-
Columna lui Traian. Atenție! Articol documentat!
Ce m-a apucat să scriu despre Columna lui Traian, poate vă întrebați. Ei bine, ziua de 12 mai mi-a amintit de acest subiect pe care l-am avut de aprofundat pentru master. În anul 113, pe 12 mai, a fost inaugurată la Roma, în forumul nou construit, „Columna lui Traian„, operă atribuită lui Apollodor din Damasc. Așa mi-am spus că ar trebui să public ceea ce am scris acum vreo patru ani pe mesele BCU (nu e bancă :)), e Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”). Atenție! Articol lung, dar mega-interesant 😀 După ce a cucerit Dacia, Traian s-a hotărât să ridice în centrul Romei o serie de construcții monumentale, în piața care îi…
-
Scrisoare fără nume 6. Am rămas tablou.. Și două săptămâni.
Mă apuc din nou de scris(ori). Da, m-am lăsat de tine o perioadă. M-am simțit ca atunci când te minți că nu ți-e poftă de o țigară, că vei reuși să te lași. De data asta. Sevraj. Tremurul mâinii ce-mi aluneca peste ochi cu apă rece, liniștea țiuită în urechea stângă, dimineți cu o singură ceașcă de cafea pe birou. Pagini goale, rămase pline de mine. Aș spune de „noi”, dar aș minți. Nu mi-am imaginat că voi aduna atâtea zile de nescris. Am strâns (la piept) imagini întipărite în celulele miocardului, desenate pe retina ochilor căprui. Obosiți și neplânși. Am râs cu ochii în câteva rânduri. Eu nu mai…
-
Am găsit încă un loc de joacă: TrickZone! :D
Înainte de Paște, nu chiar de mult tare, am ieșit în Centrul Vechi să mă joc. Firește. Doar nu era să stau la vreo terasă ori să mănânc în stradă, agățată din fugă de vreo tanti ce-mi vrăjește ceva despre o masă-n doi și vreo cafea. Nu vezi, bre, că-s singură? Doar pare că mănânc cât doi.. :)) Așa, cum ziceam, am ieșit să mă joc la TrickZone. Pam, pam! TrickZone – singura sală de jocuri din Centrul Vechi Am răspuns cu un DA! mare și apăsat atunci când Iulia m-a invitat să stricăm petrecerea băieților. 😀 Argumentul suprem a fost „pizza și bere”. 😀 Iată-mă, deci, pe 11 aprilie,…
-
Dor de doare, de soare în mare..
Mi-e dor de mare. De nicio mișcare în zare. De soare pe piele arzând, de buze uscate și-n plete să am vânt. Mi-e dor de scoici înțepate, să-mi strige din borcan adunate, Și-ntregi, și sparte, albe, pestrițe, le pun să joace pe scena amintirilor – cele mai bune actrițe. Mi-e dor de oboseala răsăritului și hamsiile sărate, de gingășia sărutului, cu ochii întinși la îmbrățișarea în care se trezesc soarele, cerul și marea. Mi-e dor, pe înserate, de plimbări haioase, de liniștea stricată de păsări albe, grațioase, de stelele vii aprinse pe infinitul fără tavane false. Mi-e dor de mare și-i spun: așteaptă-mă, vin să te văd săptămâna viitoare..
-
Astăzi a plouat… frumos
Și m-a plouat sub tălpi și-n creștet Cu un frig tomnatic, veșted. M-a întors din drumul către nicăieri, M-am uitat în mine: mai martie ca ieri. Îmi știu temerile ca pe propriile buzunare, Și fricile, și spasmele îmi cer o răzbunare, Să-mi înving suferința așa, cu mâinile goale. Doar că tot ce fac se-ntoarce în mine. Și doare. Se numește karmă și-s cam tristă să aflu că Toate rănile doar cu timpul se vindecă. Îmi pun secunde, adun ani pe plăgi deschise De mine, prin fapte deja făcute sau vorbe deja zise. Astăzi a plouat frumos, cu nori mergând pe jos, Eu am avut umbrelă, am zâmbit, dar ce folos?…
-
Fast and Furious 8 a fost de nota 10!
Am fost astăzi la avanpremiera filmului Fast and Furious 8 și mi-a plăcut atât de mult încât simt nevoia să scriu acum, fără să mai amân nici măcar o zi. 😀 Fast and Furious 8: The Fate of the Furious – O poveste despre familie… Încep cu acest aspect al filmului pentru că mi se pare că este ideea centrală, motorul acțiunii. Întâlnim încă din primele secvențe sentimentul de apartenență la un grup, dragostea de familie ce ia fața curselor de mașini – Dom (Vin Diesel) și Letty (Michelle Rodriguez) sunt în luna de miere undeva prin Cuba. Avem și curse, avem și mașini mișto, avem și multe faze spectaculoase,…
-
Trunchi de pământ
Am ieșit din burta pământului pe nerăsuflate. Am renăscut din pântecul lunii.. martie și-un echinocțiu mi-au fost leagăn. Primul ecou al plânsului meu încă-mi este întipărit în glas, și curge pe pagini scrise-n cer. Tunete și fulgere răsărite din senin – Caracterul meu. Acum știu deja să număr 30 de primăveri. Am cam crescut, deși aș spune că se leagă mai bine pământul în inimă și-n articulații, țărâna în care am înfipt rădăcini de vise, prinse în buchet de râme, azi mi-e mai ușoară -n piept. Tata s-a sădit pe sine în căpruiul ochilor mei, dar și-n ridul dintre ei. Mama mi-a dat zâmbetul. Pe al său, de tot. De…
-
Liliac/Cu susu-n jos
Cred într-o mie de petale – se deschid Fără să se întrebe de ce sunt, De unde au apărut ele pe pământ, Cărui Dumnezeu să se-nchine, cum și când. Ele își urmează calea de la mugur la floare, Făcând pași mici, ca în baston, și-i o boare Ce îmbracă frunza în stropi de neculoare, Făcând vântul un scenarist perfect sub soare. Am tendința crudă să mă confund cu un liliac, Dar eu nu am atâta mov, albul meu e mai sărac. În schimb, scot din mine seva ca un scriitor ortac, Un rând pe față, unul pe dos, suflet (cum)pătat, Întors cu susu-n jos, am rădăcini în cap și încap…
-
Nerutina de a fi (aceeași eu..) – #maratondepoezie
Rutina te omoară. E un cancer. Te ucide încet sau, dimpotrivă, furtunos și groaznic. Schimbarea te alină. E morfină. Ameliorează, dar nu vindecă. M-am îmbolnăvit de nerutină. Fac lucruri deosebite. Diferite, adică. Sunt atât de lumești faptele mele că mă sperie imaginea unui cobai în roata de plastic pe care își învârte pe degete plictiseala. Ce prostuț e când crede că e special alergând către nicăieri! Măcar are idealuri. Ah! Deja vorbesc despre mine și nerutina de a fi aceeași eu.
-
Ego(tr)ist.
Mă-ntreabă lumea despre cine scriu Atunci când măzgălesc foile pe blog. Le spun că-i inspirație, căci doar eu știu Cum mi-ai lăsat sufletul cu dor și-olog. Ce rost mai are să povestesc de vechii noi, De ce să redeschid în mine plăgi de vise? Oricum, n-ar înțelege nimeni de ce-i noroi În locu-n care doar iubirea noastră hoinărise. Păstrez acum amintirea în grădina minții, Culeg lauri din lupta cu somnul fantezist. Tu ai trădat primul, ia-ți înapoi arginții, „Noi” a murit, eu sunt un Toma ego(tr)ist. Publicitate:
-
happy end, totuși?..
m-am descărnat în fuga mea spre tine purtându-mi oasele prin pânze străine, mi-atârnă pielea în cârligul tău sever – „vreau fericire, dar mi-e frică să mai sper” scriam cândva, pe vremea când trăiam fericirea-n stare pură și nici nu știam.. cât de cinică e viața, îți dă, dar îți și ia ochii lucidității: ai, dar nu poți vedea asta. m-am împiedicat de cranii împuțite, de patima din suflet, unghii înnegrite în miez de stern le am adânc înfipte, sentimente tot omor, dar astea nu-s delicte. așa văd în ochii tuturor, trecem cu vederea și plânsul, și suspinul, și jalea, și căderea. ne-am obișnuit cu răul, nu căutăm plăcerea. nu mai…
-
retorică?
mai știi tu când îți spuneam că tăcerea (mieilor) e rece ca o stâncă? te mângâiam amar cu mâna stângă, uite calea dreaptă. tu ești mereu pe lângă. mă urmărește privirea lor adâncă.. mă întrebai atunci, eu te întreb încă: la ce e bună în iubire o poruncă, dacă tot ce faci binele-l alungă? fă sărbătoare din noi, du-mă la biserică fără să-mi pui vreo întrebare, las-o retorică – jurăminte pe vitralii, câtă iubire mozaică s-ar naște între un om alb și o pisică.. ai încercat, și eu aș fi vrut, dar asta nu implică „fericiți până la bătrânețe” și nu ne justifică de ce ne tot punem noi piedică…
