Ce mă face pe mine fericită - 3. Acasă • opisicaneagra.ro

A venit și vremea celui de-al treilea punct de pe lista fericirilor mele: acasă. Da. Parcă și simpla pronunțare a acestui cuvânt mă liniștește. Când vin acasă, trec printr-un portal și merg în altă lume. O lume goală de persoane, dar plină de mine și subînțelesurile mele. Nu încerca să înțelegi cu mintea ce spun eu aici, gândește-te la „acasă” al tău și vei simți ce scriu…

Merg acasă alergând. Drumul pare mai lung la dus. Merg obosită de tot, de mine, de ei, de lume, și îmi găsesc resursele pentru a continua să fac cu drag și energie ceea ce am făcut și până acum. Mă reîncarc, aici am cablul de date, aici îmi este și încărcătorul. Deși îmi dau disconnect de la wewewe.

Acasă îmi dispar insomniile..

..și (re)apar visele. Credeam că le-am pierdut pe cărări uitate de timp. Dar acasă adorm liniștită până în miezul nopții și mă trezesc dimineața devreme. Odihnită. Dorm atât de bine în patul de acasă așa cum sunt conștientă că nu voi dormi nicăieri în altă parte.

Acasă la mine, timpul are răbdare. Are răbdare cu mine și îmi permite să fac tot ceea ce-mi propun. Acasă mă trezesc cu zâmbetul pe buze (în suflet, că în realitate sunt cam grumpy în primele câteva zeci de minute :D), las mițicile să iasă afară să se bucure de rouă, iar eu pun de cafea. Știi cât îmi place să-mi beau cafeaua de dimineață pe pragul casei. Nu-i nimic deosebit acolo, ar spune alții. E un prag normal, cu o cafea pe un scaun normal, cu două trepte normale și cu o anormală care le vede nemaipomenite. 🙂 Aici, pe treptele astea, îmi este liniștea…

Mâine plec și ne vom pierde urma…

Acasă e liniște, am mai spus? Oh, și câtă nevoie am de liniște! N-am omul meu care să-mi ofere liniștea, dar cu siguranță am un loc unde o pot îmbrățișa. O cuprind pe după mijloc, îi pun mâna la gură să nu se sperie și o invit în casă, la masa de scris… Hai cu mine, îi spun, vino să povestim. Mâine plec și din nou ne vom pierde urma… Și vine când o chem, când o iau cu binișorul. Nu-i plac mișcările bruște și nici sunetele prea înalte. Deși ascultă cu drag muzica ce taie aerul ieșind din boxele atașate la laptop. Acum nu l-am luat. Am zis să stau departe de soușăl midia și să-mi văd de (celelalte) ale mele. Am făcut bine.

(Nu luăm în calcul instagramul, acolo sunt instantanee, nu are rost să le urc târziu, va fi prea târziu.. Am înghețat acolo momentul meu de mutism. Da, stau și citesc. Da, stau fără să citesc și doar privesc pe întinsul curții și mă bucur. Și mulțumesc pentru tot ce am.)

Ia uite și la fete ce fericite sunt… Și cât mă liniștește fericirea lor…