Playlistul anului 2023 – Care a fost topul pieselor ascultate de mine pe YouTube
Salutare și La mulți ani! Nu ne-am citit anul ăsta, cel puțin nu pe acest blog – pe georgianamihaila.ro am deschis cu un articol un pic altfel, despre Blue Monday. Și, dacă tot a rămas la stadiul de ciornă ce am scris ca retrospectivă a anului trecut, am zis să deschid cu un articol mai ușurel așa.
Care e faza cu playlistul anului?
Păi, treaba e simplă. Am o categorie pe blog, Playlistul lunii, și postez acolo unele piese sau recomandări audio de tot felul. Bine, nu lunar, după cum ați crede. Mai degrabă, când îmi aduc aminte. Așa că mi-a fost simplu să mă gândesc la Playlistul anului, mai ales după ce mi-a dat YouTube (Premium, dacă are vreo relevanță) o statistică. Nu mai rețin dacă și anul trecut mi-a afișat-o, însă anul ăsta m-am amuzat teribil când am văzut-o.
Prin celelalte playlisturi publicate, vă reaminteam mereu de câte o piesă Phunk B. De data asta, m-am întrecut pe sine. :))
Care a fost topul pieselor ascultate de mine pe Youtube?
Înainte de toate, țin să precizez că am ascultat piesele astea pe TV, dar și pe telefon, iar pe TV s-au ascultat și alți artiști din afara ariei mele de interes. :)) Pe scurt, avem și „intruși”, însă vă veți da seama imediat la ce mă refer.
Câteva statistici mai generale…
Cum ar arăta coperta albumului „meu” pentru 2023
Nu credeam că mă putea surprinde atât de bine într-o singură imagine. Mișto și treaba asta cu algoritmii, uite ce pot scoate.. 😀
Despre stările muzicale din 2023
Aici trebuie să vin cu o completare: piesele pe care le ascult și care-mi plac de mor nu reprezintă neapărat starea mea emoțională din acel moment. Pot aprecia o piesă tristuță chiar atunci când sunt fericită, dacă instrumentalul mă duce unde trebuie, iar versurile mă fac să vreau să pun pauză și să reflectez.
Daaaar, da, din nou, Phunk B. :))
Cu melodia TATA LOR am o poveste aparte…
În ziua nunții, pe drumul dintre biserică și local, am ascultat în mașină TATA LOR, fredonând toți versurile inconfundabile.
A fost super fun să mă văd „prințesică” și cântând între mariachi și Pagliacci.. :)) Toate astea neștiind că seara voi avea parte de surpriza vieții mele: Phunk B, cântând live, în carne și oase, la nunta noastră….. Bă! Recitește.
Eu încă plâng atunci când revăd clipul cu momentul în care mă prind că el e chiar acolo, nu e piesa pusă de DJ. Pfoai, ce emoții… Mulțumesc din inimă!
Repeat. Repeat. Repeat.
Deliric a fost în playlistul ăsta cu piesa Lasă. Ne-a plăcut amândurora și mna, YouTube s-a prins de schemă și a tot pus-o când îl lăsam la liber.
Tot aici l-aș fi adăugat pe Bocaseca, fără dar și poate. Nu știu cum de nu l-a introdus automat YouTube, la cât am ascultat anumite piese. De zeci de ori. Chiar sute.
Când mă prinde ceva, greu mai ies de acolo. Ascult până începe să devină una cu gândurile mele. Să devină fundalul unei zile, fără să-mi dau seama. Nu mai ascult albume cap-coadă, cum făceam odinioară, însă și atunci tot așa eram: băgam repeat până la refuz. :))
Cam atât pentru azi. Nu o mai lungesc acum, e clară ideea articolului, nu? :))
La tine cum au stat lucrurile? Lasă-mi în comentarii cum a arătat topul tău muzical în 2023.
PS: Nu uita să mă urmărești pe Instagram și pe pagina de facebook a blogului. Tchuss!
3 comentarii
card recenzii.ro
In concluzie, playlistul anului meu a fost un mix eclectic de muzica romaneasca si straina, dar cu o predominanta a pieselor lui Phunk B si Deliric. Nu stiu cum va arata playlistul meu pentru anul viitor, dar sunt sigura ca va fi unul la fel de divers si plin de piese ascultate in loop. Salutare si La multi ani din partea mea pentru anul viitor si sper sa ne reintalnim aici pe blog cu multe recomandari muzicale noi si interesante!
card recenzii google
La multi ani si bine ai revenit pe blog! Imi pare rau ca nu am mai vorbit anul trecut, dar sper sa ne revedem mai des pe aici in 2023. Articolul tau despre blue Monday mi-a amintit de cat de importanta este muzica in viata noastra si m-am bucurat sa citesc si despre playlistul tau al anului. Nu ma mira ca Phunk B ocupa primul loc, piesele lui sunt superbe si se pot asculta in orice stare emotionala. Am fost placut surprinsa sa aflu ca versurile piesei „TATA LOR” au facut parte chiar din momentul tau special la nunta ta, a fost cu adevarat o surpriza minunata. Sper sa mai adaugi in playlistul tau si alte piese la fel de frumoase ca cea a lui Deliric si Bocaseca. Inca o data, la multi ani si tie si blogului tau! Astept cu nerabdare urmatoarele articole si piese recomandate de tine.
card recenzii google
Salutare si La multi ani! Este un articol super fain si interesant despre topul pieselor ascultate pe YouTube in 2023. Da, da, ai citit bine, nu 2021. Si cum spune si titlul, sigur ne-am amintit prin diferite playlist-uri de hiturile lui Phunk B. Dar nu numai, ai amintit si de alti artisti care ne-au cucerit cu muzica lor. Credeam ca eu sunt fan Bocaseca, dar se pare ca esti si tu la fel de mare admirator. Multumesc pentru recomandarile muzicale si abia astept sa ascult tot ce ai mentionat in articol. Si da, clipul cu nunta ta este emotionant, intr-adevar o surpriza care te-a facut sa plangi de fericire. Cu siguranta o sa iti amintesti mereu de momentele acelea unice si de cat de mult te bucuri de muzica preferata. Sa fie un an plin de piese bune si emotii muzicale! La multi ani! 🙂