Liliac/Cu susu-n jos

Cred într-o mie de petale – se deschid
Fără să se întrebe de ce sunt,
De unde au apărut ele pe pământ,
Cărui Dumnezeu să se-nchine, cum și când.

Ele își urmează calea de la mugur la floare,
Făcând pași mici, ca în baston, și-i o boare
Ce îmbracă frunza în stropi de neculoare,
Făcând vântul un scenarist perfect sub soare.

Am tendința crudă să mă confund cu un liliac,
Dar eu nu am atâta mov, albul meu e mai sărac.

În schimb, scot din mine seva ca un scriitor ortac,
Un rând pe față, unul pe dos, suflet (cum)pătat,
Întors cu susu-n jos, am rădăcini în cap și încap
Într-un singur gând: sunt acasă, copil vesel și-mpăcat.