• (de)Lirice,  Fabrica de poezie

    Fabrica de poezie, un eveniment cu și despre versuri și (re)simțiri

    În urmă cu ceva timp, mă tot gândeam să organizez un eveniment dedicat poeziei. De fapt, nu aș spune chiar „eveniment”, ci mai degrabă „întâlnire”. Voiam să ne strângem câțiva oameni ce scriu versuri și să povestim. Alături de alți oameni, eventual, care să ne fie public. După câteva participări sporadice pe la alte evenimente de acest tip, dar care îmi păreau prea rare, într-o seară obișnuită de joi, ce nu anunța absolut nimic ieșit din comun, am fost omul potrivit la locul potrivit. Mi-am discutat ideea, iar ea a început să prindă contur. Așa a luat ființă „primul volum” Fabrica de poezie, o întâlnire programată pe 15 ianuarie, odată…

  • (de)Lirice

    din nevroza unei mediocrități inutile

    Noaptea cade greu peste blocuri ca o pătură de cenușă neagră a corpurilor tuturor iubiților arși în taina despărțirii. București – acest mare târg de suflete. Te vinzi crezând că vei putea să cumperi speranța de viață pentru încă o zi. București – acest sanatoriu de zâmbete isterice și unghii false înfipte în amigdale, Unde te minți că poți fi calm dar înjuri la primul semafor sau îi amintești de decedați șoferului de troleu ce ți-a închis ușa în nas. Și tot te minți că poți iubi dar după câteva întâlniri de iluzie constați că doar ai învățat cum să urăști mai mult cum să-ți cultivi indiferența și mânia și…

  • SuperBlog

    SuperBlog 2018 – Cine, ce, când, unde și de ce?

    Am ales titlul cu grijă. Cele cinci întrebări reprezintă un principiu de bază în jurnalism, în marketing sau PR (în comunicare, în general): cei 5W – who, what, when, where, why. La final, eu aș mai adăuga un „how”, foarte important și el, la rândul lui. Dacă scrii un text în care răspunzi la toate aceste întrebări, cititorul va înțelege mult mai ușor ceea ce îți dorești să transmiți sau să relatezi. A trecut mai bine de o lună de la încheierea competiției. Am în minte articolul ăsta încă dinainte de Gala SuperBlog (15 decembrie 2018). Dar, așa cum ziceam într-un articol precedent, mi-am acordat timp. Mie însămi. Iar acum…

  • Frânturi de suflet

    Despre timp, dor și dragoste. 20 ianuarie și 9 ani fără Alinu meu

    20 ianuarie 2019. Așa am denumit documentul ăsta atunci când l-am creat de dimineață. Și mă gândesc de atunci ce aș putea să scriu despre ziua de astăzi. Sau despre acest 20 ianuarie ce a devenit zi de aducere-aminte din 2010 încoace. Uneori, cuvintele îmi sunt cele mai bune prietene, mă ajută să ies din impas sau măcar așa îmi dau impresia. Mă ascultă, mă ridică, dar îmi sapă și o groapă adâncă spre nicăieri. Azi îmi sunt potrivnice. Încerc să le adun laolaltă și să le las să iasă la suprafață într-o ordine cât de cât lizibilă. Dar, atunci când vorbesc despre sufletul meu ciobit în două locuri, nimic…

  • (de)Lirice

    zăpada e la mine acasă

    un vânt cam rece își face loc printre degetele copacilor întinse spre cer într-o rugăciune vâjâită plânsă, stoarsă m-am întors acasă pe pragul ăsta unde stau între două lumi una mărginită de moarte în două puncte cardinale ale cordului meu cealaltă încă neexplorată îndeajuns de bine de rime de mine pe aici, prin poezie o limbuță caldă îmi mângâie mâna și-mi spune că totul va fi bine dar știu eu sigur că nu e așa ce știe Ion? în mod cert, mai multe decât mine. și mă întorc pe toate părțile îmi amorțesc gândurile de la atâta frig și mă strâng la piept cu o mână invizibilă iar cu un…

  • Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Perioada aia greu de (de)scris. Permite-mi o pauză de (la) tot.

    Au trecut sărbătorile, iar Anul Nou m-a găsit cu nu știu câte articole începute.. și lăsate așa, într-o mocirloasă ciornă. Mă simt ca și cum aș începe să trăiesc (prin scris), dar mă opresc undeva la jumătate. Undeva, între viață și apocalipsă. Dar iată-mă din nou în acest catharsis ce mă arde și mă consumă. Îmi întrețin focul interior cu surcele de gânduri ce-mi zbiară dinăuntru: lasă tot și ocupă-te de tine! De mine? Adică de suflet. Am obosit de la atâta sensibilitate și bâjbâi printre filme și cărți, caut întrebări pentru răspunsurile pe care mi le-am dat deja, dar le reneg. Caut confirmări, zice-se. Meditații de începător, atenție la respirație, golește-te…

  • Aberații

    Sărbători fără sărbătoare și zâmbete fără culoare

    Am vrut să scriu altceva. Chiar am înșirat câteva rânduri despre Crăciunul din acest an. Dar nu le public pe acelea. Nu încă. Nu știu de ce, dar nu am dispoziția necesară să mă deschid. Nu vreau să știți cum mi-a fost, cum a(m pe)trecut sau ce m-a făcut să râd. Sau să plâng. Mi-aș dori să-mi țin amintirile doar pentru mine. Ca și cum, dacă v-aș spune și vouă, le-aș subția, le-aș acoperi cu un strat de ceață, mi-aș pune un văl peste suflet. Las partea asta pentru jurnal. Acum… Mi-aș dori să scriu. De când am câștigat trofeul SuperBlog, nu am mai scris (pe aici). Vă voi povesti…

  • SuperBlog

    Câteva idei despre SuperBlog 2018 – fără imagini. Doar cuvinte. Și emoții…

    După numai trei participări la SuperBlog, m-am trezit în vâltoarea competiției ca sponsor. Era decembrie 2016. De atunci, am rămas blogger partener, deși m-am gândit deseori că mi-ar plăcea să fiu din nou „în ring”. Al scrisului, bineînțeles. Am așteptat acel „zvâc” până pe 30 septembrie 2018. Era duminică. După-amiază. Simțeam deja primul „deadline”. Și m-am înscris. Îmi era teamă. Nu de ceilalți, ci de mine însămi. Dacă nu voi avea timp? Dacă îmi vor lipsi ideile? Dacă mă plictisesc pe parcurs? Am lăsat totul deoparte și am început. Au fost două luni nebune, așa cum am tot spus. Am pierdut nopți, am umblat pe străzi să surprind cele mai…

  • Jurnalism

    Interviu cu Mircea Enescu: „Mircea nu doarme pentru că nu-l lasă Releveu!”

    Salutare! Din nou. A trecut ceva timp de la ultimul interviu publicat pe blog, așa că m-am gândit să văd ce mai face Releveu, zis și Mircea Enescu. Ce a făcut Mircea în acest an, 2018? Știu că nu a dormit, dar în rest? :)) În acest an 2018 s-a gândit la 2019. Am pus la punct câteva aspecte legate de următorul an, mi-am făcut un plan și mă țin de el. Anu’ trecut la fel și mi-a ieșit în proporție de 90%. Acest 2018 chiar a fost un an al schimbărilor pentru mine, începând cu schimbarea țării. Am scris pentru carte, pentru noul serial al cărui prim episod va…

  • SuperBlog

    Jocurile de societate sunt ca filmul Singur acasă. Niciun Crăciun fără ele!

    Ne aflăm deja în plin sezon al sărbătorilor de iarnă. A început forfota prin oraș, oamenii înfofoliți aleargă între magazine în căutare de cadouri pentru cei dragi. În această perioadă, ne străduim cu toții să fim mai buni, mai generoși, mai atenți cu familia, prietenii, colegii de la birou. Cadoul ideal? Timp din timpul tău Am susținut întotdeauna că gesturi frumoase putem face tot timpul anului, fără să fie nevoie să așteptăm o lună anume pentru a dărui… Cadouri, dar mai ales zâmbete și timp. Într-o societate în care comunicăm mai mult online, prin intermediul aplicațiilor, nu în mod nemijlocit, într-o lume în care gadgeturile au devenit cel mai apreciat…

  • SuperBlog

    Despre măști, costume și fapte bune. Cum ar arăta o zi din viața mea, dacă aș fi Spider-Man?

    Nu este o noutate pentru nimeni faptul că trăim într-o lume a măștilor, a comportamentului bine „șlefuit” în funcție de scop sau de nevoile de moment. Nu am fost niciodată de acord cu acest mod de a gândi. În schimb, mi-ar plăcea să am o mască ce mi-ar permite să fiu diferită, să-mi afirm personalitatea și să fiu mai încrezătoare în forțele proprii. Dacă aș purta, fie și pentru numai o zi, un costum de supererou, mi-aș dori ca, în acea dimensiune, să mă aflu în pielea lui Spider-Man. Povestea lui Spider-Man …este și povestea noastră. Fiecare ne putem regăsi în aceasta sau măcar în câteva puncte comune. Peter Parker este…

  • SuperBlog

    Cum să transformi orice mic-dejun într-un început perfect de zi cu #HuromRomânia

    Încă din copilărie, de când am început să merg la școală în clasa I, am încercat să mă împrietenesc cu trezitul de dimineață. Părinții și dragostea pentru carte m-au ajutat în tot acest demers. De luni până vineri, diminețile mele erau învăluite în mirosul ceaiului de tei venit din bucătărie, acolo unde găseam mereu pe masă o cană aburindă și două felii de pâine prăjită cu unt. Apoi ritualul însemna: uniformă, părul lung pieptănat, prins codițe, pampoane și mici discuții cu mama (sau tata) despre ziua ce avea să înceapă. Îmi primeam porția de motivațional cu zâmbetul pe buze și o îmbățișare caldă. Viața de adult nu m-a scutit de…