-
eu tic, tu taci
miez de idei în noapte – mă cuprinde liniștea pe după umeri, buze și coapse. îmi confund scrisul cu un cântec de leagăn, de la atâtea vise nu-mi mai încap în piele și fug către răsărit cu pași înceți, a/lene, de rac. doamne, oare ce mă fac acum, între foaie și copac, mâine, între ocean și-un lac… adun din amintiri nisipul să fac cumva s-opresc timpul în clepsidra-n care ți-am memorat chipul… dar îți știu deja tertipul. vorbesc în cadența unei inimi ce sare peste orgolii, ambiții nu are, strigă un nume ce sună-a-nstrăinare, nu, nu e a mea.. acum cad în visare… tac. tic. tic. Taci!
-
Gânduri la start! Ediție de 10 (zece) după un deceniu de SuperBlog
Am stat mult pe gânduri. Poate prea mult. Mă uit la ceas, se apropie 1 octombrie. Încep cele două luni de foc. Un articol la două zile, termene-limită, inspirație sau lipsă de. Mâine începe SuperBlog. Ediție aniversară (10 aaani) Mi-am acordat timp să iau decizia corectă. Faptul că intru din nou în ring (pentru că, da, SuperBlog este o competiție, o luptă pentru un loc cât mai sus în clasament) poate însemna, pentru mine, un cuțit cu două tăișuri – mă poate urca, dar îmi poate aduce dezamăgiri. De ce nehotărârea asta? Păi, în primul rând pentru că mă tem că nu voi avea timp să duc la bun sfârșit…
-
Perfecțiunea clipei.
Te-ai gândit vreodată ce înseamnă un moment? Nu-mi răspunde. Că te vei pierde în jocul meu cu labirint. Vei afla în sfârșit. Speriată, clipa s-a ascuns în spatele ceasului meu intern și a plâns verde crud, cu limbi de foc. Știa că aleargă întruna ca un hamster în roata priponirii sale efemere în această lume. Am știut că trebuie să merg la ea și să-i vorbesc cu litere sonate. Nu era acolo. O vedeam, îi șopteam nod în gât, dar nu mă puteam apropia. Scânteia clipei apărea și dispărea la fel cum vezi lumina sub pleoape atunci când clipești. De aici vine a clipi? 🙂 Își ferea privirea de căutarea mea. Aveam…
-
Nu mai am timp.
Mă gândeam acum că nu mai am timp. Și din cauza asta, nu am mai scris nimic despre mine. Bun, am blog, e al meu și tare mă mândresc cu el, dar îmi dau seama acum că nu am mai spus nimic despre mine, despre ce trăiri mă încearcă, despre cum m-am simțit în ultima vreme. Dincolo de zâmbete oferite altora, mai am timp, oare, să-mi zâmbesc mie însămi? În vâltoarea în care m-am aruncat cu capul înainte, mă zbat neputincioasă cu o voluptate ce îmi sfâșie carnea de pe oase, iar apoi tot singură mă pansez cu zâmbet și flori. Și verde. 🙂 Lucrurile se mișcă în jurul meu,…
-
Pure poison.
Mă hipnotizezi. Mă iei, mă ridici, ca mai apoi să mă cobori fulgerător. Gust din atitudinea ta. Mă transform sub ploaia de priviri ucigătoare. Mă otrăvești să nu mor, mă cutremur în albastru.
-
Răcnet în surdină.
Cu lacrimi de oțel îmi ascut cuțitul pentru rana Pe care mi-o vei face mâine, dar mă alin cu pana Mea cea nefirească, blajină și pacifistă dulce, Mă îmbracă-n scriitor.. și vine.. și se duce.. Am ascuns în mine fiara groaznică și anxioasă, M-am furișat acum la masă, la fereastră, Luna grețoasă c-un rânjet palid și curios îmi spune Să nu mă mir că-s piatră din valuri și spume. Puternică și slabă, mă joc acum în versuri goale, Sunt liberă în cuget, din tâmple până-n poale. Iar vei veni de mâine cu lacrimi drept țel, Dar nu voi fi acolo.. Doar beznă și oțel.
-
N`am plecat, deci nu mă întorc.
Salut! Am revenit. Vedeți asta. Am multe de povestit despre vara ce tocmai a trecut (cel puțin calendaristic). Opinii inopinate despre aproape orice, cum zic. Așa că avem treabă. Vreau să tai de pe wishlist punctul 9. Trebuia să încep de ieri. Dar recuperez azi. Scriu două articole. Ăsta și încă unul. 😀 Welcome back to me! Și să ne citim cu bineee! *fresh new attitude*
-
Decorticarea!
*Semnul exclamării, semnul exclamării, semnul exclamării* Mă gândesc că nu mai vreau să mă gândesc.. Am niște stări nefirești, extraordinare (adică în afara ordinii) de câteva zile.. Poate sunt meteosensibilă și nu știu eu. Nu-mi place să fiu meteosensibilă, tu! Nu-mi place nici măcar sintagma asta! Sună a refren de șlagăr, un tip cu o tipă buclată cântă de zor pe brânci prin Herăstrău, toamnă târzie și bacoviană, el în hidrobicicletă, ea, diafană, se cacă din sălcii.
-
Pseudoptimism.
Eu cred că optimismul se învață, nu te naști cu el. Trec prin tine experiențe și experiențecare îți lasă urme pe suflet și chip – temeri și riduri de expresie. Degeaba regreți că ai ales prost, timpul ticăie. Degeaba râzi acum, mâine cazi.Știi asta, chiar acum îți fug prin minte momentele alea în care te credeai pe Everest, iar în secunda 2 te-ai regăsit la pământ, plângând în pumni haotic. Îți smulgi inima din piept doar ca să o strângi în mâini, să simți cum bate și să vezi cu ochii tăi ce anume te doare atât de tare încât simți că țipătul de usturime îți sparge timpanul sufletului. O pui…
-
Feminism și accident.
Încep cu vorbele lui Simone de Beauvoir : „Self-knowledge is no guarantee of happiness, but it is on the side of happiness and can supply the courage to fight for it.„ Fericirea, în general, este un concept relativ. Sociologii (și nu numai ei!) au încercat să facă anumite sondaje de opinie cu privire la valorile românilor, la gradul de satisfacție al acestora în raport cu viața lor. Răspunsurile au fost variate, au fost strânse în niște rânduri pe hârtie, dar există un semn de întrebare: cum putem ști când un om este mulțumit, chiar fericit cu condiția lui prezentă? Întrebările se refereau la deținerea unui loc de muncă bine plătit,…
-
Off-topic
Postul ăsta va fi unul off-topic. Adică ar fi, da` nu prea. Aș vrea să trag linie după un an. 2013 a fost unul dintre cei mai plini ani din viața mea. A venit cu schimbări, a venit cu decizii… A venit, dar iacătă, a și trecut. Suntem deja la jumătatea lui decembrie, aș putea să trag o concluzie. Am trăit intens anul acesta, asta ar ideea centrală în jurul căreia m-am învârtit. M-am învârtit și am amețit. De dragoste, de pasiuni nebune, de trăiri nemaiîntâlnite, de planuri mărețe ce îmi taie răsuflarea numai la gândul că le voi duce, pe rând, la bun sfârșit. Așa se spune, la bun…
-
Titlul cică e opţional. Azi nu am titlu.
Mă gândeam acum că trebuie să scriu un articol, o postare, un ceva anume care să deschidă sau să redeschidă, mai bine zis, blogul meu cel drăguţ şi fir`ar al dracu` de simpatic.. Nu mi’a venit în minte nimic wow, deşi mi’am notat câteva idei în timpul cât am stat retrasă, misterioasă deoparte: am stat pe câlţii mei, mai pe româneşte, şi am observat din umbră anumite fenomene mai mult sau mai puţin interesante, fără să’mi exprim pe undeva vreo părere. Nici pe blog, nici pe feisbuc, nici pe nicăieri. S’au întâmplat multe în toată această perioadă.. Dintre cele mai demne de luat în seamă şi de dezbătut pe viitor:
