(de)Lirice

Săgeți bumerang.

„N-aș fi vrut să plec” zicea un vers neînțeles cândva,

Dar nici să stau nu pot, să cred că se va schimba ceva.

Mi-ai devenit repede ce nu credeam că aș mai fi în stare –

Să văd prin ecranul meu alb-negru un strop de culoare.

 

Mă prefăceam în apă să te înconjor cu stropi de rouă,

Am fost pământ, uscat ce-i drept, așteptam să plouă

Peste noi cu priviri înfipte în săgețile tale precise..

Ca un bumerang m-au lovit în plin propriile mele vise.

 

Am vrut să-ți fiu și foc să simți cum ții un soare în palmă,

Să-ți fiu pernă moale în tâmplă, să-ți lași sufletul s-adoarmă,

Să mă tragi în piept ca pe prima gură de aer rece de munte,

Să-ți fiu mâna ce-ți alină durerea c-o mângâiere pe frunte.

 

Știi că pot și vrei și tu să fim așa cum ne-am desenat în noapte,

Să-mi împletești șuvițe din priviri pe trup și calme șoapte,

Să-mi pui pe creștet stelele toate și la ureche, uite-mi luna!

Să fim, ne-am promis, să fim împreună pentru totdeauna!

 

Dar lumea asta nu este făcută pentru „până la adânci bătrâneți”,

Ileana și Făt-Frumos au fost găsiți pe munte, îmbrățișați și vineți.

El trăgea în ea cu săgeți oarbe atinse de veninul altor vitrege sorți –

Dar ele erau ca un bumerang, i s-au întors în spate – sunt morți.

sagetator

Comments

comments

Lasa un raspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: