(de)Lirice
Versuri proprii, rânduri de gânduri. Rime întortocheate, pardon, împerecheate, ritm ditirambic, parol, iambic. Și câte și mai câte!
-
happy end, totuși?..
m-am descărnat în fuga mea spre tine purtându-mi oasele prin pânze străine, mi-atârnă pielea în cârligul tău sever – „vreau fericire, dar mi-e frică să mai sper” scriam cândva, pe vremea când trăiam fericirea-n stare pură și nici nu știam.. cât de cinică e viața, îți dă, dar îți și ia ochii lucidității: ai, dar nu poți vedea asta. m-am împiedicat de cranii împuțite, de patima din suflet, unghii înnegrite în miez de stern le am adânc înfipte, sentimente tot omor, dar astea nu-s delicte. așa văd în ochii tuturor, trecem cu vederea și plânsul, și suspinul, și jalea, și căderea. ne-am obișnuit cu răul, nu căutăm plăcerea. nu mai…
-
retorică?
mai știi tu când îți spuneam că tăcerea (mieilor) e rece ca o stâncă? te mângâiam amar cu mâna stângă, uite calea dreaptă. tu ești mereu pe lângă. mă urmărește privirea lor adâncă.. mă întrebai atunci, eu te întreb încă: la ce e bună în iubire o poruncă, dacă tot ce faci binele-l alungă? fă sărbătoare din noi, du-mă la biserică fără să-mi pui vreo întrebare, las-o retorică – jurăminte pe vitralii, câtă iubire mozaică s-ar naște între un om alb și o pisică.. ai încercat, și eu aș fi vrut, dar asta nu implică „fericiți până la bătrânețe” și nu ne justifică de ce ne tot punem noi piedică…
-
Vreau timp din timp…
„Nu mai amâna!” îmi spun răspicat privindu-mă în program de dimineață. Strâng palmele în pumnul dedicat unei ambiții de copil: poți și faci față. Dar timpul nu m-așteaptă când vreau eu, îmi fuge printre taste, învârte limbi pe ceas. Fură ore de somn din dreptul nopții, e greu când aștept să dorm, nu vine, îmi zice „pas”. Vreau timp din timp, bucăți din vreme, să stau cu spatele pe nisip, picioare-n mare, să scriu cu ochii-n răsărit, să adorm devreme. Din timp înseamnă acum. Iar asta-i o chemare…
-
Dragostea nu (mai) există! – Discutăm despre… Maraton de #poezie.
Ne pierdem pe zi ce trece legătura cu noi înșine, cu ceea ce simțim cu adevărat în sufletul nostru, împrumutând stările, problemele și nevoile celorlalți. De aceea, încerc în permanență să-mi mențin legătura între spirit și lumea exterioară. Și invers. Citesc versuri, gânduri, memorii.. Am început să le și scriu.. Iar felul meu de a vă lăsa să priviți în interiorul ființei mele este acest blog. El a devenit universul unde îmi hrănesc ideea de legătură între cele două lumi și iluzia de a fi scriitor. Am vizitat case memoriale ale unor scriitori (revin pe subiect într-un articol separat), am citit și vorbit despre aceștia ca despre niște oameni normali,…
-
m-am născut să..
m-am născut să sperii scoicile, să mă bată valul, mă zgârie nisipul, cu angoase-amare m-au hrănit doicile, riduri de inexpresie-mi acoperă chipul. m-am născut să sperii ciorile, să mă bat cuVântul, dor în multe sensuri, sunt o cutie goală, mi-au furat comorile, eu nu închid ochii, doar mai mor în versuri. m-am născut să sperii brazii, îi dezgolesc de soare, de orice haină, îi ascut în mine, mă ucid camarazii. dar ce-ar fi lumea asta făr-un pic de spaimă?
-
f(r)icțiune
Dezbracă-mă de negru Și dă-mi haina cea dintâi a femeii Să alergăm prin vene reciproce Căutând infinitul căprui în nisipul Din ochii obosiți De dragoste. Lasă-mă să-ți fiu aerul cald Din balonul ce te poartă Către „noi” cei vechi, de la-nceput. Ți-aș da un nume de alint așa cum Ți-aș oferi timp din gând În.. când ne mai vedem și noi? Dezbracă-mă de ceas, De somn, de gheață, Hai să ne luăm bun-rămas Până dimineață…
-
Răsad
Îmi cresc gheare de uliu pe care mi le înfig în imaginație – rup bucăți din mine, tu le pui sare. Îmi doresc doar un pic de soare în instalație. Vreau să scot la lumina caldă strigătul de „Somn ușor!”… Gândurile urma să-mi piardă. În pijamale galbene mi se scaldă insomnia. Nici n-am plecat și mi-e dor. Din priviri în sus, piezișe, ridic zmeie de aripi motivaționale noi. Aici sunt un copil și de trei ori femeie. După ploi de muguri, răsar curcubeie din culori de martie, treizeci și moi. Îmi plantez răsad de râs acum în pământiul suflet de copil tembel. Răsad de primăvară-n mine des…
-
insomnii cam dulci..
și apar noaptea, când mi se sfârșește frica, eu cutez să-mi ascut simțurile, lirica și metrica, în rime de lemn ce-mi golesc vintrele de fluturi – îmi croiesc din cuvinte versuri pe post de scuturi. cred că pot pierde totul într-o relaxare continuă. câștig jocul când chiar cred într-o muncă asiduă, când nu mă opresc din gândit nici noaptea la trei, deși tu mi-ai spune primul: nu e asta ce vrei? asta aș vrea să fac mereu, dar am haltere-n cuvinte, le spun prea greu, parcă le scot din morminte, dintre fiare contorsionate, din suflet mototolit. mai lasă-mi doar un pic de somn… dar liniștit. mă apucă paranoia, îmi…
-
Rădăcini
Se întâmplă în mine un soare ce-mi zvâcnește-n tâmplă și oare nu vede cum încep să scriu moale, prea roz, cu ochi de copil, în păr c-o floare?… Caisul s-a deschis în sute de împliniri, încerc să-l copiez, să scriu alb despre trăiri ce-mi hrănesc ființa prin ochi și priviri, trăim înfipți în același pământ cu aceleași rădăcini. Tălpile goale îmi spun o poveste despre copilul din mine – a fost și-ncă este… Aș sta așa o veșnicie și-ncă un an peste, Să știu doar de mine, să mă pierd de voi, făr’ de veste. Mă simt bogată-n zambile și joarde de viță, seva crudă și dulceagă îmi alunecă din…
-
Dreamcatcher
Aș visa că merg spre mare copil cu tălpile încinse, degete moi răsfirate prin nisip, păr despletit sărat, că m-aș juca cu scoici în valuri pe țărmuri surprinse de chicotitul meu – zâmbesc cu ochii, cu suflet împăcat. * dreamcatcher * Aș visa că alerg neobosită pe cărări virgine de munte, singură, atinsă de sălbăticie, clădesc cu mâinile goale un prezent perfect, purtând cununi de soare pe frunte, brațele tale – asortat colier – și mângâieri în loc de țoale. * dreamcatcher * Aș visa castele cu domnițe, baluri de cenușărese fericite, curtezani c-un stil aparte ce-mi fură câte-un surâs delicat, Aș visa zi și noapte lumi de basm, psihedelice,-mpleticite,…
-
intrinseci
intrinseci. sau suficiente ele cu sine. căci nu am cum să spun altfel lucrurilor ce se petrec în mine. ele petrec – eu le petrec cu bine spre calea către acest afară. viața ca o gară. sau gargară. ce să mă mai fac eu de-acum înapoi? zic să tac, dar mă despoi mereu de gânduri cum te lepezi de carne ca un cadavru pe sub lespezi. îmi arunc în aer seva ca un kamikaze, încerc să mă vindec de hău, dar îs deja în metastaze. a fost o duminică rea(lă), după asta vine direct joi. acea zi în care împart totul la doi, dar nu pentru noi. ci pentru al…
-
si-am plecat.
nu am vrut sa adorm fara sa scriu ceva. shh! nu mai intreba ce. ceva. atat. si ma grabesc sa torn litere in situatii ca sa-ti desenez stari. alerg incotro ma duc gandurile si, totusi, stau triunghi. iar te uiti crucis si te gandesti oare ce-a vrut sa spuna autorul.. indeparteaza-te, ti-am cerut. asa vei vedea lucrurile mai clar. mi-au amortit ochii si unghiile cu care lovesc in taste. mi-a adormit sufletul inaintea venirii primaverii. mai stai! mi-am zis. si-am plecat.