Astăzi a plouat… frumos
Și m-a plouat sub tălpi și-n creștet
Cu un frig tomnatic, veșted.
M-a întors din drumul către nicăieri,
M-am uitat în mine: mai martie ca ieri.
Îmi știu temerile ca pe propriile buzunare,
Și fricile, și spasmele îmi cer o răzbunare,
Să-mi înving suferința așa, cu mâinile goale.
Doar că tot ce fac se-ntoarce în mine. Și doare.
Se numește karmă și-s cam tristă să aflu că
Toate rănile doar cu timpul se vindecă.
Îmi pun secunde, adun ani pe plăgi deschise
De mine, prin fapte deja făcute sau vorbe deja zise.
Astăzi a plouat frumos, cu nori mergând pe jos,
Eu am avut umbrelă, am zâmbit, dar ce folos?
M-am întors din nou la nerutina de a scrie
Cu tâlc, neîntrerupt, ca un caz sever de psihiatrie.
