Particip, nu asist!

„Ce liberi am fi… Ce liberi ați fi…”

Pe nepusă masă, ieri am fost la teatru. Nu voi face cine știe ce introducere pentru că toată esența textului constă în citatele pe care le-am extras din replicile actorilor.

 

Ne-am hotărât că nu trebuie să ratăm piesa „Fundătura” de la Teatrul din incinta Palatului Național al Copiilor, așa că ne-am întâlnit acolo și am pus-o de un selfie zâmbăreț. 🙂
La Palatul Copiilor

După ce am traversat un labirint prin clădirea Palatului, am găsit sala fix așa:
IMG_9912.JPG

Distribuția?
Afis Fundatura

Ca să vă faceți o idee despre ce vrea autorul să zică, sinopsisul sună cam așa:

Vioiciunea împletită cu disperarea la cea mai înaltă cotă a suportabilității dezvăluie o lume aparte. Speranța este singura verigă ce leagă sufletele de aici cu cele de afară. Poveștile unor oameni speciali care prin modul lor de a fi nădăjduiesc din toate viscerele la o altă viată la fel că dumneavoastră publicul, de altfel pentru că toți avem ceva special în lupta cu propriile neputințe, obsesii, ratări.
Există și fărâma oniricului care pâlpâie necontenit în fiecare dintre noi.
Melanjul dintre visuri și vise, adică tot ce dă savoare omenescului, contopit cu cel dintre amărăciune și dezgust vă vor scormoni semnificative introspecții în adâncurile ființelor dumneavostră.

Băi, mie mi-a plăcut ce am citit și chiar m-am dus acolo cu o agendă și fără nicio imagine în minte. Am vrut să mă las surprinsă. Și am fost… 🙂

Afis Actori Fundatura

Chiar dacă în contextul piesei, citatele următoare aveau un anume rost, luate separat, ele au un înțeles de sine stătător, din care am extras umorul, profunzimea și numeroase lecții scurte, dar eficiente despre viață:

  • Moartea nu se sperie de gălăgie.
  • Dacă munca era o plăcere, atunci poate că munceam și eu.
  • Când munca e o caznă, viața e un căcat. (truism care a stârnit hohote în sală; om ști noi ce-om ști)
  • Nu te lăsa, nu te lăsa… / Viața e simplă, tu o faci să fie grea!
  • Pentru o femeie, ori că se mărită, ori că se spânzură, tot aia e. :)))
  • Aplauzele te îmbată mai rău ca alcoolul. (replica unui actor alcoolic, neîmplinit, care sfârșește în propriul abis)
  • -Moșule, există Dumnezeu?… -Dacă crezi, există!
  • Moartea nu se sperie de vorbe. (atunci când un personaj moare de boală, o fată strigă plângând că ar trebui să o jelească puțin.)
  • Am prins un mort în undiță. (mi s-a părut o expresie foarte sugestivă)
  • Nu-i vorba de cuvinte, ci de rostul lor.
  • Hai să ne boim, dup-aia să ne războim. 🙂
  • Șuieră vântul a nemărginire. (alăturare de cuvinte atât de comune, dar combinate într-un mod superb)

A fost super emoționant, dar și foarte amuzant, chiar paradoxal – am râs cu lacrimi la o scenă foarte dramatică, atât de tare încât era să fim dați afară. :)) Păcat că oamenii mai în vârstă (a se citi îndoctrinați șâșâiți) nu au înțeles chiar nimic din piesa ce tocmai se desfășura în fața sufletelor noastre…

Parcul Copiilor Bucuresti

Finalul piesei a constat într-o melodie cântată de toți actorii, iar versul pe care l-am fredonat apoi toată seara reprezintă, de fapt, concluzia piesei:

Ce liberi am fi… Ce liberi ati fi…

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: