Comentez.,  Filosofie pe genunchi

Omul, ființă animală.

Cum mi-a venit ideea asta? Păi, ia uită-te în jur! Nu-mi spune că nu vezi și tu de ce zic asta: omul este o ființă animală. Acum… dacă asta e de bine sau de rău, depinde. Depinde de experiențele tale anterioare, de anturajul în care te desfășori sau, pur și simplu, de predispoziție.

Cel mai vizibil mod în care o persoană devine animală este atunci când nu iubește. Stai așa, nu zic că animalele nu iubesc, ba chiar… se îndrăgostesc de mai multe ori. Să nu amestecăm lucrurile.

fidelitate

Ce vreau eu să spun? Atunci când un om iubește, el își depășește condiția de animal, ființă irațională. El alege să trăiască lângă o singură persoană, fiindu-i loial. Deși, de cele mai multe ori, instinctul îi dictează pe dos – de aici, înșelat, mințit și toate nasoalele.

Fidelitatea are un caracter continuu, intens și este pentru totdeauna. Nu poți spune „Am înșelat-o, dar acum îi sunt fidel”. Sau „l-am mințit, l-am trădat, dar acum îi sunt loială”. Nț! Degeaba.

E din ce în ce mai greu să vezi în ziua de azi iubiri sincere, devotate, în care oamenii dăruiesc fără să aștepte nimic în schimb. Iubesc și pun fericirea celuilalt pe primul plan. Un animal nu ar face așa ceva. Nu rațional, ci poate doar din instinct pur.

Când văd bătrâni ce merg pe stradă ținându-se de mână, mă înduioșez și încerc să opresc timpul pentru o clipă, îi privesc cu atenție sporită și încerc să le rețin gestul. Sunt convinsă că au o mulțime de povești de spus. Sau poate una singură, a lor. Doi oameni au ales de bunăvoie să trăiască o viață întreagă lângă un singur om, de aceea au respectul și admirația mea.

Familia e sacră. Omul devine și el altfel atunci când își creează propriul nucleu în cadrul unei societăți meschine, unde valorile spirituale s-au pierdut, iar ispitele pândesc la orice pas. Poftele sunt animalice, cedezi atunci când instinctul (animalic) învinge rațiunea.

Da, postarea asta e plină de clișee. Bleah, nu? Dar dacă iubirea a devenit un clișeu pentru cineva, atunci mă bucur sincer de… banalitatea mea. 🙂

Cum ziceam, când ziceam, ce ziceamÎntre timp, am uitat despre ce vorbeam… (Cheloo)

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: