-
Sissy: „Luna august este luna pisicilor! La fel și celelalte 11.” #poveșticupisici
Ăă, salutare! Numele meu este Sissy. Nu am făcut cunoștință până acum, dar cred că a venit timpul să-mi expun și eu povestea aici. Am văzut că Neagra a deschis seria aceasta minunată #poveșticupisici și astfel mi-a dat ocazia să vă spun câte ceva despre mine. Luna august este luna pisicilor! La fel și celelalte 11 luni ale anului. 😀 Că doar suntem niște superbe, adorate de când lumea. Așa am fost și eu încă din primele luni de viață, atunci când m-a găsit zăpăuca la Piața Sudului sau așa ceva. Parcă. Oricum, nu-mi amintesc foarte multe de atunci. Eram foarte mică, ajunsesem singură într-un șantier imens, ploaie și friguț. Îmi…
-
Marin Preda, scriitorul meu de acasă…
Blogul meu, drăguțul, a mai găzduit câteva articole despre Marin Preda, scrise de-a lungul timpului, cu diferite ocazii. Astăzi este despre Marin Preda, scriitorul meu de acasă, cel care îmi amintește de copilărie, de anii de școală generală petrecuți într-un sătuc din Teleorman, de oamenii și limbajul lor simplu, dar atât de colorat, atât de viu.. 5 august 1922, Siliștea-Gumești. Așa a început. Anul acesta (n. r. – 2017) s-au împlinit 95 de ani de la nașterea celui cunoscut ca autorul romanului Moromeții. Marin Preda, fiul lui Tudor Călărașu și al Joiței Preda, s-a născut în Siliștea-Gumești, județul Teleorman. Preocupat cu treburile gospodărești încă de copil, Marin Preda nu a frecventat…
-
Poezia săptămânii: Veronica Micle, cea din urmă poezie
Căutând detalii despre viața multor autori români pe care i-am cunoscut prin manualele școlare (și cam atât), ajung să descopăr povești de viață atât de zbuciumate și cu nimic mai presus decât ale noastre, cei ce trăim astăzi. Din studiul programei școlare, rămânem cu câteva comentarii reci, insipide, câteva noțiuni superficiale despre niște oameni de o profunzime greu de atins în vremurile noastre. Astăzi, în Poezia săptămânii, am decis să scriu și să o descriu pe Veronica Micle, cea despre care nu știam decât că a fost muza lui Eminescu, iubita lui, dar și amanta lui Caragiale. Prea puțin, mi-am zis. Am vrut să o cunosc mai mult. Și bine am…
-
De-abia aștept să ajung în Sibiu, la ARTmania Festival!
În urmă cu ceva timp, am primit pe e-mail o invitație la ARTmania Festival, eveniment ce va avea loc weekendul acesta la Sibiu, între 28-29 iulie. Am fost foarte plăcut surprinsă și, chiar dacă abia mă întorsesem din Sibiu, acolo unde am fost cu ocazia altui festival (am scris aici despre Airfield), am acceptat cu bucurie să particip pentru prima dată la ARTmania, festival aflat la cea de-a 12-a ediție. Platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică, ARTmania s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Unul dintre festivalurile cu tradiție și prestigiu în România, ARTmania este un eveniment amplu în aer liber, cu frecvență anuală, organizat…
-
Bucăți din țara mea frumoasă: Vama Veche
Se spune despre Vama Veche că are un aer special, mai boem, mai aparte, că nu e chiar pentru toată lumea. Mergi în Vama Veche mai ales când vrei să scapi de agitația din oraș și îți dorești să te eliberezi de orice inhibiție. Sau cel puțin așa era odată. Vama Veche a purtat, până în anul 1913, denumirea de Ilanlâc. Istoria așezării începe undeva prin anul 1811, atunci când acești găgăuzi s-au gândit să întemeieze așa-numita Yilanlîk: „șerpăria”. Un an mai târziu, aceștia sunt strămutați, iar locul le este luat de populație de tătari basarabeni, greci, ruși, români dobrogeni, bulgari, care s-au alăturat pescarilor, grădinarilor și oierilor locali. Localitatea își păstrează…
-
Poezia săptămânii: Adrian Păunescu
Cititorii mei mai vechi vor ști despre ce este vorba atunci când scriu în categoria „Poezia săptămânii”. Aproape că și eu uitasem de ea. Mi-am propus, la un moment dat, să public în fiecare joi câteva poezii ale unor poeți celebri sau nu, însoțite de câteva date despre ei și, eventual, un gând, un comentariu propriu în ceea ce îi privește. Adrian Păunescu ar fi împlinit astăzi vârsta de 74 de ani. Pentru articolul de azi, l-am ales pe Adrian Păunescu. De fapt, el ne-a ales pe noi. Lăsând la o parte orice alt aspect legat de orientarea sa politică sau viața personală, Adrian Păunescu a fost unul dintre cei…
-
Despre vacanța mea în Grecia – Thassos. Liniștea din haos
După ce, în urmă cu o lună, mai exact într-o marți 13, zburam spre Sicilia să o văd pe mami, pe 10 iulie a venit timpul să (mă) conduc pe meleaguri cel puțin la fel de calde: Grecia – Thassos. Theologos, Thassos. Liniștea din haos Când am plecat de acasă, dis-de-dimineață, nu știam la ce să mă aștept. Văzusem niște poze, citisem câteva rânduri din articole de travel, dar mă știu, locurile pe care le vizitez mă mișcă într-un mod aparte. Adică diferit de toată lumea. Acolo unde toți văd liniște, eu văd vacarm. Ei bine, iar în Thassos, unde ei văd aglomerație, eu am simțit liniștea. Liniștea aceea aproape…
-
dor. toate
și mă știi că mi se face dor când cerul e roșu-albăstrui, când simt degete pe piele și gust (de) buze dulci și amărui, când plec, dar mă întorc, când fug de parcă stau pe loc, tu știi că mi se face dor și vreau cu tine. De tot sau deloc. și dor toate de parcă rup ceva din mine la fiecare tic-tac, sap adânc prin gânduri, în mine de parcă sunt ortac. râd și am lumină, dar mă uit la mâini, îs negre, și tot încerc să nu uit de ce și în ce hal tu mi-ai călcat pe bec. dă rec acum, când încep să-mi revină…
-
Despre Rășinari, Sibiu și Airfield, în câteva cuvinte. Plus poze.
În urmă cu vreo 5 luni, vă anunțam cu surle și trâmbițe (pe pagina de Facebook a blogului) că anul acesta voi merge la Airfield. Cum ce e Airfield? Este un festival cu și despre tineri. Despre ei și muzica lor, relaxare la poalele munților, mult aer liber împrospătat de verdeața din jur. Airfield 2017 – 4 zile de festival, între 29 iunie și 2 iulie Din nefericire, nu am putut ajunge de joi, deși mi-aș fi dorit tare mult să îi văd (și) acolo pe C.T.C. sau Subcarpați. Să nu mai zic că vineri l-am pierdut pe Afu-Ra.. 🙁 Pe lângă scenele dedicate concertelor, puteai vizita și alte…
-
Spider-Man: Homecoming (2017). Un alt(fel de) Spider-Man
Spider-Man: Homecoming (sau Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă) este genul de film pe care îl vezi cu zâmbetul pe buze de la început până la final, chiar dacă nu este neapărat o comedie. Are multe faze super-comice, dar și multă acțiune, suspans și, bineînțeles, ceva dragoste. Spider-Man: Homecoming – O poveste cu eroi de povestit Rolul lui Spider-Man este jucat de Tom Holland și ne aduce în prim-plan un erou începător, încurcat, stângaci de-a dreptul. Cu toate astea, Peter Parker câștigă simpatia publicului prin replici și gesturi mai aproape de cartier. Versiunea Spider-Man 2017 este una croită să ajute oamenii de rând, cu probleme de (dez)orientare, de exemplu. :)) Pentru a înțelege…
-
Și știu că n-am mai scris de mult..
Și știu că n-am mai scris de mult.. Și nici acum n-o fac, doar stau puțin să mă ascult cum clipesc prea des, mi-s ochii prea uscați, plecați cu privirea să colinde-n lungi și-n lați. Umerii ăștia parcă mult prea goi și aplecați nu mai pot duce nicio cruce din niciun cult. Și știu că n-am mai scris de mult.. Nu mai încerc s-o fac, mai bine dorm incult devreme, cu minte goală, un pic cam oarbă, să nu mai gândesc câtă frunză, câtă iarbă, să-mi las sufletul să respire, să absoarbă zâmbet calm, ca de copil cu minte de adult. Și știu că nu am mai scris de mult..…
-
Baby Driver – acțiune, mafie, viteză și ceva dragoste..
Nu am mai scris de mult timp o recenzie de film. Am fost marți să văd Baby Driver, un film care m-a captivat încă de la primele secvențe, atunci când un puști conduce o mașină cu mulți cai putere, cu căștile în urechi, trecând razant pe lângă numeroase obstacole. Baby Driver – acțiune Nu știu exact de ce, dar filmul este interzis celor sub 15 ani. Probabil, din cauza unor faze mai.. sângeroase. Le-am „observat” și eu prin impactul pe care mi l-au oferit în timpul vizionării. Să vezi un om călcat în plin de o mașină, ca mai apoi să fie din nou strivit sub roți, după ce…