Zile…

Sunt și zile ca astea, în care stai și caști ochii la pereți și ei la tine. Ai senzația că vin peste tine și tresari. Pierzi timpul, deși știi că nu-l ai. „Trece timpul sau noi, oamenii, trecem prin timp?” Ah, câte gânduri fără niciun folos…

Sunt și zile ca astea în care reușești să faci tot ce ți-ai propus, în schimb te simți de parcă nu ai realizat nimic. Te-ai prefăcut că îți scrii soarta cu un marker negru și gros și permanent, dar ai folosit creionul. Ai trișat. Ca să poți șterge rândurile de azi ușor și fără regrete. Dar scrii apăsat, iar urmele se văd și pe zilele de apoi…

Sunt zile în care ploaia inundă bulevardele capitalei și arterele conturilor de facebook. Se vaită, i-ai văzut? Cum să nu-ți placă ploaia? E sublimă. Primul gând: sunet de ploaie și bărbosul ce mângâie pisici.

Și mai sunt zile în care faci planuri, te întinzi cu ele până peste nopți și eclipse de lună și minte, până ce îți vei da seama că totul e în van – ce e dat să se întâmple se va întâmpla nu va ține cont de ceea ce ți-ai propus tu să faci și iarăși ți-o vei lua peste bot.

Nu mă vait, doar transcriu pe curat cuvinte sădite în suflet cu mult timp în urmă, iar acum au ieșit la lumină. Aproape că scriu după dictare și nu vreau să mă opresc. E ca atunci când te mușcă o viperă, când sugi veninul și știi că trebuie să-l scuipi. Și am tot fost mușcată…

În fine.

Comments

comments