Povestea mea spusă de dr. House
Mă uit că nu am mai scris pe aici de mai bine de o săptămână… Se pare că atunci când suntem bine, când avem impresia unei pojghițe de fericire, uităm de creație. Ce să scrii despre fericire? Cred că și cuvintele ce exprimă optimismul sunt mai puține decât cele din abis.
Uite-mă, scriu din nou ascultând Secret Garden, desperados în dreapta mea, lumini stinse și un ventilator anost ce-mi vâjâie în spate. Nu te preface că nu știi ce zic. Ai trecut și tu măcar o dată prin stări din astea mai proaste. Lasă, bre, că trec ele!
Mă uit că data trecută eram hepi (deși aș fi putut să nu fiu, dar eram hepi) și vă povesteam cu zâmbetul pe buze și tatuat pe suflet că e bine, domnule, când ieși la evenimente, când întâlnești oameni noi și interesa(n)ți și, mai ales, când alegi să trăiești momentul – fără dacă-uri, fără poate-uri, fără fără-uri. Da, vreau să trăiesc din plin clipele mele! Clipe de singurătate, de meditație, zile aglomerate, concerte și râsete zgomotoase – nu ai văzut și tu cât de tare pot să râd atunci când mă amuză ceva? 🙂 Cu intensitate, așa vreau… Nimic mediocru, nimic la jumătate. Intens, cu pasiune, cu viață. Dacă nu așa, mai bine deloc. #fairenough
Unde a dispărut speranța din voi, oameni? De ce nu trăiți? De ce zâmbiți numai la poze? De ce nu spuneți ce vă doare și alegeți să fugiți departe de lumină, de simțire, de voi înșivă? De ce atâta superficialitate? Poate am văzut și trăit eu prea multe mult prea devreme, cine mai știe..
În fine. Astăzi mi-a venit o idee bună pentru o poveste în imagini și… citate. Stai așa, nu te hazarda! Sunt replici din serialul Dr. House, culese dă pă internet și așezate frumușel într-o ordine care să spună, ghiciți ce, o poveste. Mai un sarcasm, mai un lacrimogen, mai un truism, avem de toate. Imaginată de mine, simțită tot la fel…
Povestea mea spusă de dr. House
5 comentarii
Marius Davidesco
Bun finalul. Și așa de consolare, un text despre singurătate din Schopenhauer 🙂 iată ce zice dânsul. (…) Omul inteligent va dori mai întâi de toate lipsa de durere, liniște și repaos, se va feri de a fi insultat de alții, va căuta dar o viață liniștită, modestă, însă pe cât se poate de neturburată, și prin urmare, după ce va fi început să cunoască așa-numiții oameni, se va retrage din lume, și dacă are o mare inteligență, va prefera chiar singurătatea. Căci cu cât cineva are mai mult în sine, cu atât îi trebuie mai puțin dinafară și cu atât îi pot fi și ceilalți de mai puțină importanță. Astfel eminența spiritului conduce la insociabilitate. Dacă s-ar putea suplini calitatea societății prin cantitate, atunci ar fi cu putință să trăiești chiar în lumea cea mare – însă, din nenorocire, o sută de nebuni într-o grămadă nu fac un singur om cuminte. Omul din celălalt extrem dinpotrivă, îndată ce nevoile îl va lăsa să răsufle va căuta petreceri și societăți cu orice preț și se va mulțumi ușor cu toate, ferindu-se mai ales de sine însuși. Căci în singurătate, unde fiecare este redus numai la sine, se arată ceea ce are în sine însuși. Acolo norodul în purupură oftează sub sarcina grea a individualității sale nemernice, pe când omul superior însuflețește și înveselește cu gândurile sale cea mai sărbadă societate.(…) Așa vom afla pururea că fiece om este sociabil în proporția în care este sărac la minte și îndeobște om de rând. Căci în lume nu ne prea rămâne altă alegere decât între singurătate și înjosire. (…) Cel mai bun ajutor și cel mai mare sprijin trebuie dar fiecine să și-l găsească în sine. Cu cât izbutește mai mult întru aceasta, și prin urmare cu cât își află mai mult izvoarele petrecerii în sine însuși, cu atât este mai fericit. Foarte bine zice Aristotel – fericirea este a celor ce-și sunt sieși de ajuns. Căci toate izvoarele externe de fericire și de plăceri sunt după firea lor foarte nesigure, grele, dacă nu primejdioase, trecătorare și supuse întâmplării și pot să înceteze în împrejurările cele mai priincioase – întreruperea lor este chiar neapărată, fiindcă nu pot să fie în orice moment la îndemână. Apoi la bătrânețe se pierd cu necesitate mai toate – atunci ne părăsește amorul, ne părăsesc glumele, dorul de călătorii, plăcerea pentru cai și gustul pentru societăți – chiar prietenii și rudele ni-i răpește moartea. Atunci se naște și mai mult decât oricând întrebarea – ce are cineva în sine? Căci aceasta se va păstra mai îndelung, precum și este și rămâne în oricare altă vârstă adevăratul izvor nesecat al fericirii. Știut este, dealtminteri, la cât de puțin ne putem aștepta în lumea aceasta – de nevoi și de dureri este plină, și pe cei ce au scăpat de ele îi pândește urâtul din toate unghiurile. Răutatea ține îndeobște cârma în lume și glasul nebunilor se aude mai tare. Soarta e crudă și oamenii sunt mișei. Într-o lume astfel întocmită, cel ce prețuiește mult în sine, seamănă unei odăi vesele, luminate și încălzite, în mijlcul gerului unei nopți de iarnă. A avea prin urmare, o individualitate distinsă și bine înzestrată, mai ales a avea mult spirit, este fără îndoială soarta cea mai fericită pe pământ, oricât de deosebită ar fi în comparare cu soarta cea mai strălucită. A fost dar o vorbă înțeleaptă, pe care regina Christina de Suedia, în vârstă abia de nouăsprezece ani, a zis-o în privința lui Descartes, deși nu-l cunoștea decât dintr-o singură scriere a lui și după spusele altora, dar îl știa trăind multă vreme în cea mai mare singurătate în Olanda. – Mr. Descartes est le plus heureux de tous les hommes, et sa condition me semble digne d envie.(domnul Descartes este cel mai fericit dintre oameni, și starea lui pare demnă de invidie).
Pisica Neagră
„Căci cu cât cineva are mai mult în sine, cu atât îi trebuie mai puțin dinafară și cu atât îi pot fi și ceilalți de mai puțină importanță. Astfel eminența spiritului conduce la insociabilitate.”
Mergând mai departe de atât… „Căci în lume nu ne prea rămâne altă alegere decât între singurătate și înjosire.”
dap, mă simt mai bine acum. 🙂
Marius Davidesco
citatul ăsta l-am scris pe ușa de la baie, în fiecare dimineață îmi face ziua mai frumoasă, recomand să faci același lucru :))
Pisica Neagră
am uitat să spun: ce inteligenți suntem! huo, inadaptaților! se auzi din spate. :))
Marius Davidesco
cauze pierdute…:))