-
Izolați în era comunicării.
Liniștea din sticla aburită a dimineții a fost spartă de sunetul alarmei. Întinde mâna și încearcă să prindă telefonul lăsat la încărcat peste noapte. Deschide un ochi și vede o pisică neagră. Înfometată, curioasă, întrebătoare, așteptândă. Ai răbdare, mă ridic acum. Când reușește să se desprindă dintre cearșafuri, privirea îi cade pe ceasul de pe perete. Oh, nu! Iar voi întârzia. Alarma era, de fapt, cea de-a treia… amânată. Somnul o părăsește îndată și trântește ușa după el. Face duș repede, se îmbracă la foc automat în… roșu, se caută de chei și bateria externă și iese. Pe străzi, aglomerat. Orașul pare și mai gri sub ceața deasă de toamnă târzie. Se uită în…
-
Nu înghiți pisicile? Mănâncă-le! :))
Întotdeauna am iubit limba română și polisemantismul ei. Găsești corespondent oricărui alt cuvânt dintr-o limbă străină, de multe ori sensul păstrându-se nealterat. Mai greu e când vine vorba să traduci din română în engleză niște românisme, dar asta este altă poveste. Astăzi scriu despre mesajele de pe tricouri personalizate. Încă de pe vremea când eram o liceană rebelă mi-am personalizat un tricou pe care scrisesem Sișu liber și La familia, în perioada în care artistul se răcorea după gratii (frumos joc de cuvinte, este?). 😀 Mai târziu, muhult mai târziu, cei de la B.U.G. Mafia și-au tras magazin online și mi-am făcut o comandă acoloșa, să fiu și eu, domn’e, Înapoi în viitor. Mai…
-
Prințesele știu să… ceară.
A fost odată ca niciodată un împărat care avea trei fete. Prințesele erau toate frumoase din cale afară – păr lung, bogat, ochi mari și curioși, picioare lungi și talie de viespe. Orice prinț din împărățiile vecine și-ar fi dorit o soție dintre cele trei fete. Împăratul era tare mândru și accepta foarte greu ideea ca fetele să i se mărite. Asta până într-o zi. Atunci cele trei s-au dus drum întins la tatăl lor și i-au spus că își doresc și ele să cunoască prinți frumoși, să se îndrăgostească și să plece fiecare la casa ei. La auzul acestor vorbe, tatăl a tresărit și, strângând în mână sceptrul, a…
-
Marți, 13.
Îți observă pasul apăsat și rece, prin ochi de ploaie te petrece O pisică neagră, într-o zi nebună în care vrei să urli ca lupul la lună. Fiori reci fac scară din coloană, pe frunte-naltă, uite-o broboană de dor. Ascultă-ți atent ceasul – El ne știe cel mai bine dansul. Dansul ploii vechi sub scară, Superstiții, vorbe de-ocară, Ceasul rău în marți aleargă. Noroc cu-o pisică neagră!
-
British Documentary la Muzeul Țăranului Român.
Săptămâna trecută am fost la Muzeul Țăranului Român să văd primul film documentar din cadrul proiectului British Documentary. Am plecat, cum s-ar spune, În căutarea lui SugarMan. 😀 Descrierea oficială ar suna cam așa: „În căutarea lui Sugar Man” este un documentar care detaliază eforturile a doi fani din Cape Town, la sfârșitul anilor ’90, Stephen „Sugar” Segerman și Craig Bartholomew Strydom, porniți în căutarea adevărului despre moartea muzicianului american Sixto Rodriguez. Cercetările lor dezvăluie o poveste de-a dreptul extraordinară, mult chiar și peste miturile care existau în jurul artistului cunoscut drept Rodriguez. Documentarul este câștigătorul a 43 de premii, printre care un premiu al Academiei și un BAFTA la categoria…
-
Colop me black!
Astăzi, subiectul principal este ștampila. Da, da. Acel instrument pe care cei mai mulți îl asociază cu „facturi, PFA, chitanțe sau firme”. Dar nu este vorba numai de atât. De fapt, ştampila este cea mai ieftină, rapidă şi mai uşor de folosit metodă de a personaliza o gamă largă de documente şi multe altele (de exemplu: colete, plicuri, tricouri, ambalaje alimentare, materiale din plastic, metal). Este că nu știați? 🙂 Colop me pretty! Oamenilor le place frumosul. Indiferent dacă este vorba despre sacoșa cu care merg la piață, persoana lângă care se trezesc dimineața sau suportul de pixuri de pe biroul de la muncă. Ce e frumos și lui Dumnezeu îi place. Dar frumosul…
-
Sâmbăta cu folclor – Liviu Vasilică.
Iată că mai trecu o săptămână și trebuie să vorbim despre sâmbăta cu folclor. Dacă data trecută am vorbit despre Maria Tănase, astăzi am ales un admirator al acesteia: Liviu Vasilică, cel mai de seamă exponent al zonei Alexandriei, inima Teleormanului. Cu un glas inconfundabil, pediatru de meserie, el a reușit să redea glasul zonei, cu accentul specific, interpretând melodii foarte vechi, din cele de erau cântate de bătrâni în jurul focului, la horă-n sat. Știu câteva cântece chiar din glasul mamei mele, cuvinte melodioase furate de mult de la tatăl ei. Dragostea mea pentru folclor, pare-se, își are rădăcini mai vechi decât știu eu, dar de care îmi dau seama imediat…
-
Georgileana și povestea frezelor ei.
Povestea de astăzi o are în centrul atenției pe Georgileana – fata care își schimbă freza în funcție de starea de spirit. Este cameleonică și nu-i greu să realizezi asta. Când crezi că ți-ai dat seama ce crede sau ce simte, pac! îți arată altceva. Dintotdeauna, mama ei a învățat-o că fetițele poartă părul lung la fel ca prințesele din desenele animate. Natura a înzestrat-o cu un păr frumos și sănătos. Dar, cel mai important, negru. Vedeți, dragii taichii, de ce o pisică neagră? 😀 După ce ani de-a rândul, pletele i-au acoperit umerii ușor aduși în față, aplecată stând pe băncile școlii, Georgileana a ajuns în împărăția îndepărtată a lui Bucur. Aici a trăit…
-
Kaffia la Ybrik.
Povestea Kaffiei a început într-o lume îndepărtată, atât de îndepărtată încât nu o puteai cuprinde nici măcar cu întreaga-ți minte, încât soarele era mai aproape și ardea mai puternic în ținuturile acelea, iar pietrele se măcinau toate sub sulițele încinse ale acestuia. Totul era deșert. Totul, cât puteai vedea cu ochii. Pe cât de liniștite păreau dunele de nisip, ele prindeau viață ziua în amiaza mare, sub dogoarea ce desena în aer o infinitate de linii curbate. Oazele erau animate de vocile bărbaților cu păr de abanos și priviri flușturatice. Femeile erau frumoase, atât de frumoase încât nu li se permitea să umble dezgolite aproape deloc. Ochii lasă-i, le ziceau…
-
On/Off.
Univers rămas gol, plec din el cu capul sus, Las în spate tot – stele, praf, soare apus, Vreau sulițe de lumină să-mi atingă emisfera, Să mă uit la mine de demult și să zic: „Era!”
-
Zilele însorite nu sunt departe…
Ba chiar sunt la o hotărâre distanță. 🙂 Hai să-ți spun ceva. Să te aburesc nițel, să aberez și eu cum n-am mai făcut-o de mult, trebuie să recunosc. Mă întrebam acum ceva timp ce urmează să se întâmple în viața mea, mă refer aici, desigur, la ceva urât, bleah, nasolică. Și tot eu îmi răspundeam: Stai chill. Că oricum nu vei afla decât la momentul potrivit. Da, merg toate bine, atât de bine încât să te sperii, dar chill, zic. Vor veni și momentele grele, sunt după colț, te-așteaptă. Știu. Ei bine, da. Nu-mi place să am dreptate când e vorba de așa ceva, dar, mno, asta sunt și n-am…
-
Săgeți bumerang.
„N-aș fi vrut să plec” zicea un vers neînțeles cândva, Dar nici să stau nu pot, să cred că se va schimba ceva. Mi-ai devenit repede ce nu credeam că aș mai fi în stare – Să văd prin ecranul meu alb-negru un strop de culoare. Mă prefăceam în apă să te înconjor cu stropi de rouă, Am fost pământ, uscat ce-i drept, așteptam să plouă Peste noi cu priviri înfipte în săgețile tale precise.. Ca un bumerang m-au lovit în plin propriile mele vise. Am vrut să-ți fiu și foc să simți cum ții un soare în palmă, Să-ți fiu pernă moale în tâmplă, să-ți lași sufletul…