Aberații / Panseuri

Despre porumbei călători, teorie, firea și iubirea

Sufletului nu-i poți dicta să nu mai simtă. Sau să înceapă să iubească. Poți, dimpotrivă, să omori cu mâinile goale sentimente, emoții, amintiri.. Nu înțeleg cursul acesta al iubirii, niciodată nu l-am înțeles. E împotriva firii și, totuși, atât de uman. Să iubești, să adori, să-ți dorești mai mult, să urăști, apoi să alegi indiferența.

Inima nu știe să citească pe buze. E surdă și nu aude cum îi strigă rațiunea să nu-și mai piardă firea pe câmpii. Să rămână cu picioarele pe pământ, să opteze pentru echilibru. Of, e atât de ușor să zic astea din taste!

Simt o pânză de păianjen cum îmi încețoșează privirea ori de câte ori încerc să privesc dincolo de aici, acum. În fond, atât avem: prezentul. Cu toate astea, ne ocupăm aproape toate clipele vieții noastre cu gânduri despre trecut sau viitor. De ce? Of, totul pare atât de simplu de soluționat! În teorie..

Câteodată, când mă aflu în momente de criză, inima mi-o ia razna și am palpitații. Simt cum se zbate, parcă vrând să iasă din pieppt o dată și să scape din strânsoarea de menghină în care o țin prinsă zi de zi.

Gândurile îmi sunt porumbei călători. Albi, negri, împănați, toți pleacă de la mine cu aripi frânte. Mi-e teamă să le dau putere, mi-e teamă că mă vor trăda. Și ei.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d blogeri au apreciat: