-
Poezia săptămânii #2 (video) – Nina Cassian – Limpede
Limpede – Nina Cassian M-am așezat sub becul cel mai puternic ca să mă vezi și să știi: să nu poți spune vreodată că ți-am ascuns stângăciile mele, asimetriile și zonele imperfecțiunii. Fiecare sărut a fost definit. Fiecare îmbrățișare, sărbătorită prin idei. Atât de limpede îți stau în față, încât îmi poți vedea durerea și bucuria, ca pe doi pești, în două nuanțe de-albastru, înotând în cristalul trupului meu.
-
și cică..
și cică există întotdeauna un motiv pentru care să fii mulțumit dar pentru asta există încă alte două sute și ceva de motive să nu fii și-ți alunecă prin cap răspunsuri la întrebări pe care nu ți le pui și cică omul bun e luat de prost și dus unde? luat și lăsat în ce loc? și cică marțea e zi cu ceasuri rele dar mie mi-au stat în loc să meargă cadrane cu 7 limbi pe dos se rotesc în jurul soarelui de dimineață până luna viitoare și cică în august e vară și te scalzi în ape tulburi păi cum să nu te ia capul dacă ai făcut…
-
titlul îmi dă bătăi de cap.
fiecare pas ce-l sar mai apasă pe clapa fină a pianului pictat în alb-negru ce sunt. aud între coastele pianului acesta piese agresive, dezordonate, am spasme obsesiv-compulsive, prin păr, vânt. contraste de la a la g. sunete vesele ce par triste, versuri triste ce par plictisite. îmi trag răsuflarea lângă o prăpastie, convinsă că nu ajung pe celălalt pământ. mereu mă apuc de ultimele litere și mă trag în sus. în loc să cad, mă așez așa, cu picioarele atârnând spre hău și-mi imaginez că pot contrui un pod pentru ceilalți, să-i ajut, să nu le fie frică să sară. dar fiecare avem arhitectul nostru, podurile noastre în palme albastre.…
-
Poezia săptămânii #1 (video)
În fiecare seară Strâng de prin vecini Toate scaunele disponibile Şi le citesc versuri. Scaunele sunt foarte receptive La poezie, Dacă ştii cum să le aşezi. De aceea, Eu mă emoţionez, Şi timp de câteva ore Le povestesc Ce frumos a murit sufletul meu Peste zi. Întâlnirile noastre Sunt de obicei sobre, Fără entuziasme De prisos. În orice caz, Înseamnă că fiecare Ne-am făcut datoria, Şi putem merge Mai departe. (Marin Sorescu – Capriciu)
-
#poezie, un hashtag cât o existență
Nu mai e nicio surpriză pentru nimeni faptul că poezia ocupă un loc special în viața mea. Nu atât cea citită, cât cea trăită. Chiar dacă nu-mi aștern „versurile” pe foaie de fiecare dată, mă gândesc în nenumărate situații la condiția Eului (meu) liric aflat în momentul acela. Adică gândesc în vers alb. Și negru. poezie, cuvântul așternut pe piele și dincolo de ea Nu am vorbit până acum despre asta, dar ăsta este cel mai potrivit moment să o fac. Pe lângă celelalte două tatuaje pe care le am, a apărut un al treilea. Anul trecut, la începutul lunii martie, am mers împreună cu câțiva prieteni și mi-am tatuat pe…
-
și până la urmă, totu-i un mister
într-un final de zi, când toți se duc pe rând spre casă, când simți cum noaptea greu și-adânc te-apasă, tu-ncearcă să pui cap la cap orice gând și-angoasă, să vezi ce anume din astă lume-n pace nu te lasă. adună-n suflet flori și zâmbet, pe răni ia de le coasă, căci oricum ar fi ea, deși nu crezi, viața e frumoasă.. rândurile-astea le-am scris în gând încă de-acasă, de-abia acum m-am scos subit la tablă în clasă, și, deși o simt pe profa – inspirația – cam serioasă, îi țes în taste din (ne)siguranța mea o plasă, dar mă arde gâtul, pe chip am o grimasă ce îmi zidește-un zâmbet,…
-
Ciornă
Mă simt ca o ciornă pe care Dumnezeu își face calculele. Stă, se gândește cu pixul ținut strâns între dinți și se mai încruntă câteodată. Taie în foaie vie și mă lasă să-mi curgă pasta pe obraji. Mă mângâie cu o pană înmuiată-n lună și-n stele. Mă mototolesc în mine de atâtea ori.. De câte ori? Problema (mea) nr. 1. Las-o, Domnule, mai moale! Mâna.. Las-o moale, apeși pe gânduri, îmi iese tuș din rânduri. Negru. Subiectul 2. Doliul. Stă ce stă în problema asta și pleacă. Se ridică, nu-L mai văd o perioadă. Doar negru. Doliu. Apoi, ca prin ceață, ia călimara cu aparente fericiri și-mi stropește viața la…
-
Eu, dușmanul
gândește-te la o persoană pe care nu o suporți. nu o placi, dar ești nevoit să trăiești cu ea în fiecare zi! nu este vorba despre soț/soție… eu mă lupt cu acea parte din mine, ce nu are carte, dar are pretenția să scriu/să fac după dictare. e profa, ar vrea să tresar când îmi șoptește suspicios un gând, îmi sădește îndoiala în suflet-pământ. mă cert, nu-mi place, îi spun animalo, fă-te de casă, nu-ți vrea nimeni răul. îmi (sur)prind Alter Ego-ul, îi pun cămașa de nebun și îl arunc în poezie când inspirația cască hăul..
-
Interviu cu romândrul Releveu: „Nu cred în noroc, dar am noroc cu nemiluita!”
În urmă cu aproximativ un an, publicam pe opisicaneagra.ro un interviu cu Mircea. Cum care Mircea? Mircea Enescu. Sunt un Enescu, durerea mea e o operă de artă.. Releveu, pe numele lui de scenă. Revin acum cu același personaj. Vreau să-i adresez câteva întrebări pentru că, nu-i așa?, câte nu se pot întâmpla într-un an de zile? Ce mai faci tu, Mircea? Mă trezesc în fiecare dimineață, iubesc, lucrez, mă contrazic cu Releveu, trăiesc. Dar Releveu ce mai simte? Se simte contrazis, Releveu nu prea simte, doar redactează ce simte Mircea și cei din jurul lui Mircea. În continuare construiește cadastre sufletești. Vorbeai încă din 2016 despre lansarea unei cărți…
-
și ce-ar mai fi?..
și ce-ar mai fi iubirea de n-ar fi părinți copiii ce mai ieri își trăiau copilăria? azi îi vezi mai triști, zglobiii.. de altădată. și ce-ar mai fi cerul tot de n-ar sta boltă deasupra noastră? ce-ar fi viața fără foc, ghiveciul fără pământ, floarea la o fereastră.. astupată. și ce-ar mai fi și fericirea, acest fum de vis fără miros? de ce mai caut nemurirea în tot acest scris fără folos.. vreodată? [24 ianuarie 2018]
-
omul din greșeli nu-nvață
oricât ar bate ceasul despre ore târzii și reci, îmi spun c-aș sta tot trează, tot mereu, pe veci. mi-e greu să adorm să nu-mi apari în vise, mi-e teamă să te chem cu șoapte nepermise. îmi mușc buzele până la sânge să tac, să nu-mi aud inima cum spune: gata! nu mai fac! s-a săturat săraca, nu știe ce se-ntâmplă cu rațiunea prea absentă, oare pe unde umblă? își tot ia scatoalce, se dă cu capul de pereți, omul din greșeli învață. tu de ce nu-nveți?
-
Oferă-mi un an mai bun!
Un an în care să râd în fiecare zi la fel de sincer când îmi văd mama ieșind de dincolo de porțile din aeroport. Un an în care să scriu în fiecare zi măcar un rând. Aici, pe blog, în minte. La fel de curat ca primele rânduri dintr-un caiet din clasa a doua. Un an în care cele 365 de zile să fie trepte pe care să tot urc fără să mă doară picioarele. Sau mintea. Sau sufletul. Și fără compromis. Un an în care dragostea-mi va crește răbdarea, iar răbdarea-mi va aduce liniște.. Georgiana, ai auzit? Oferă-mi un an mai bun!
