-
Mr. Nobody. Un film nemuritor despre ultimul muritor..
Voi scrie cu drag această recenzie a filmului Mr. Nobody. Aveam filmul pe lista „de văzut” și abia săptămâna trecută am avut timp să îl văd. Și nu regret niciun minuțel din vizionarea lui. Da, este unul dintre filmele pe care nu trebuie să le ratezi în viața asta. Mr. Nobody – Un film nemuritor despre ultimul muritor Personajul principal este Nemo Nobody, așa cum el însuși zice că îl cheamă. Este un bătrân în vârstă de 118 ani, ultimul muritor al planetei, acest lucru fiind și subiectul central al unui reality show transmis în direct la TV. Acesta susține că nu își amintește nimic din ceea ce a trăit, dar,…
-
Psihologul de neserviciu despre relații eșuate.
Despre relații eșuate am tot evitat să vorbesc. Am zis că nu sunt specialitatea mea, îi las pe adevărații scriitori să le dezbrace de secrete. Și tot eu sunt cea care vrea acum să-ți vorbească. Uite-mă cum mă uit în desaga unde-mi țin cuvinte de ocară. Nu-i niciunul. 🙂 Orice prietenie îți poate deveni, la un moment dat, o relație. Nu vei ști niciodată însă cât va dura. Va fi bine? Vei pierde un apropiat, încercând apoi să înțelegi de ce n-a mers? Sau va fi la fel de bine în relația amoroasă așa cum vă este atunci când vă întâlniți, prietenește, la un suc și râdeți neîncetat de orice…
-
Declarație de iubire.
Scrisorile nu mai sunt la modă acum. Nici măcar cele electronice. Avem tendința de a cere să ni se întâmple lucruri cu o viteză uimitoare, pentru ca, mai târziu, să ne plângem că nu ne-am bucurat îndeajuns de timpul avut la dispoziție. Vrem totul aici și acum, nu mai contemplăm. Ne doare că pierdem vremea, dar folosim visele pe post de morfină. Visele sau visurile. De aceea, azi nu trimit porumbei voiajori, nici nu bag bilețele cu mesaje în sticle pe care să le ducă valul în pustiul mărilor (de gânduri), nici e-mail nu trimit. Poate de luni încolo, la noul job. (hehe) Și nici nu va fi vreo declarație de…
-
Principii și vertebre.
Când riști să descompui în note muzicale de subsol tot ce agonisești printre coaste, în bătăi de inimi moi, te ții sus și tare în vertebre închise în tine cu chei sol – mă mișc încet, zbor sub mine, cânt pentru amândoi. Strângi pansamentul în jurul arterelor ce au cedat presiunii roșului, vișiniu putred ce aleargă-n pribegie – lasă-mă să-mi port iubirea în felul meu ciudat, când mă arăt așa cum sunt – eu pe mine ție! 🙂
-
Omul, ființă animală.
Cum mi-a venit ideea asta? Păi, ia uită-te în jur! Nu-mi spune că nu vezi și tu de ce zic asta: omul este o ființă animală. Acum… dacă asta e de bine sau de rău, depinde. Depinde de experiențele tale anterioare, de anturajul în care te desfășori sau, pur și simplu, de predispoziție. Cel mai vizibil mod în care o persoană devine animală este atunci când nu iubește. Stai așa, nu zic că animalele nu iubesc, ba chiar… se îndrăgostesc de mai multe ori. Să nu amestecăm lucrurile. Ce vreau eu să spun? Atunci când un om iubește, el își depășește condiția de animal, ființă irațională. El alege să trăiască lângă o singură persoană,…
-
Nu mai am timp.
Mă gândeam acum că nu mai am timp. Și din cauza asta, nu am mai scris nimic despre mine. Bun, am blog, e al meu și tare mă mândresc cu el, dar îmi dau seama acum că nu am mai spus nimic despre mine, despre ce trăiri mă încearcă, despre cum m-am simțit în ultima vreme. Dincolo de zâmbete oferite altora, mai am timp, oare, să-mi zâmbesc mie însămi? În vâltoarea în care m-am aruncat cu capul înainte, mă zbat neputincioasă cu o voluptate ce îmi sfâșie carnea de pe oase, iar apoi tot singură mă pansez cu zâmbet și flori. Și verde. 🙂 Lucrurile se mișcă în jurul meu,…
-
Poveste urbană – 1
Era în bucătărie. Nu pentru că îi făcea plăcere să gătească, dar avea nevoie să-și umple timpul cu ceva. Să-și umple golul. A căutat o rețetă de prăjituri pe net și a găsit ceva simplu cu cacao și ceva zahăr pudră la final. Cu tricou negru și șorțul înflorat, se mișcă într-un du-te-vino continuu între frigider și dulapul cu chestii. Bine, nici nu îi e foarte greu pentru că are o bucătărie cât jumătate de cămară. Are deseori senzație de claustrofobie, cum că tavanul i-ar atinge firele de păr din creștet, ar merge parcă un pic adusă de umeri. Stă mai mult cu geamul deschis, măcar crăpat. Agitația de afară…
