Releveu – Ceilalți. Sau continuarea poveștii din „Ei”
Vineri seară, pe la 8, am ajuns la J’ai Bistrot, locul cu pricina – intim, chic, unde zicala „când o zbura porcu’” se potrivește de minune (nu am făcut poze porcușorilor de pe pereți, dar ați prins ideea). Aici urma să aibă loc lansarea clipului semnat de Releveu – Ceilalți, exact așa cum vă anunțam în interviul publicat săptămâna trecută.
După ce am mâncat cel mai așteptat cheeseburger, am mai vorbit cu fetele cochetele,
am coborât în partea de jos a localului și, ușor-ușor, încăperea a început să se umple. Concertul a fost deschis de chitaristul Mihai Moșoi, care a interpretat câteva piese cu un mesaj extrem de actual. Îl puteți vedea mai jos, în clipul pe care l-am publicat pe YouTube-ul meu.
Atmosferă faină, oameni tinerei și nu prea :D, ceva scratch-uri, poezii și râsete. Daaar, cel mai important, am aflat continuarea poveștii din „Ei”:
„El stătea ascuns după un zid de rațiune,
Ea, la primul zâmbet, a reușit să îl dărâme..
El își dorea sinceritate, nimic greșit. Și ea, la fel.
Și a fost bine până când a devenit prea sinceră cu el..” <3
Și știți cum e, clișeul tocmai de-aia e clișeu: pentru că a fost demonstrat ca fiind general valabil. Așa și cu mine acum:
O imagine face cât o mie de cuvinte.
Ce mai tura-vura, vă las să vă uitați la video-ul de mai jos. Dar vă zic că nicio vizionare de filmulețe pe iutub nu se compară cu prezența ta în fața artistului. ^_^ Susțineți ce vă place și veniți la concerte! Cheers!
https://www.youtube.com/watch?v=tJEAaNhamXg&feature=youtu.be
PS: Nu am poză cu Mircea, dar am cu Șerbănesku, cel mai skill-uit DJ la table. :)) 😀 *asta a fost o provocare. muhaha*