Frânturi de suflet / Vorbe de duh

Pseudoptimism.

Eu cred că optimismul se învață, nu te naști cu el. Trec prin tine experiențe și experiențecare îți lasă urme pe suflet și chip – temeri și riduri de expresie. Degeaba regreți că ai ales prost, timpul ticăie. Degeaba râzi acum, mâine cazi.Știi asta, chiar acum îți fug prin minte momentele alea în care te credeai pe Everest, iar în secunda 2 te-ai regăsit la pământ, plângând în pumni haotic. Îți smulgi inima din piept doar ca să o strângi în mâini, să simți cum bate și să vezi cu ochii tăi ce anume te doare atât de tare încât simți că țipătul de usturime îți sparge timpanul sufletului. O pui la loc când, sleit de puteri, vezi luminița. Amăgiri. Dezamăgiri. Luminițe pe autostrăzi închise, fără drum de ocolire. Cu pantalonii în noroi, desculț, lacrimi împietrite, te ridici și parcă ți-ai face o statuie, un autoportret, ceva care să dăinuie peste ani și oameni, acel ceva care să-i facă și pe alții să se scuture de nămolul uscat.
Ești mândru de tine, de felul în care te descurci pe drumuri bâjbâite, pe poteci neumblate până atunci. De tine. Alții ți-au luat-o deja înainte. Au trecut pe acolo, au lăsat semne scrijelite în scoarță de copac crud. Capete de morți, triunghiuri ale disperării, palmă ce te îndeamnă să te oprești. Cu ochii ațintiți pe culmi, eviți, nu te uiți, nu iei în seamă. Vrei statuia! Și ignori toate semnalele, și cazi în prăpastie. Strigi, sfâșii bucăți din tine, plângi în hohote, îți revii în fire și o iei de la cap. Când apare cineva care te scoate, în sfârșit, din colții leilor, are grijă să te învețe optimismul, să te ajute să faci din nou primii pași, ca, mai apoi.. Să te regăsești la pământ. Optimismul se învață, îți dă șuturi în cur să mergi înainte, dar trebuie să înveți să-l recunoști. Are multe măști.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: