• (de)Lirice,  Filosofie pe genunchi

    Îmi plânge pixul.

    Când scriu, serios, îmi plânge pixul. Nu înțelegi, nu vrei să-mi sari tu fixul? Am vrut apoi să-ți desenez culori vii ce-mi curg prin ochi – toate-ntr-o zi… Ce vreau eu să scriu acum ți-s toate oglindă, gânduri negre nu mai am, toate se perindă, se duc încoace și încolo, în eter(n)ul dintre noi. Nu vreau să-mi plângă pixul, dă-mi unul mai de soi!

  • Panseuri

    Pure poison.

    Mă hipnotizezi. Mă iei, mă ridici, ca mai apoi să mă cobori fulgerător. Gust din atitudinea ta. Mă transform sub ploaia de priviri ucigătoare. Mă otrăvești să nu mor, mă cutremur în albastru.

  • Aberații,  Comentez.,  Panseuri

    Fuck you very much!

    Mai demult, când credeam eu că-s micuță, mă ghidam după două zicale – Aparențele înșeală (asta pentru că, adesea, eram judecată după copertă) și Everybody lies (asta pentru că.. așa). Lipsa de experiență de viață m-a dat cu capul de pereți de foarte multe ori, dar mai mult naivitatea mea, încrederea mea în bunătatea oamenilor pe care i-am întâlnit și cărora le-am zâmbit sincer, cu ochi de copil – astea m-au determinat să am regrete. Da, știu, te dezamăgesc oamenii de la care ai așteptări prea mari pentru nimicnicia lor, dar când vrei să vezi lumină chiar și când e noapte în sufletul lor, cu ce ești tu de vină? Da, toată lumea…

  • Frânturi de suflet,  Panseuri

    Recunosc..

    Nu mi place să stau locului, dar asta fac de vreo câteva săptămâni. nu vreau să stau degeaba, dar asta fac deja de o săptămână. vreau să am parte de un viitor strălucit, dar țara nu mă ajută. vreau să am puterea să recunosc că sunt perfectă, dar că retina celui ce îmi vorbește e diformă și imaginea`mi e distorsionată. ei, nu mi pasă. automat. prin acel exercițiu de autosugestie, de autoinducere a vechiului „ego”ism. eu, dacă vreau să fluier, țip. mă cert. nu pot să tac și să trec cu vederea. nu la nesfârșit. și recunosc că de multe ori mă dau mare și tare, dar îs așa firavă.. emoțional,…

  • Frânturi de suflet,  Vorbe de duh

    Pseudoptimism.

    Eu cred că optimismul se învață, nu te naști cu el. Trec prin tine experiențe și experiențecare îți lasă urme pe suflet și chip – temeri și riduri de expresie. Degeaba regreți că ai ales prost, timpul ticăie. Degeaba râzi acum, mâine cazi.Știi asta, chiar acum îți fug prin minte momentele alea în care te credeai pe Everest, iar în secunda 2 te-ai regăsit la pământ, plângând în pumni haotic. Îți smulgi inima din piept doar ca să o strângi în mâini, să simți cum bate și să vezi cu ochii tăi ce anume te doare atât de tare încât simți că țipătul de usturime îți sparge timpanul sufletului. O pui…

  • Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Vorbe de duh

    Alegeri.

    În viață trebuie să faci alegeri. Îți alegi tot felul de chestii pentru tine, chestii care`ți fac plăcere și ajungi să alegi și să îndepărtezi ceea ce e toxic pentru organismul propriu. E instinctul care iți cere asta! Să nu vorbim și de un orgoliu incomensurabil (ca în cazul meu!) pentru că atunci lucrurile devin destul de grave și tăiate din scurt într`o formă dubioasă, doar de mine știută sau bănuită. Poate crezi că bat câmpii, dar am ajuns la concluzia că destinul nu e altceva decât o serie de alegeri pe care omul le ia (conștient sau nu). Nu poți avea totul, dar cu siguranță poți rămâne cu nimic.…

  • Aberații

    Titlul cică e opţional. Azi nu am titlu.

    Mă gândeam acum că trebuie să scriu un articol, o postare, un ceva anume care să deschidă sau să redeschidă, mai bine zis, blogul meu cel drăguţ şi fir`ar al dracu` de simpatic.. Nu mi’a venit în minte nimic wow, deşi mi’am notat câteva idei în timpul cât am stat retrasă, misterioasă deoparte: am stat pe câlţii mei, mai pe româneşte, şi am observat din umbră anumite fenomene mai mult sau mai puţin interesante, fără să’mi exprim pe undeva vreo părere. Nici pe blog, nici pe feisbuc, nici pe nicăieri. S’au întâmplat multe în toată această perioadă.. Dintre cele mai demne de luat în seamă şi de dezbătut pe viitor:

  • Aberații

    Probabilități.

    Că așa e în viață – devii perfect atunci când mori. La început însă, cu vise îndrăznețe, dar bine ascunse în spatele unui zâmbet inocent de copil, ajungi să crezi că tu ești centrul universului, iar Calea Lactee îți e așternutul pentru odihna de după-amiază. Îți creezi, din plictiseală, probleme încununate cu atacuri de panică. Doar viața ta e importantă și trebuie să se întâmple ceva în ea. Chiar și atunci când timpul stă în loc și nu se mișcă nimic nici înainte, nici înapoi. Important e să simți, să te zvârcolești în cazane de false dureri, ținute fierbinți la foc mic de hormonii adolescenței. Încă te urmăreșteîntrebarea „Ce vrei să…

  • Despre mine și ce lucruri minunate fac eu

    Chestii – să mă (re)cunoști.

    Am încercat întotdeauna să înțeleg fiecare cuvânt din fiecare propoziție din fiecare frază auzită de mine, vrând – nevrând. Tot vrând -nevrând le trec prin filtrul rațiunii, unele concluzii îmi provoacă silă, altele milă, altele mă ambiționează, altele îmi provoacă un plâns râs isteric sau pur și simplu mă lasă rece. Privind mai atent și la gândurile mele expuse prin cuvinte, îmi dau seama de întunericul din mine. Sunt confuză imediat ce apare o rază de lumină. Nu știu să trăiesc frumos. Nu am învățat să trăiesc frumos. Viața nu e frumoasă, viața e de căcat – de asta sunt sigură, să nu încerce nimeni niciodată să mă contrazică (cel puțin în…

  • Aberații,  Despre mine și ce lucruri minunate fac eu

    Tonuri de roşu.

     Mă simt extraordinar. Am în faţa mea o lumină orbitoare ce îmi străpunge ochii cu suliţe dureroase. Aproape lăcrimez. Simt că nu am niciun gram de frică, iar trupul l-am lăsat undeva în urmă. Un vânt călduţ îmi mângâie tenul, am palmele deschise şi îl simt trecându-mi printre degete. Un porumbel calm îmi zboară deasupra creştetului şi scoate un sunet ce creează un psalm trist. Înaintez, dar nu păşesc. Tălpile arse sunt acum vindecate, nici măcar nu mai am cui să îi arăt cât pot fi de tare.. Solitudine. Şi o stare interioară febrilă, vizibilă exterior în flăcări de gheaţă. Nu pot desluşi nimic din ceea ce este în jurul meu, dar…

  • (de)Lirice

    Contrasens.

    Viaţa e nebună şi aleargă aşa, fără să`şi dea seama.. În timp ce eu stau pe loc şi`mi sunt spectator, Privesc detaşată cum se`adânceşte drama, Cum amintirile frumoase se duc, devin decor. Şi`acum ce`i de făcut în situaţia în care mă zbat? Nu pot să merg, chiar nu mai vreau să pot ajunge Acolo unde odată visam să stau drept ca un soldat Ce drapelul românesc pe Everest înfige. Mă frige gândul ăsta rece şi duios de aprig, Mă îngheaţă sunetul unui clopot, vineri în biserică. Mă îneacă un fum al unui viitor ce`l strig Să vină cât mai iute, de Coasă nu mi`e frică. Întunericul prea dens mă priveşte cu milă deasă, Îl simt…