versurile astea-s doar cuvinte
culese din valuri.
nu știu altceva să fac în momentul
ăsta. m-a chemat, iar eu am scris „prezent!”.
marea cu sarea am cerut.
marea poezie mi s-a dat.
ce să zic să nu fi zis nimeni
înaintea mea?
înaintea ei, cu tălpi înfipte-n scoici,
nu invers,
s-au scris multe povești
de adormit copiii
din noi. au renăscut adulții
devoratori de secrete intrinseci.
îmi sapă valurile între coaste
și am alge-ntre planuri.
nu se potrivește cu cel de-acasă.
încep să scriu mai descifrat
decât îți permit.
la final, știu, vei reciti poezia
asta, e basta!
de ce nu scriu odată pentru
totdeauna (?)
ce ar putea înțelege
și cățeaua leșinată de sete
ce traversa ieri parcul Madonna.
Aici am fabulat, dar îmi iese
bine. Sunt curioasă
ce concluzie vei trage după
ce vei fi terminat de călătorit
cu mine pe blogul meu personal.
cred că închei aici. atașez o poză.
cc: tu@opisicaneagra.ro.
da, am și articolul de scris,
dar nu-l pot articula acum.
în fix acest moment
poți relua poezia,
hai..
poezie la ceas de..
