Alzheimer, de timpuriu.

Acid, miros de sulf și sunete ce-mi sfârâie-n urechi

Îmi stau pavăză în dreptul meu cel nefiresc de stâng.

Vreau să cânt, să plâng cu gura până la urechi,

Dar ce să fac? Am eu cu viața vreun legământ?

Am crezut și nu am știut de ele, senzațiile de purici –

Mă furnică pielea stoarsă, șifonată-n cuțite de soare,

Stau cu mâinile-n sân; cum să te ating, ca pe mucenici,

Când te privesc de jos în sus, ca vânător pe căprioare?

Și pofta mi-e pe ducă, și gustul moare, moare-ncet și el,

Când praful simțămintelor mă părăsește-n gânduri…

Dar vreau să știu, peste timp, că vom simți în noi la fel –

Intens, cu patimă – bătăi de inimi, sinapse între rânduri.

comments