-
Pisiceală de duminică :)
Ana Blandiana, în „30 de interviuri eveniment”, Simona Chițan, Ed. Tritonic, București, 2008
-
Închisoarea de la Râmnicu Sărat
Acum vreo doi ani, pe vremea asta, la fel de mâhnită, rece și respingătoare, mergeam să filmăm închisoarea de la Râmnicu Sărat pentru un reportaj TV. Am scris și eu despre asta aici și aici. Astăzi pun teaserul reportajului și un text care a însoțit imaginile, rânduri care îi aparțin lui Ciprian Vasilescu, realizator la TVh. „Temnița tăcerii Există undeva în spatele primăriei luminoase din Râmnicu Sărat o stradă ce poartă numele Ion Mihalache. Puţini mai sunt azi cei ce ştiu cine a fost cel care zugrăveşte istoria banalei artere, dar şi mai puţini aceia care au conştiinţa ororilor întâmplate la penitenciarul, denumit de alţii, dar şi de noi, Temniţa Tăcerii. Apucăm…
-
Poveste urbană – 1
Era în bucătărie. Nu pentru că îi făcea plăcere să gătească, dar avea nevoie să-și umple timpul cu ceva. Să-și umple golul. A căutat o rețetă de prăjituri pe net și a găsit ceva simplu cu cacao și ceva zahăr pudră la final. Cu tricou negru și șorțul înflorat, se mișcă într-un du-te-vino continuu între frigider și dulapul cu chestii. Bine, nici nu îi e foarte greu pentru că are o bucătărie cât jumătate de cămară. Are deseori senzație de claustrofobie, cum că tavanul i-ar atinge firele de păr din creștet, ar merge parcă un pic adusă de umeri. Stă mai mult cu geamul deschis, măcar crăpat. Agitația de afară…
-
De ce am ales să nu contez.
De frică. Frica mă paralizează și așa am ajuns să nu ajung la vot. Am văzut afișe pe fb cu nu votezi, nu contezi și, surprinzător, am căzut pe gânduri. Pentru două secunde. Apoi m-am scuturat de praf și ca un coregraf o să dansez cu frica, chemați un fotograf! :)) Lăsând versurile la o parte, am ales. Astăzi am ales conștient să stau acasă și să nu pontez. Ăăă, ăsta, să nu contez. Încă dinainte de a avea drept de vot, mi-am propus să nu ajung niciodată la urne. În niciun caz. Însă azi am avut un zvâc! Pentru alea două secunde am regretat minutele de după perdeaua albastră. Și…
-
Poezia săptămânii – Cearcănele lui Păunescu
Poezia face parte din volumul „Ultrasentimente; Mieii primi; Fântâna somnambulă”, Ed. Curtea Veche, București, 2011
-
Ziceri..
..despre ebola și despre „după alegeri și puliticieni”.
-
Încredere.
Omul este născut ființă socială. De aceea tindem să trăim în grup de cel puțin două persoane. Iar pentru asta ai nevoie de încredere. În ceilalți, dar mai ales în tine. E clar că viața are un anumit tip de umor negru (ha!) și, mai devreme sau mai târziu, ne ia la mișto pe toți. Evenimentele te schimbă, nu tipul lor, ci mai degrabă intensitatea cu care te lovesc, în funcție de cât de nepregătit te-a prins. După un astfel de set de trăiri, e clar că nu rămâi la fel, că devii mai vigilent, mai panicos poate. Omul nu se schimbă la prima bătaie de vânt, cum nici râul…
-
Cum să ți-o iei peste bot la sală.
Știm cu toții că în ultima vreme există o tendință de a crea senzaționalul din și în orice subiect. Indiferent despre ce situație ar fi vorba. Trebuie să fie ceartă, trebuie să avem scandal și scuipat, să brutalizăm orice gest, să ducem la extrem orice reacție și, bineînțeles, toate acestea presărate cu scene de agresivitate de toate felurile (fizică, verbală, exprimate direct sau subliminal). Tendința asta se împletește armonios cu cea de a sexualiza totul. Totul! Ai un ghiveci de vânzare? Nu-i nimic! Cheam-o pe vecina de la 3 ca să te ajute! Îi faci repede o poză pentru oleics în timp ce ea ține ghiveciul în mână, în dreptul sânilor expuși…
-
Sfârșit de început de toamnă.
Iarna este fată mare. S-a grăbit la măritat până intrăm în postul Crăciunului. O zi – înnorat, o zi – ploaie, o zi – înnorat și gata. Asta fuse toamna noastră! Deși, dacă stau să mă gândesc mai bine, toamna a venit odată cu vara cea ploioasă și sfioasă. Ieri a nins! Dacă nu ați avut și voi fereastră să vedeți, măcar ați avut facebook! Tot e ceva! Astăzi sunt și eu meteorologul de serviciu și spun că bate crivățul de te dă pe spate cu fața spre sud, lapovița se transformă în ninsoare ce cade feeric peste Bucureștii mei. Nu e totul alb, nu e iadul sau satana de gheață,…
-
Poezia săptămânii – Nichita
Nichita Stănescu are acel ceva care mă face să revin asupra poeziilor lui. Deși am aflat abia într-a șasea că e bărbat, am învățat tot la școală că este unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut literatura română. Da, sună clișeistic și, în general, cuvintele astea au fost spuse despre toți autorii din programa școlară. Băi, dar Nichita merită! Merită studiat, trebuie studiat și citit! Cel mai probabil, voi mai reveni cu alte poezii din volumul Noduri și semne, voi face semn cu nod în gât. De data asta, am deschis (cu aer ocult) cartea la o doină. Am zis că nu are rost să mai caut alta. Aș pune tot,…
-
Haștag: eneprostu.
Un hashtag este un cuvânt sau o frază, precedate de semnul #. Este o modalitate de a înștiința prin etichetarea tipului de conținut. Cuvintele care apar în mesajele de blogging și rețele de socializare. (dexonline) Așadar, vă înștiințez de nesomnul meu prin diez eneprostu. Am senzația că numai mie mi se întâmplă. Am avut câteva seri în care mă lua somnul pe la douășpe noaptea și ziceam binemersi, că adormeam și eu ca omu` pe la unu, unu jumate. Acum, niet! Iarăși îl dau pierdut pe moșulică. Hă hă! Ce chestie! Până și eu îmi caut un moșulică, tot prost și ăla, dar al meu trebuie musai să vină înainte de miezul…
-
De toate, ca la piață.
Nu zic nu, doar că uneori așa simt. Să zic nu, deși e da. Uite, acum am vrut să scriu despre altceva, dar m-am trezit că trag de poza de mai sus ca să o așez frumușel aici și să încep să scriu cât de adevărate sunt cuvintele din poză, cum că de cele mai multe ori nu îți dai seama că șutul ăsta din dos e doar un pas înainte, că acum poate ești pe partea de jos a roții, dar ea se învârte, chiar de e pătrată. Dar nu mă apuc să zic de-astea. Nu are nimeni nevoie să intre aici și să îi țin eu lecții despre…