Panseuri
-
Cioburi de (nin)soare. Sau formele sparte ale gândurilor alb-negru
Aruncasem în gol câteva rânduri desenate pe cerul minții mele. Le apuc acum de un capăt, le pun căpăstru și încerc să le mângâi pe creștet. -Stați cuminți, le spun. Nu vreau decât să vă așez în ordine, e în regulă. Sunt diferite și realizez acum un curcubeu alb-negru și un gri. M-am plictisit să le văd cum aleargă fără noimă de colo până.. dincolo. Nu înțeleg. Am vrut doar să le scot la lumină, dar eu scriu întotdeauna în negru. Dâre de catran tânjesc pe foaie de copac în rețea- pădurenebună. Se scurg ochii după pătrățelele uniformei școlare purtate în clasele primare. Atunci am învățat să scriu cu litere…
-
(De)căderea. Sau cum mi-am cunoscut Alter Ego-ul.
Văd dublu. Simt ori doi. Pământul mă ține captivă într-o fugă ca într-o roată pentru cobai. Rugă pentru moartea frunzelor și sinuciderea lor – toamna asta-i doar un purgatoriu, uite-o cum își trimite copacii la sanatoriu ca pe un Dali român dator. Amețeala dinainte de pierderea cunoștinței, a cunoștințelor și a conștiinței, Nu o mai am, am dat-o dispărută, retardato. Am de căzut, de umblat, de simțit, de furat curent. Decadent mod de a-mi exprima doar o altă perspectivă beată, în ceață, înceată (de)asupra unor mustăți de vină că-s atât de obosită, de plină și-n deplină (de)formare ambițioasă că nu-mi pasă de-o simplă pasă proastă. Știu doar că am luat…
-
Actualizare de date. [Poemul din 2016]
Mă uit acum la albul ăsta spălăcit de milioane de pixeli și mă întreb care ai fi tu dintre ei toți. Poate ăsta din mijlocul c-ului? Sau poate cel ce stă la colț? Pe monitor, în dreapta, unde e Recycle Bin. Ah! Cum aș vrea să nu-mi mori. Mi-ai sări în ochi la fiecare mișcare de mouse, la fiecare deschidere de fereastră. Vreau să ne personalizăm desktopul și cursorul, să ne luăm după săgeata comună – să ne indice viitorul, lasă trecutul. Uite-ne și uită de like-uri și commenturi. Iată-ne și iartă-ne pentru erori 404. Ne-am vindecat de BSoD, ecranul albastru ne arată acum cerul, cerul lung și curbat sub…
-
Cine hotărăște ce e bine sau ce-i rău?
Ai cunoscut vreodată sentimentul acela în care te simți captiv în mijlocul unei intersecții, acolo unde drumul se bifurcă și trebuie să iei o decizie? Care e calea cea bună? Cine hotărăște ce e bine sau ce-i rău? Hai, îți spui, ia o decizie! Timpul trece, nu te așteaptă.. Trece la fel pentru toți, deși ai vrea să schimbi multe din punctul ăsta de vedere. Trebuie să grăbești lucrurile, deși îți plac fix așa cum sunt. Dar timpul nu te așteaptă, ai uitat deja?… Mă simt captivă în fața unui drum ce pare însorit, lipsit de griji și plin de nebunia clipei, dar știu că e cu sens unic. Și…
-
Ce mă face pe mine fericită: 1. Cafeaua de dimineață
Bună dimineața! Știu că sună ciudat să vă zic eu asta, cea mai anti-matinală ființă, dar da, astăzi este despre începutul unei zile reușite, despre ce mă face pe mine fericită. Iar un salut prietenos, spus sincer și deschis, cu zâmbetul pe buze, cu siguranță ar însenina ziua oricui. 🙂 Dintotdeauna m-am considerat un om simplu, iar atunci când începeam, poate, s-o iau razna, mă redresam imediat și încercam să mă mențin pe linia de plutire. Am fost atrasă mereu de gesturile mici, de atenția la detalii până dincolo de așteptări. Îmi plac lucrurile simple, iar astăzi va fi vorba despre un gest minim care mă face fericită (aproape) în fiecare…
-
M-am îndrăgostit și m-a făcut să plâng.
M-am îndrăgostit și m-a făcut să plâng. Sună a clișeu deja. Mai ales în vremurile noastre. O fătucă se îndrăgostește și, la un moment dat, ea are de suferit. Și plânge. Nup, nu despre asta vreau să vorbesc azi. Dragostea nu poate fi durere, dar poate fi lacrimi. Lacrimile de fericire îți spală ochii de urâțenia oamenilor meschini și îți lasă sufletul senin. Dragostea te face mai bun. Și orb (dar asta e altă poveste). E adevărat – m-am îndrăgostit și m-a făcut să plâng. Dar nu regret momentul (re)găsirii. Ba dimpotrivă. Iubesc vioara de când mă știu. Întotdeauna m-a făcut să vibrez într-un fel în care niciun alt instrument nu…
-
Povestea mea spusă de dr. House
Mă uit că nu am mai scris pe aici de mai bine de o săptămână… Se pare că atunci când suntem bine, când avem impresia unei pojghițe de fericire, uităm de creație. Ce să scrii despre fericire? Cred că și cuvintele ce exprimă optimismul sunt mai puține decât cele din abis. Uite-mă, scriu din nou ascultând Secret Garden, desperados în dreapta mea, lumini stinse și un ventilator anost ce-mi vâjâie în spate. Nu te preface că nu știi ce zic. Ai trecut și tu măcar o dată prin stări din astea mai proaste. Lasă, bre, că trec ele! Mă uit că data trecută eram hepi (deși aș fi putut să nu…
-
Playlistul lunii. Astăzi, despre melodiile din liceu.
Băi, nu știu câți dintre voi ați trecut deja de vârsta de 28-29 de ani, dar la mine e prima dată și mi se întâmplă lucruri. :)) Și mișto, și mai puțin plăcute. Vorbim despre revederea cu colegii de liceu. După 10 ani!!! Pfuiii, cum au zburat anii ăștia… Mâine e marea reîntâlnire, nu am reușit să ne strângem prea mulți, poate nici măcar jumătate din clasă, dar e important că ne vom revedea diriginții. Am avut trei: un dirig și două dirige. :)) Ne-am atașat de fiecare în parte, iar asta se vede încă și acum, peste ani, când acceptă cu drag invitația noastră de a petrece câteva zeci…
-
Dacă e corect, de ce mă doare? – Scrisoare fără nume 3
A venit vremea aia în care stau cu bărbia, cu obrajii în palme și mă gândesc. Mă gândesc că nu mai vreau să mă gândesc. Încerc să mă golesc de toate trăirile negative, încerc să găsesc soluții. E atât de greu.. Doare. Dacă e corect, de ce mă doare? Spune-mi tu! Hai, spune-mi.. Dacă știu sigur în sinea mea că am făcut alegerea corectă, de ce știu la fel de sigur că nu sunt împăcată cu ideea? Ideea de a te pierde. Oh.. Am scris-o. Uite, am gândit-o. Poate că deja este prea târziu. Ne-am pierdut înainte să ne avem. Am încetat să fim până să știm dacă putem fi.…
-
„O să reușesc să țin lumea la degetul mic..”
M-am trezit azi cu versul ăsta în cap. Nu am mai ascultat de mult Lumea e a mea – B.U.G. Mafia feat. Loredana, dar asta nu m-a împiedicat să tot fredonez în minte cuvintele lui Caddy. 😀 Ce cursuri și discursuri inspiraționale, motivaționale sau mai știu eu cum? O melodie bine aleasă și ești pe felie toată ziua! :)) Asta da introducere, ce să zic? :)) În fine, ideea e că, în viață, îți poți găsi motivație în orice lucru mărunt ce te poate face fericit. Chiar și pe moment. Nu sunt adepta „om vedea ce-o mai fi după”, dar încerc să mă mai domolesc din goana mea nebună după…
-
Scrisoare fără nume – 2
Mai ții minte când ți-am scris prima scrisoare fără nume? Îți spuneam acolo cuvinte culese (de) pe sprânceană… senină, calmă, întocmai ca privirile piezișe ce ni le aruncam de la unul la altul, ca într-un joc de tenis cu o minge invizibilă. Lunile au trecut, iar acum simt din nou durerea facerii. Unui tablou rupt din carne vie. Ți-aș spune cu buzele mele lipite de ale tale tot ce am de șoptit. Dar tu nu ești. Poate că nici nu ai fost vreodată. Și doare mai tare că știu sigur că nu vei fi. Tu mi-ai rămas fără numele, pierdut și necăutat, impulsiv și necumpătat. Ai reușit să-mi spulberi orice…
-
Ce e femeia?
Femeia e un arbore cu rădăcinile adânc înfipte în cer. Sucită din fire, tânjește mereu după afecțiune la fel cum îți caută sărutarea după îndelungi absențe. Îți acoperă trupul cu mângâieri ca să nu uite să te simtă chiar și atunci când nu ești. Vrea să se vadă prin ochii tăi și să te vezi prin porii ei. Te respiră… Femeia e o adevărată simfonie a plăcerii – o guști și nu te saturi de ea. Exact ca o înghețată în zile arzânde. Mângâieri satinate, privire angelice, cuvinte duioase – asta e femeia. E gura de aer când zici stop, E primul pas când crezi că te-ai oprit de tot… O răscruce…