-
Relaţii toxice #poeziasăptămânii #delirice
Verdele hipnotic se stinge încet În otrava galbenă a începutului De toamnă. Frunzele se agaţă de crengile copacilor Ca într-o despărţire în care Doar unul iubeşte, iar celălalt Nu vrea decât să scape, deşi Rămâne în acelaşi loc, Împânzit de rădăcini. Din relaţia asta, unii ajung Cu nervurile la pământ, Călcaţi în picioare. Ceilalţi, goi puşcă. Expuşi în bătaia (de joc) A vântului. Toamna nu iartă pe nimeni Şi nu-i aşa că vine parcă prea devreme tot mereu? Prea devreme pentru des-amăgiri de-o vară, Dar prea târziu pentru a ne mai putea salva. Trecerea timpului sapă urme parcă Doar pe chipul celorlalţi, Niciodată pe al nostru. De parcă zeul ăla,…
-
Sub lupă #poeziasăptămânii
Nu aș avea nevoie de nimic din lume ca să fiu ca nelumea. Am toate datele (ră)sucite în ADN-ul scrisului. Nu am nevoie nici măcar de acest carnețel Pentru că îmi scriu și rescriu poeme fel de fel în minte în direct. Și-mi spun tot mereu că le voi ține mintea, dar mintea mă minte Și întotdeauna versurile îmi răsună-n suflet diferit. Ca nelumea. Dacă ar fi să-mi așez și corpul în forma în care mă simt când mă cuprinde nevoia acută de a poezi, asta ar însemna să scriu cu capu-n jos și ca arabii. Dreaptă-mi devine stânga și mă prefac o scriitoare ambidextră. Sunt un pahar mat plin…
-
Anatomia auto-crimei (în #poeziasăptămânii)
Scaun pătrat fără spătar în mijlocul camerei Suflet înfășurat în cearșaf alb cu mâinile legate la spate Strigăte imprimate în pereți – tabloul suferințelor. Tălpi goale și unghii roase din carne Circumvoluțiuni descoperite în care pulsează sângele acrusărat Glande lacrimale strânse-n pumni Genunchi zgâriați în cioburi de dorințe Îndrăzneli taxate – bilete motto tolite-n blog Sunet ambiental din corzile vocale obosite Muțenia pământului pe scaunul pătrat. Scena auto-crimei cu neinspirație.
-
Am decupat din suflet primăvara
Am decupat din suflet primăvara și i-am dat forma unui liliac… înflorit și întors cu susul în jos. Visele-mi sunt acum purtate pe aripi de rând|unică. Și-au făcut cuib în odăile inimii mele. Soarele îmbracă grădinile-n verde și scoate la iveală pistruii copilăriei nevindecate. Nopțile-și poartă sprâncenele lunatice ca niște felinare stinse ce fac o tură nocturnă într-o felie de unt din Calea Lactee. Și aș mai avea metafore să-mi descriu Visul. Dar reflecțiile mele ar deveni curând reflexiile tale. Și e prea târziu.
-
86 de ani de Nichita Stănescu: „Eu nu prea cred că există poeți, cred că există poezie.”
Deși abia m-am întors de pe meleaguri arădene, am zis că nu trebuie să treacă această zi de 31 martie fără să amintesc de nașterea unuia dintre cei mai de seamă oameni ai culturii române: Nichita Stănescu. 86 de ani de la nașterea Omului poliglot de limbă română La 31 martie 1933, orașul Ploiești a oferit acestei țări un poet de o profunzime incredibilă, un inovator remarcabil al limbii române, un om ce respira poezie. Este cunoscut faptul că Nichita și-a dictat (nu și-a scris) o mare parte din poezii, iar acest lucru oferă manuscriselor lui o valoare și mai mare. Astăzi îmi doresc să îl (re)vedem împreună pe Nichita într-un…
-
Fabrica de poezie, un eveniment cu și despre versuri și (re)simțiri
În urmă cu ceva timp, mă tot gândeam să organizez un eveniment dedicat poeziei. De fapt, nu aș spune chiar „eveniment”, ci mai degrabă „întâlnire”. Voiam să ne strângem câțiva oameni ce scriu versuri și să povestim. Alături de alți oameni, eventual, care să ne fie public. După câteva participări sporadice pe la alte evenimente de acest tip, dar care îmi păreau prea rare, într-o seară obișnuită de joi, ce nu anunța absolut nimic ieșit din comun, am fost omul potrivit la locul potrivit. Mi-am discutat ideea, iar ea a început să prindă contur. Așa a luat ființă „primul volum” Fabrica de poezie, o întâlnire programată pe 15 ianuarie, odată…
-
zăpada e la mine acasă
un vânt cam rece își face loc printre degetele copacilor întinse spre cer într-o rugăciune vâjâită plânsă, stoarsă m-am întors acasă pe pragul ăsta unde stau între două lumi una mărginită de moarte în două puncte cardinale ale cordului meu cealaltă încă neexplorată îndeajuns de bine de rime de mine pe aici, prin poezie o limbuță caldă îmi mângâie mâna și-mi spune că totul va fi bine dar știu eu sigur că nu e așa ce știe Ion? în mod cert, mai multe decât mine. și mă întorc pe toate părțile îmi amorțesc gândurile de la atâta frig și mă strâng la piept cu o mână invizibilă iar cu un…
-
muză-mea
Toamnă în plămâni Toamnă peste lac Trec şi săptămâni Peste tot ce fac Şi ce tot amâni Fă-mi şi tu pe plac Fără să mă-ngâni Eu cu mine nu mă-mpac Acoperă-mi umerii spâni Mi-e frig şi mă prefac Că nu-mi ies din țâțâni Văd roşul.. din copac Promisiuni de păgâni Şi boală fără leac Ape fără fântâni Înecați fără colac
-
bolnavă.
toamna mea e bolnavă tușește cu vânt de ploaie și se drege din când în când cu triluri de păsări „dar mai mergeți și jucați-vă și la voi acasă!” le-aș striga eu de aici, din prag toamna mea e bolnavă și face febră în pământul uscat și frunzele-s prea gălăgioase când le calc în picioare eu sau găinile vecinilor toamna mea e bolnavă șchiopătează, i-am tăiat avântul perfuzii cu soare și murături de pus. pe rană sper să existe anotimpurile omului să vină iar iarna să vină iar primăvara. mea. 25.09.2018
-
Poezia săptămânii #4 (video) – Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină – şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari sub ochii mei- căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze…
-
chemare
strigăt și ecou din ghimpi și plastilină – peșteri săpate în piept, coate și splină am obosit să tot alerg, nu-s eu de vină că-s prea din pământ, prea puțin divină împrăștii boabe de cafea în organism ca mai târziu să mă-ntreb cu cinism de ce scârțâie în mine acest lirism plimbând dureri și nopți, ca în turism. mă gândesc că am uitat cum este să scrii nudist versuri oneste să oferi răspunsuri fără teste să povestești fără poveste..
-
Poezia Săptămânii #3 (video) – Ana Blandiana – Oglinzi
Oglinzi – Ana Blandiana Cât de greu să descoperi, Ce uşor să invenţi, Pentru un rege mort Mii şi mii de regenţi, Pentru-o singură lună, Mii de lacuri întinzi; Îmi e sete de mine Şi beau numai oglinzi. Mii de vorbe ţipate Pentru-un sens care piere; Îmi e sete de somn, Îmi e somn de tăcere.
