-
Ar fi fost 82 de ani de Nichita.
M-am gândit astăzi la Nichita Stănescu. Ar fi împlinit 82 de ani. Din păcate, a murit când avea doar 50 de ani (13 decembrie 1983), în spitalul Fundeni din București. LE: Dacă vrei să afli mai multe despre copilăria poetului necuvintelor, citește și articolul meu despre Casa memorială Nichita Stănescu din Ploiești. Două dintre poeziile pe care le-am ales pentru astăzi fac parte din volumul Noduri și semne (1982), din care am mai ales o „Poezie a săptămânii” cu altă ocazie. Doină Îmi vine să plâng cu sânge, să rămân când apa curge și să ling această rază care mă nechează. Mi-este foame de ce-i viu, mi-e târziu de timpuriu.…
-
De sezon.
Copacii albi, copacii negri Stau goi in parcul solitar Decor de doliu funerar … Copacii albi, copacii negri. In parc regretele plang iar … Cu pene albe, pene negre O pasare cu glas amar Strabate parcul secular … Cu pene albe, pene negre … In parc fantomele apar … Si frunze albe, frunze negre; Copacii albi, copacii negri; Si pene albe, pene negre, Decor de doliu funerar … In parc ninsoarea cade rar … Decor – George Bacovia
-
Dezvoltare personală.
[…] am încercat deseori cu putere să trec peste, ceva mă trage înapoi şi mă opreşte`n loc. simt cum mă împinge voinţa să ajung pe creste, numai că eu nu mai ştiu aici să mă întorc. decât să cad în gol sperând în nebunie, am ales să stau aici, să fiu pictură murală, să râd, să plâng aşa cum îmi place mie fără să aud în timpane o surdă morală. nu înţeleg nici eu, de fapt nu mai încerc să găsesc vreo logică în ce văd sau simt căci e un eşec din start şi mă învârt în cerc crezând că pot să visez aşa, la infinit.. şi dacă vreodată tu,…
-
Încercări..
Îngerii au sunat din trâmbiţe şi mi-au adus lacrimi pe-obraji Căci nu-i uşor să ştii că strigă numele persoanei dragi.. Şi moartea nu-i nici rai, nici iad, şi nici splendoare nu-i Căci nu-i uşor să ştii că, de pleacă, nu-i nimeni în locu-i.. Şi ustură locul rămas gol şi nimic lumesc nu-l umple, Mă chinuiesc gânduri, îmi dau dureri în tâmple. Şi senzaţii de înstrăinare greu pe suflet apasă, Dându-mi palme grele prin neîncredere, angoasă. Şi când va fi să uit ce am fost şi ce am ajuns, Vei şti tu, cuţitul pân-la os mi-a pătruns Şi scârţâie cu tăişul rece şi sensu-i cadaveric Îmi luminează calea prin vastul întuneric. Imagini…
-
Lanț trofic.
Și aș face și aș da tot ca eu pe toate să le înțeleg, Să pot să ajut, să primesc, să pot să aleg ce e pentru mine fiere, ce e pentru alții mumă, ce cuvinte să iau cu mine și ce să las în urmă.
-
Treaptă.
Distanța apare, te lovește și trage de tine ca de-un câine mort, Să mergi pe drumul tău, indiferent că doare, că poți sau nu vrei, Atât ți-a mai rămas când vezi c-ai pierdut, că te simți netot – Ți s-a rupt craca de sub picioare, atârni numai în clei, Cleiul copacului de care aveți grijă din clipa unu a lumii tale, de care ai agățat leagănul alinării rebelei suferinți… A fi sau a nu fi scrise de noi, lăbărțat, pe câteva petale ale trandafirilor sădiți în suflet – mă doare, strâng din dinți. Să scrii balade triste despre ai tăi părinți Nu-i treabă de copil. Am crescut aici, în suflet rupt…
-
Decembrie
E frig și plouă întruna, copile, Tu nu vezi, acoperă-ți părul cu rime Rupte din timpul rămas fără timbre, Din ceru-nnorat înecat în umbre, Sufocată mă simt de culorile sumbre și nu-mi permit să contest, îmi e bine, dar bine de tot în jurul și în afară de mine.. E frig și plouă, nu ninge-n decembre, Copacii-s îmbrăcați în haine funebre, Dansează în faruri de mașini ce gonesc spre nemurire sau culori ce-nverzesc să mai piardă câte-un ort popesc. Și aștept să ningă, triste decembrie, să-mi iau adio firesc, cu mândrie, că am reușit să-ți supraviețuiesc abia, trăind deasupra capului cu Damocles și sabia, gândind neîncetat la castele de nisip,…
-
Poezia săptămânii
Așa cum am zis săptămâna trecută, în fiecare joi (sic) postez câte o poezie de-mi place mie (că doar nu altcuiva) sau de mi-a plăcut odat’. Dacă am vorbit de Bacovia, am simțit nevoia să zic și de Macedonski. Știți voi din liceu, ăla cu rondelurile lui interminabile.. Și care îmi trezeau curiozitatea. Nu la fel ca Bacovia sau Eminescu sau Coșbuc, dar era altceva. Pentru azi, pe lângă rondel (ce culinar sună! :)) ), am zis să iau ceva care ar fi avut mai mult succes în programa școlară a unor elevi în vinele cărora colcăie hormonii. Zic și eu! Și atunci aș vrea să îi aud cum ar comenta ei…
-
Poezia săptămânii
M-am hotărât ca, în fiecare joi, să amintesc de câte o poezie. Îmi plac versurile, ador să descifrez înțelesuri ascunse printre rânduri. Încep cu George Bacovia pentru că este unul dintre autorii care mi-au marcat adolescența, iar influența lui este resimțită în toate scrierile mele, în proză sau versuri, de pe toată perioada liceului și nu numai. „Din jocul de-a poetul nu poți ieși teafăr niciodată. Mulțimea își trăiește viața în felul ei, și bine face. Cine trece dincolo își arde aripile, își scurge tot sângele. Ce-i aceea poet?” (Mai, 1927)
-
Mm?
Care o fi visul meu? Pe unde o umbla el oare? Aici nu e, s`a dus cu vântul pe scânduri plutitoare? Sau, de fapt, stă cu nasul lipit de sticla ochilor mei, Căutand să afle gânduri despre îngeri blonzi ori zmei? La fereastra`mi rece, neagră, zac luminițe`n decor Și, de`ar fi după mine, le`aș întinde pe covor Să le pun sub tălpi, s`apăs tare, cu toată ființa, Iar când suflu`n ele, să`mi dispară`n gând dorința.
-
Testament.
M-am hotărât să tai cerul în bucăţi mici şi mijlocii. M-am hotărât apoi să-mi iau lumea-n cap, ca pe fes. Şi să umblu aşa, fără ţintă cu un scop. Nu ştiu care şi un nu ştiu ce, urmat de un Nu-mi pasă! Mă arunc în gol ştiind că jos am o plasă de siguranţă. Văd că nu e acolo şi îmi deschid aripile să zbor. Hai, zbori! Las în urmă urme de reacţie. Just like a plane. 🙂 Iau lucrurile aşa cum sunt. Cum sunt eu, adică. În plin proces de metamorfoză, mă aflu, mă descopăr. Şi-mi place. Gust roşu, cu dungi galbene-aurii. Ca o pară. Chiar şi mălăiaţă.…
-
Chestii – să mă (re)cunoști.
Am încercat întotdeauna să înțeleg fiecare cuvânt din fiecare propoziție din fiecare frază auzită de mine, vrând – nevrând. Tot vrând -nevrând le trec prin filtrul rațiunii, unele concluzii îmi provoacă silă, altele milă, altele mă ambiționează, altele îmi provoacă un plâns râs isteric sau pur și simplu mă lasă rece. Privind mai atent și la gândurile mele expuse prin cuvinte, îmi dau seama de întunericul din mine. Sunt confuză imediat ce apare o rază de lumină. Nu știu să trăiesc frumos. Nu am învățat să trăiesc frumos. Viața nu e frumoasă, viața e de căcat – de asta sunt sigură, să nu încerce nimeni niciodată să mă contrazică (cel puțin în…
