-
Crezul jurnalistului.
De ceva timp, mă tot gândesc la subiectul ăsta, iar astăzi am ales să-l pun pe tapet să afle și alții despre „Crezul jurnalistului”. Săptămâna Luminată nu este numai despre miei, cozonaci și #fiecalumina, este despre onoare, cinste, demnitate, încredere și responsabilitate. Sună mai bine, nu? Crezul jurnalistului a fost publicat pentru prima dată în urmă cu peste 100 de ani (1914). Cel care a redactat acest text al eticii jurnalismului a fost Walter Williams, primul decan al Școlii de Jurnalism Missouri.
-
Diferiţi.
Pisică neagră ce roade aţă sub pat. Alta gri cu alb mă priveşte dintr-o parte. Întunericul mă cuprinde şi mă leagănă. Am prins curaj în speranţa de a trăi şi mor. Aceeaşi pernă mă susţine şi-mi şopteşte un cântec de leagăn ce sună a jale. Trăiesc aceeaşi poveste, aceeaşi stare de prisos. Aceeaşi nimicnicie şi ojă sărită de pe fix unghii. Pătură portocalie în amestec de alb cu gri din diagonala în inch. Autostradă pentru ele două, mă trec înainte şi. Înapoi. Aceeaşi spaimă liniştită zăcută în mine. Şi tac. Aceeaşi eu, aceiaşi noi. Diferiţi.
-
SuperBlog mi-a dat SuperPuteri!
Cum îmi dau seama că un eveniment la care am participat a fost sau nu unul reușit? După numărul de poze cu care am plecat în telefon de la petrecere. De la Gala Spring SuperBlog 2015, nu am decât amintiri „împrumutate” de pe grup. În memoria zmarfonului, doar câteva. Vorbesc despre fotografii, să nu uităm. Că, de adunat, am adunat multe imagini în sertărașul SB din emisfera cerebralo-pisicească. :)) Zâmbete, dans, glume, oameni deștepți. Și trezi până târziu. SuperBlog mi-a dat SuperPuteri. Acum știu că:
-
Sinuciderea, în direct, a unei jurnaliste.
Christine Chubbuck a fost un reporter de știri la două televiziuni din Florida. Este recunoscută ca fiind jurnalista care s-a sinucis în direct. În acea zi fatidică de 14 iulie 1974, Christine Chubbuck a făcut ceea ce făcea, de obicei, în ultimii ani: citește știrile live pentru jurnalul de dimineață pentru WXLT-TV în Florida. Până în momentul în care, în mijlocul segmentului, ea a renunțat în a mai citi script-urile de pe prompter și a spus, cu un calm straniu, că telespectatorii săi vor fi primii care vor vedea o tentativă de sinucidere, în direct.
-
Despre experiența „Youth bloggers for No Hate Speech”
Deși mi-am început de activitatea de blogger încă de pe vremea răposatului yahoo 360 (continuând pe blogspot, apoi pe wordpress), nu m-am gândit niciodată să fac din asta o treabă oficială. Adică am vrut să fac, mi-am dorit, dar eram sceptică în privința rezultatelor. M-am gândit să țin un blog, să-l cresc frumos, dar, cum rezultatele nu apar peste noapte, nu am avut răbdare. Asta până într-o zi, când am trecut de la dorință la fapte. Nu am mai așteptat să mi se întâmple, am făcut.
-
Cronica unui film pe care nu l-am văzut.
Gata? V-ați mai liniștit? Ați trecut de fazele alea? Filmul nevăzut de mine a avut atâta promovare în online, încât nu m-aș uita la el nici moartă. Cu ochii vii. Nema, niente, muchachos! Nu am văzut umbrele lui Grey (corporatistul, americanul, casanova, „gigolo la femei”), dar nici nu sunt curioasă. Îl pot vedea moca de pe filelist, dar mai mare deranjul. S-au comentat atâtea faze (cred că toate!) din film, încât aproape îl știu pe dinafară. Că pe dinăuntru… Dumnezeu cu mila și cu… biciul pe ei! Upss.. Nu mă deranjează deloc să văd filme controversate, ba chiar mă inspiră prin faptul că mă intrigă, înțelegeți? Eh, dar cu ăsta nu…
-
Cenușăreasa 2.0
Nu a fost odată ca niciodată. Aia e altă poveste. Astăzi este și încă va mai fi Cenușăreasa 2.0, fiica unui baron local din Alexandria (a noastră, de Teleorman, bre, ce cauți în Egipt?). De ce i se spunea așa? Eh, știi cum e cu copiii, sunt răutăcioși și spun lucruri trăsnite pe nume – au poreclit-o Cenușăreasa pentru că-i plăcea să ardă banii lui tată-său, nu rămânea nimic de ei, doar cenușă în vânt și pe… obrazul ei subțire (cu cheltuială se ține). Nu o deranja treaba asta. După divorțul (iminent) al părinților, mama a plecat în țările calde cu jumătate din averea declarată a împăratului, iar copila a rămas…
-
Cu o greblă, ba se face primăvară!
Adunând prin crâng la poante, Grebla ta zâmbind din start, Sa nu-i calci coltii, ca poate Te alegi cu capul… spart! Nicolae Rogobete Cum se întâmplă în fiecare an: a venit primăvara. Calendaristic, pe la 1 martie. Cu timpul, vremea adicătelea, mai trebuie să stau de vorbă. Am avut eclipsă, am avut echinocțiu, am avut cojoace, dar le-am dat jos. Am făcut și curățenie de Paște, vă aduceți aminte. Casa e lună, eu sunt plină. Plină de nerăbdare să ajung acasă, la țară.
-
Lumea noastră, lumea lor – Autismul.
În fiecare an, pe 2 aprilie are loc Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, prin care s-a dorit: creșterea gradului de conștientizare a autismului la toate nivelurile societății; transmiterea acestui mesaj tuturor statelor membre și celorlalte organe ale ONU de către Secretarul-General al ONU. Cu această ocazie, Asociaţia Help Autism te invită alături de copilul tău să-ți arăți solidaritatea față de cauza copiilor cu autism, marcând 2 Aprilie – Ziua Internaţională a Conștientizării Autismului prin participarea la piesa de teatru de păpuși Pupăza din Tei, susținută de trupa de actori Muschetarii.
-
Alzheimer, de timpuriu.
Acid, miros de sulf și sunete ce-mi sfârâie-n urechi Îmi stau pavăză în dreptul meu cel nefiresc de stâng. Vreau să cânt, să plâng cu gura până la urechi, Dar ce să fac? Am eu cu viața vreun legământ? Am crezut și nu am știut de ele, senzațiile de purici – Mă furnică pielea stoarsă, șifonată-n cuțite de soare, Stau cu mâinile-n sân; cum să te ating, ca pe mucenici, Când te privesc de jos în sus, ca vânător pe căprioare? Și pofta mi-e pe ducă, și gustul moare, moare-ncet și el, Când praful simțămintelor mă părăsește-n gânduri… Dar vreau să știu, peste timp, că vom simți în noi la…
-
Ar fi fost 82 de ani de Nichita.
M-am gândit astăzi la Nichita Stănescu. Ar fi împlinit 82 de ani. Din păcate, a murit când avea doar 50 de ani (13 decembrie 1983), în spitalul Fundeni din București. LE: Dacă vrei să afli mai multe despre copilăria poetului necuvintelor, citește și articolul meu despre Casa memorială Nichita Stănescu din Ploiești. Două dintre poeziile pe care le-am ales pentru astăzi fac parte din volumul Noduri și semne (1982), din care am mai ales o „Poezie a săptămânii” cu altă ocazie. Doină Îmi vine să plâng cu sânge, să rămân când apa curge și să ling această rază care mă nechează. Mi-este foame de ce-i viu, mi-e târziu de timpuriu.…
-
Interviu Radu Banciu – Pagina de media TV
Pe Radu Banciu l-am descoperit în timpul facultății, nu știu exact în ce an (e prea mult de atunci 😀 ). Îi aduceam în discuție emisiunile, nu eram de acord întru totul cu ceea ce spunea, dar îi lăudam atitudinea, îl apreciam pentru onestitate și cojones, pentru viziune și ideile despre cum ar trebui să arate jurnalismul. Plus că a făcut o pasiune pentru geografie, are o cultură generală vastă și aflu întotdeauna cel puțin un lucru interesant în fiecare seară (de duminică până vineri, de la 23:00, pe B1). Face o emisiune de tip pamflet, unde critică adesea clasa politică și nu numai – orice lucru deplasat va fi sancționat usturător,…
