• (de)Lirice

    Dă-ți masca jos!

    Pierdută-ntre sensuri, găsesc calea mea pe jos, Nu știu ce voi afla, tot merg pe drum grunjos. Mă ții de mână, deși te văd cum vii pe contrasens – Golește-ți chipul de tot și toate! Sărută-mă intens… Ah! Îți spun cu blândețe în glas, iubite: Dă-ți masca jos și îmbracă-mă-n cuvinte! Mi-e dor, deși te am, mi-e dor să te ador O clipă-n plus, atât! O clipă și să mor…   Dar clipa noastră, știi bine, eternitate este, Atunci când transformi cuvintele-n poveste. Mi-e somn, deși încă dorm cu tine-n gând – Dă-ți masca jos, iubite, să văd soare râzând.   Ruptă din carne vie, cu gesturi mici și bruște, Îți văd…

  • (de)Lirice

    Au înnebunit copacii.

    mi-au înnebunit copacii de la toamna asta atât de (a)vară. nici nu mai știu diferența dintre adevăr și risipă de anotimp. m-a surprins un vânt în gene azi, mi-am gustat o lacrimă amară. îți port sărutul ca un văl uitat pe buze – ne chemăm în contratimp.   îmi voi câștiga dreptul de autor asupra cuvintelor tale încă nerostite. când toamna se uită spre noi, tremurăm în spasme, fiori ne separă. ce-ți mai trebuie și ce să cauți, când ai gânduri de mine nedezlipite? ah! mi-au înnebunit copacii de la toamna asta atât de (a)vară…

  • (de)Lirice

    Popas.

    E verde tot în jurul meu și galbenă-i iubirea, palidă cu stropi de ceară, aici și nicăirea. Am încetat să merg, îmi odihnesc privirea peste tine – în ochi, ard focuri reci și nemurirea. Rătăcind pe drum, îți pierd și amintirea.   Te văd prin vis, te văd aievea când vii și tot pleci, cărând în mâini grele flori uscate, prinse în ghiveci. Și de-ar fi puțin să-ți stau, ascunde-le, te rog, în beci! Oprește-te din fugă, fă-mi timp cu mine să petreci – Aruncă umbre în drumul meu, nu multe, vreo cincizeci.   Și-atunci când va fi vremea în spate tot să-ți las, Mă vei căuta stingher ca un…

  • (de)Lirice

    Astăzi a plouat, dar cine să observe?

    Astăzi a plouat, dar cine să observe? Picuri în gânduri – curaj și nebunie.   Astăzi am plecat, dar cine să mă-ntrebe câte culori mai văd acum, câte-o să fie?   Astăzi te-am aflat, ca sensul din proverbe. Noi am picat examenul, zero la chimie.   Astăzi m-am mirat – bălți împletite-n jerbe zăceau în calea mea, în clopoți de petunie.   N-am înțeles de ce orașul meu tot fierbe – capăt de august, dar început timid de iunie.   Mâine te-am uitat, pierdută-ntre gherbe, strigând prin șoapte goale: Așa a fost să fie!

  • (de)Lirice

    Vioara întâi.

    Vreau să mă auzi când mă alint în mine note spumegând, trebuie să mă iei de după mijloc, să-ți așezi umărul în pliul meu, să-mi atingi coarda sensibilă cu degete lungi, liniștea căutând – Tremuri în coastele mele. Corzi între noi, fire întinse de curcubeu. Vrei să mă asculți, vino mai aproape și închide ochii strâns în gene, iubește-mi curbele și pielea de miere, dezbracă-te subit de lume. Pășești timid în scena mea fără reflectoare, public tăcut, de cremene, Potrivește-mă cu tine, fă-mă să cânt sublim sub pseudonume.   Fă din cântul meu o poveste nesfârșită de mătase pe portativ, urcă-ți privirea lin, coboară adânc în simțul meu de căpătâi.…

  • (de)Lirice

    „Aș vrea să pot să îți spun ce simt…”

    Simțiri și armonii legate între ele au fost prinse în năvod, Știu că mi-ai fost pansament pe retină, m-ai ajutat să văd totul mai clar, în culori de curcubeu. Ai încercat din greu, doar că eu nu știu să mă joc de-a iubirea. N-am tupeu.   Gol și dor, morală surdă în tăcere deplină, mă cunosc bine – dac-ar fi să auzi ce gândesc, ai ști că totu-i despre tine, în fine. Mă cert cu mine însămi că nu am puterea să scriu și altceva decât versuri neînțelese ca Eminescu și triste ca Bacovia.   Le citești, dar ele nu îți spun nimic. Cum ar putea să o facă? Tu…

  • (de)Lirice,  Filosofie pe genunchi

    Îmi plânge pixul.

    Când scriu, serios, îmi plânge pixul. Nu înțelegi, nu vrei să-mi sari tu fixul? Am vrut apoi să-ți desenez culori vii ce-mi curg prin ochi – toate-ntr-o zi… Ce vreau eu să scriu acum ți-s toate oglindă, gânduri negre nu mai am, toate se perindă, se duc încoace și încolo, în eter(n)ul dintre noi. Nu vreau să-mi plângă pixul, dă-mi unul mai de soi!

  • (de)Lirice

    Abandon.

    Ai simțit vreodată cum cazi, afon, în timp ce te ridici? E ca și cum mergi în direcții diferite, în același timp. Nu ai timp și nervi, nu mai ai cuvinte să-ți explici Mâini ce scriu, mânjite-n curcubeu – un arc peste răstimp.   Alienarea unui suflet – un ochi de lac în mijloc de pustiu. Aleg să caut nesfârșitul în ropot dur de herghelie, Sălbatici cai să mă poarte… Pe unde? Nici nu mai știu… Având apusu-n sânge, tâmpla muntelui mi-este coșmelie.   Eu ție îți sunt abandon, oraș murdar și fără de efect, Mă înfiori cu manechini morți în palide ferestre, Când, sub tălpi, îți plimbi aleile în…

  • (de)Lirice

    Praguri și simțiri.

    Dincolo de ele, vezi soare în priviri, Frunze crude și fructe-n albe porniri Stau să explodeze-n forme vii de gânduri, În simțăminte-adânci scoase la aer printre rânduri…

  • (de)Lirice,  Filosofie pe genunchi

    Viața, aiurea-n tramvai.

    Viața-i un tramvai aiurea în care mergi cu spatele. Nu știi încotro te îndrepți căci nu ești tu vatmanul. Simți curbele doar și te ții tare în genunchi. Pentru echilibru. Are un singur vagon – unii oameni coboară, făcând loc altora noi. Doar câțiva reușesc să urce. Le oferi locul, unii te fură: riscul niciodată asumat al călătoriei fără bilet.

  • (de)Lirice

    Alzheimer, de timpuriu.

    Acid, miros de sulf și sunete ce-mi sfârâie-n urechi Îmi stau pavăză în dreptul meu cel nefiresc de stâng. Vreau să cânt, să plâng cu gura până la urechi, Dar ce să fac? Am eu cu viața vreun legământ? Am crezut și nu am știut de ele, senzațiile de purici – Mă furnică pielea stoarsă, șifonată-n cuțite de soare, Stau cu mâinile-n sân; cum să te ating, ca pe mucenici, Când te privesc de jos în sus, ca vânător pe căprioare? Și pofta mi-e pe ducă, și gustul moare, moare-ncet și el, Când praful simțămintelor mă părăsește-n gânduri… Dar vreau să știu, peste timp, că vom simți în noi la…

error: Content is protected !!