-
Scrisoare fără nume 6. Mie.
Astăzi, vreau să-mi scriu mie însămi. Astăzi este despre mine. În alte rânduri le-am scris lor și am uitat de mine. M-am plâns de ceilalți celorlalți, uitând să mă uit în mine. Astăzi, acel ieri de mâine, îmi iau inima din dinți și o pun în piept din nou. Prea am luptat fără să fie acolo vreun război. Keep your head high and your standards even higher. ? ––––- #travel #blogger #lovetotravel #traveler #travelblogger #visitromania #sibiu #landscape #landscapephotographer #photo #picture #painting #colourful #army #look #fashion #style #black #tan #henna #potd #ootd #instagirl #instagram #instagramer O postare distribuită de Georgiana Mihăilă (@opisicaneagra.ro) pe 31 Iul 2017 la 00:19 PDT Și-mi spun…
-
si-am plecat.
nu am vrut sa adorm fara sa scriu ceva. shh! nu mai intreba ce. ceva. atat. si ma grabesc sa torn litere in situatii ca sa-ti desenez stari. alerg incotro ma duc gandurile si, totusi, stau triunghi. iar te uiti crucis si te gandesti oare ce-a vrut sa spuna autorul.. indeparteaza-te, ti-am cerut. asa vei vedea lucrurile mai clar. mi-au amortit ochii si unghiile cu care lovesc in taste. mi-a adormit sufletul inaintea venirii primaverii. mai stai! mi-am zis. si-am plecat.
-
Delir (ice)
M-am pierdut din nou pe nori de premise, Stau aici visând cu ochi întredeschiși La nopți de pasiuni și fericiri permise, La ani rupți din lună, pentru noi promiși. Pun lacăt peste fire, pun și la gură poartă, Să nu mai aibă nimeni din mine ce iubi. Am sufletul o ceașcă, îl apuc de-o toartă Și sorb în nebunie dorința de a muri. Îmi sugrum trăirile, îmi interzic și plânsul, Nu aș mai vrea acum de tine să mai știu, Ai în sufletul meu cuib și stau pitite-ntrânsul Seri de vorbe goale. Oh, mi-e teamă că-i târziu… Târziu e și acum, când mă gândesc să-ți scriu, Las cerneala…
-
Fantome pe plajă cu spini.
Vino în grădina mea secretă, aș vrea să-mi admiri trandafirii de sânge. Te chem cu o strigare mută, n-aș vrea să vii, e împotriva firii ce plânge. Mi-ajunge. * Stai departe, poartă-ți umbrele spre alte zări, prin lumi rebele și pustii. Voi șterge rândurile astea, poate, din minte. Le las să fie efemere, să nu știi. Să n-ai ce povesti. * fantome * În curând, voi fi din nou un surdo-mut ce vorbește prin semne de pe piele. Caractere necunoscute trec prin mine-ncet ca toporu-n lemne. E devreme. Nu-ți fă probleme: * Am timp – îl construiesc din clipe ca astea de față. Ce „eu” mă simt c-un scut de…
-
Jurnal de (blogger) alergat – Geneza.
07.07.2015 – Parcul Tineretului. E seară. E seară bine și răcoare. Sau cel puțin așa îmi amintesc. Străbătută de gânduri și dezarmată în nenumărate rânduri, stau cu ochii ațintiți în fântâna arteziană din fața mea – mă disperă. Îmi face cu ochiul, mă strigă. Nu-mi dă pace. De-aia am venit în parc – dă-mi pace! Încerc să-mi țin scutul sus, dar devine din ce în ce mai greu și renunț. Las armele jos și mă arăt. Pe mine mă. Mie. Înțelegi ce spun? M-am văzut așa cum sunt, nu cum aș vrea să fiu. Ce diferență! De mâine încep s-alerg, îmi zic. Haha! N-ai tupeu. Nu am, dar alerg. Fug de…
-
Zile…
Sunt și zile ca astea, în care stai și caști ochii la pereți și ei la tine. Ai senzația că vin peste tine și tresari. Pierzi timpul, deși știi că nu-l ai. „Trece timpul sau noi, oamenii, trecem prin timp?” Ah, câte gânduri fără niciun folos… Sunt și zile ca astea în care reușești să faci tot ce ți-ai propus, în schimb te simți de parcă nu ai realizat nimic. Te-ai prefăcut că îți scrii soarta cu un marker negru și gros și permanent, dar ai folosit creionul. Ai trișat. Ca să poți șterge rândurile de azi ușor și fără regrete. Dar scrii apăsat, iar urmele se văd și pe zilele…
-
Îmi plânge pixul.
Când scriu, serios, îmi plânge pixul. Nu înțelegi, nu vrei să-mi sari tu fixul? Am vrut apoi să-ți desenez culori vii ce-mi curg prin ochi – toate-ntr-o zi… Ce vreau eu să scriu acum ți-s toate oglindă, gânduri negre nu mai am, toate se perindă, se duc încoace și încolo, în eter(n)ul dintre noi. Nu vreau să-mi plângă pixul, dă-mi unul mai de soi!
-
Pure poison.
Mă hipnotizezi. Mă iei, mă ridici, ca mai apoi să mă cobori fulgerător. Gust din atitudinea ta. Mă transform sub ploaia de priviri ucigătoare. Mă otrăvești să nu mor, mă cutremur în albastru.
-
Fuck you very much!
Mai demult, când credeam eu că-s micuță, mă ghidam după două zicale – Aparențele înșeală (asta pentru că, adesea, eram judecată după copertă) și Everybody lies (asta pentru că.. așa). Lipsa de experiență de viață m-a dat cu capul de pereți de foarte multe ori, dar mai mult naivitatea mea, încrederea mea în bunătatea oamenilor pe care i-am întâlnit și cărora le-am zâmbit sincer, cu ochi de copil – astea m-au determinat să am regrete. Da, știu, te dezamăgesc oamenii de la care ai așteptări prea mari pentru nimicnicia lor, dar când vrei să vezi lumină chiar și când e noapte în sufletul lor, cu ce ești tu de vină? Da, toată lumea…
-
Recunosc..
Nu mi place să stau locului, dar asta fac de vreo câteva săptămâni. nu vreau să stau degeaba, dar asta fac deja de o săptămână. vreau să am parte de un viitor strălucit, dar țara nu mă ajută. vreau să am puterea să recunosc că sunt perfectă, dar că retina celui ce îmi vorbește e diformă și imaginea`mi e distorsionată. ei, nu mi pasă. automat. prin acel exercițiu de autosugestie, de autoinducere a vechiului „ego”ism. eu, dacă vreau să fluier, țip. mă cert. nu pot să tac și să trec cu vederea. nu la nesfârșit. și recunosc că de multe ori mă dau mare și tare, dar îs așa firavă.. emoțional,…
-
Probleme, gogule? Da, la 5.
-
Pseudoptimism.
Eu cred că optimismul se învață, nu te naști cu el. Trec prin tine experiențe și experiențecare îți lasă urme pe suflet și chip – temeri și riduri de expresie. Degeaba regreți că ai ales prost, timpul ticăie. Degeaba râzi acum, mâine cazi.Știi asta, chiar acum îți fug prin minte momentele alea în care te credeai pe Everest, iar în secunda 2 te-ai regăsit la pământ, plângând în pumni haotic. Îți smulgi inima din piept doar ca să o strângi în mâini, să simți cum bate și să vezi cu ochii tăi ce anume te doare atât de tare încât simți că țipătul de usturime îți sparge timpanul sufletului. O pui…