București cu blocuri gri

Feminism și accident.

Încep cu vorbele lui Simone de Beauvoir :

Self-knowledge is no guarantee of happiness, but it is on the side of happiness and can supply the courage to fight for it.

Fericirea, în general, este un concept relativ. Sociologii (și nu numai ei!) au încercat să facă anumite sondaje de opinie cu privire la valorile românilor, la gradul de satisfacție al acestora în raport cu viața lor. Răspunsurile au fost variate, au fost strânse în niște rânduri pe hârtie, dar există un semn de întrebare: cum putem ști când un om este mulțumit, chiar fericit cu condiția lui prezentă? Întrebările se refereau la deținerea unui loc de muncă bine plătit, unei case, la bunuri materiale. Păi, pentru țața Floarea dintr-un cătun din Apuseni va fi o realizare să aibă televizor color în casă și va spune că, datorită tehnologiei, îi aude mai des pe cei dragi la telefon și, astfel, este fericită că îi trece timpul mai ușor mai ales iarna când se întunecă mai devreme și că, auzindu-și nepoții, nu le mai duce grija ca înainte. Dar pentru un bucureștean pe care îl oprești la metrou să-ți răspundă la întrebări, toate lucrurile astea intră în categoria „default”. Pe el îl va bucura poate o ieșire din capitală în weekend sau o plimbare cu barca în Herăstrău. Fericirea lui s-ar defini în funcție de calitatea petrecerii timpului liber. Și atunci, ma întreb eu: care este unitatea de măsură a fericirii? Cum ziceam, este o treabă relativă. Și îmi place! Îmi place să văd cât suntem de diferiți, cât de mult am putea să schimbăm timpul.. Da! Timpul. Timpul este al meu, al tău, al tuturor! Nu avem decât două posibilități: profităm de el sau ne înghite. În locul sprâncenelor încruntate poți afișa un zâmbet de copil. Oricând. Fără televizor, fără telefon, chiar fără vacanță. Însușește-ți timpul, fă-l să fie al tău! Următorul pas: lumea ta va fi fericirea ta!

Acum, trecând peste lucrurile de mai sus, poate boring, poate altele decât se așteptau mulți să citească din partea mea, uite că am și o știre de ultimă oră: ȘOC! ȘOC! ȘOU! Accident în fața blocului meu, am sărit de pe scaun ca arsă în posterior pentru că mă gândeam la karma negativă cum vine ea când te aștepți mai puțin și te lovește pe tine lovindu-ți mașina parcată frumușel pe locul neplătit. 😀 Din fericire (pentru mine, vezi partea de mai sus), totul se întâmpla pe bulevard. Nimic grav, unul a oprit la trecerea de pietoni (despre acest aspect, poate altă dată), altul l-a pupat în portbagaj. Avarii puse, gesturi de oftică, bărbați (!) la volan, femei uitându-se la pagube..

și nu mai știu că m-am întors la cetit. Cum?! Nu v-am spus despre lucrarea mea de disertație?! Este fabuloasă! Sau va fi, că încă nu e gata! 😀

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!