-
Respiro.
Cifre, litere, semne provenite dintr-o altă lume, unghiuri, simboluri, voci… Îmi sunt toate perdea atunci când mă așez să scriu. Din tot haosul ăsta, eu ar trebui să aleg cele mai potrivite cuvinte ca să pot forma propoziții lizibile, pentru voi. Terapeutice, pentru mine. Învăț să respir. Trag aer în piept dimineața când deschid ochii și încerc să o fac conștient. Respir, deci exist. În goana asta nebună a noilor drumuri pe care am apucat, nu m-am oprit o jumătate de oră, o oră, să-mi aștern gândurile despre anul ce tocmai a trecut. Făceam asta aproape la fiecare final de an. Acum de ce nu a mai fost așa? Pentru…
-
Scrisoare fără nume 8. Numai necunoscuți
E necesar să scriu. Acum, în acest moment. E sănătos să las totul să iasă din mine prin buricele degetelor. Un urlet mut. Necunoscut. Ecuații de gradul doi, reducere la absurd, niciun rezultat. Numai necunoscuți. Cum îți alegi calea? Cu ce ochi s-o luminez? Lacrimi și pâmânt egal prea mult noroi, mult murdar, n-avem nimic sfânt în noi atunci când suntem prea oameni. Dar nu ai cum să fii prea-Dumnezeu. Cine a mai auzit, de la Iisus încoace, de suferința lui Dumnezeu? În plus, El nu e necunoscut. Scriu cu majuscule, rămășițe din școala primară. Noi nouă înșine ne suntem necunoscuți. E prea greu să înveți să ai răbdare, în general.…
-
Text cu dor
Nu am mai scris de mult despre frânturi de suflet, deși îmi simt în piept cioburile ultimei vizite acasă. Le am acolo cusute în mușchiul cordului și mă înțeapă cu fiecare zvâcnire de viață. Parcă am fugit de mine și de ceea ce aș putea să scriu aici. M-am blocat printre alte articole distante. Le recitesc și-mi dau seama de fuga mea. Recenzii, filme, evenimente, case memoriale. Toate reci. Scrisul meu se adapă din călimara cu gheață în ultima vreme. Fug. Am zis să mă descătușez dintre crengile reveriei și să aștern aici ce aș fi zis acum o săptămână. Am fost acasă. Iubesc natura, știi doar. Și cu precădere…
-
Amintiri din șiragul de mărgele ce-l port la gât de la 4 ani sau mai devreme..
Am început să înșir amintiri pe ața vieții încă de pe la 4 ani, poate chiar mai devreme. Îmi amintesc ziua în care am început să vorbesc, atunci când m-am pierdut în bâlci. Îmi amintesc prima zi de școală, emoția mamei, lacrimile din ochii mei, oprite în ușa unui plâns înecat într-o buză mușcată. Aveam să încep un nou capitol din viața mea, unul ce avea să dureze vreo 20 de ani. Îmi amintesc ..câinele galben al lui tanti Antoneta, tăvălit prin varul de culoarea lămâii ce sta în sacii din magazie. De porumbei, de soba caldă, de prima Barbie.. Cireșul din livada ce mi se părea cât o lume…
-
7 ani de la lansarea videoclipului „Cât poți tu de tare” – B.U.G. Mafia
Undeva pe la sfârșitul lui 2010, pe 27 decembrie, mergeam prin zăpadă să particip la filmarea unui clip B.U.G. Mafia. Parcă nici nu-mi venea să cred că, după atâția ani de „fanatism”, voi avea șansa să-i văd la treabă. Și asta la numai un an după ce-i văzusem la evenimentul aniversar: 10 ani de la concertul de la Sala Polivalentă din martie ’99, concert pe care l-am văzut în direct la Pro TV. Văzând cât de mult îmi plac, încă de pe atunci mi-am zis eu mie: Mafia pe viață! Frați, de fapt! Îmi amintesc și acum momentul în care i-am văzut pe platoul de filmare – un club (Kristal Glam…
-
Tată!
Azi este despre tine, tată! De când am deschis ochii, te-am văzut râzând și strigându-mă „gălușca tatii”. Mi-am amintit de momentele noastre fericite, puține, ce-i drept, dar fericite… Mai era loc de trăit aproape de noi, de copii, nepoți, mai aproape de familia ta. Aveam nevoie de tine, dar tu aveai nevoie de timp. Și nu l-ai mai avut.. Azi este despre tine, tată! Ai fi împlinit 68 de ani. Ar fi trebuit! Era prea devreme când ai plecat. În puterea nopții de ianuarie, pe tine te-au lăsat puterile. Și ai plecat într-o lume mai bună, știu sigur. Pentru că te mai visez încă. Mai vii, mai vorbim și-mi arăți…
-
Testament.
M-am hotărât să tai cerul în bucăţi mici şi mijlocii. M-am hotărât apoi să-mi iau lumea-n cap, ca pe fes. Şi să umblu aşa, fără ţintă cu un scop. Nu ştiu care şi un nu ştiu ce, urmat de un Nu-mi pasă! Mă arunc în gol ştiind că jos am o plasă de siguranţă. Văd că nu e acolo şi îmi deschid aripile să zbor. Hai, zbori! Las în urmă urme de reacţie. Just like a plane. 🙂 Iau lucrurile aşa cum sunt. Cum sunt eu, adică. În plin proces de metamorfoză, mă aflu, mă descopăr. Şi-mi place. Gust roşu, cu dungi galbene-aurii. Ca o pară. Chiar şi mălăiaţă.…
