
Cum să te simți bine la mare când plouă? Participi la o gală Spring SuperBlog
Da, a mai trecut încă o gală Spring SuperBlog. Și s-au adunat 7 ani de când am participat prima dată la un astfel de eveniment. M-am aruncat într-o joacă fără să știu regulile, fără să-mi propun ceva anume, ci doar din curiozitate și din dorința de a scrie. Mi-am dorit să am subiecte despre care să postez pe blog. Am avut. Și am tot avut…
7 ani, 14 gale SuperBlog și aceleași emoții
Am strâns o colecție impresionantă de amintiri legate de cel mai longeviv concurs de blogging din online-ul românesc. Am fost sponsor, organizator de gală în 2016, juriu, participant, câștigător. Deși am susținut discurs la absolut fiecare astfel de ocazie, emoțiile nu-mi dau pace. Și nu că nu mi-ar plăcea să vorbesc în public. Vezi vlogurile. Dar preiau parcă emoțiile antevorbitorilor mei ori retrăiesc momentul de o imensitate încărcătură emoțională din seara primirii marelui trofeu. Sau, pur și simplu, toate la un loc.
Referitor la discursuri. Am tot auzit un laitmotiv de-a lungul anilor, unul cu care eu, personal, nu rezonez de nicio culoare. :)) Pe bune că nu înțeleg fuga DE locul I și nu DUPĂ locul I… Da, știu motivația aia cu „să mai particip și alte dăți”, dar nu se mai pune acum. Pentru că poți participa în continuare la maximum 5 probe din cadrul fiecărei ediții SuperBlog. Nu te oprește nimeni să scrii pentru 5 probe. Cât de tare e treaba asta? Să ai dreptul de a alege pentru ce sponsori vrei să povestești cititorilor tăi. Mi se pare că este cumva, măcar puțin, vorba și despre vulpea care nu ajunge la struguri. În plus, cine își amintește de locul 2?

Ok. Revenind la subiectul zilei.
Felicitări, Oana! Felicitări fetelor de pe podium, dar și tuturor celor ce au ales să se implice în acest concurs în condițiile în care pe 24 februarie a izbucnit un război nu departe de noi. Cu toate astea, superbloggerii au reușit să se adune și să scrie împreună încă o ediție Spring SuperBlog. (Și) din acest motiv, felicitările mele încă o dată tuturor! Mulțumiri Claudiei și lui Albert, cei doi magicieni care fac toată treaba asta posibilă.
Cum să te simți bine la mare când plouă?
Răspunsul este chiar cel din titlu: participi la o gală Spring SuperBlog. Din păcate (sau nu neapărat), vremea nu a fost deloc prietenoasă cu noi de data asta. A fost înnorat toată ziua de sâmbătă, a plouat și a bătut vântul, ceea ce ne-a ținut departe de costumul de baie. Nu și de mare.
Cu toate astea, bucuria revederii nu ne-a fost deloc umbrită. Am ajuns sâmbătă pe la prânz și, după o poză cu Beti văzând prima dată marea…
…am mers la o pizza și o bere, gin, Aperol, în funcție de ce poftă a avut fiecare cu Costică și Raluca.
Vezi această postare pe Instagram
Vorba lui Exarhu, timpul zboară repede atunci când te distrezi și iată-ne deja la gală. Discursuri, emoții, sponsori, superbloggeri, bloggeri parteneri…
N-am plecat cu mâna goală – mi-am luat badge-ul semnat de Albert și am primit un set cadou de la farmec, cei care de ani buni sunt sponsori și trimit produse pentru superbloggeri la fiecare gală. Și ăsta e un aspect al frumuseții acestei competiții, nu? :))
Cât a ținut evenimentul, am uitat tot ce se petrecea afară, dar nu pentru mult timp. Pentru că am ieșit pe terasă și am mai stat la povești cu Daniel, Dana și Raluca. În trecere, și cu alții. Am început pe la ora 23 să simt frigul cum își face cuib în fiecare oscior de-ale mele și ne-am hotărât că e vremea să ne retragem. Și bine am făcut. 😀
Am urcat în camera de la Hotel Opal din Cap Aurora, hotel despre care v-am povestit și în articolul de anul trecut (adică aici). Ca o parantezeă, au fost foarte primitori, dar dincolo de toate facilitățile, m-am bucurat cel mai tare de faptul că Hotel Opal este un hotel pet friendly. Am plătit o taxă de 50 lei pentru Beti (musai cățel de talie mică, adică până în 10kg) și uite așa am scăpat de grija căutării unui dog sitter de weekend. 😀

Soarele a întârziat la petrecere, dar ne-a acompaniat duminică în Vama Veche.
Duminică a fost vreme ceva mai bună, dar tot nu ne-am oprit la plajă. Am dat o tură până în Vama Veche pentru deja tradiționalul frappe pe terasa de la Expirat.
După o altă sesiune foto cu soare, cățel și mare…
…ne-am pornit către București. Cu gândul la gala SuperBlog din iarnă, atunci când ne vom revedea pentru, da, a 15-a oară. Sper să reușesc până atunci să pun în aplicare ideea pe care o am în minte de ceva vreme. Nu știu, vedem.
Și cam așa zic eu că poți avea parte de timp de calitate la mare când plouă. Participi la o gală SuperBlog.
Nu uitați să mă urmăriți pe Instagram @opisicaneagra.ro. Acolo postez ceva mai des decât pe aici. Momentan. A, să nu uităm și de YouTube! Hai cu 3k! 😀
La voi cum a fost minivacanța asta?
Comments


5 comentarii
Diana
Nu prea ne-am sincronizat tura asta de gală, da’ recuperăm noi!
Caleopi Efrem
Foarte frumos, Georgiana! Felicitari, succes!
Claudia
Multumim ca ne esti de atatia ani alaturi, Georgiana, indiferent de rol! E o bucurie si o onoare de fiecare data.
Georgiana Mihaila
Cu cel mai mare drag! Și nu spun asta din complezență. 🤗Mulțumesc și La mulți ani încă o dată! 😘
Pingback: