau un exemplu banal.…
-
și parcă prea mi-e dor de acasă..
și parcă mi-e prea dor de acasă și prea departe mi se pare ziua aceea-n care păși-voi zâmbind în a mea casă. mi-e dor să fiu copil în curte, să rup o roșie și-un colț de pâine, mi-e dor de vacanțele prea scurte, când n-aveam grija zilei de mâine. și mi-e mai dor de mama mea, să stau cu capu-n poala ei, tata să-nvârtă mămăliga, să fim frați din nou, cei trei. cum aș putea oare să-ntorc vremurile de-odinioară? voi afla când acasă mă reîntorc, mi-e dor a nu știu câta oară.. și o să-mi fie iar și iară..
