-
Astăzi a plouat… frumos
Și m-a plouat sub tălpi și-n creștet Cu un frig tomnatic, veșted. M-a întors din drumul către nicăieri, M-am uitat în mine: mai martie ca ieri. Îmi știu temerile ca pe propriile buzunare, Și fricile, și spasmele îmi cer o răzbunare, Să-mi înving suferința așa, cu mâinile goale. Doar că tot ce fac se-ntoarce în mine. Și doare. Se numește karmă și-s cam tristă să aflu că Toate rănile doar cu timpul se vindecă. Îmi pun secunde, adun ani pe plăgi deschise De mine, prin fapte deja făcute sau vorbe deja zise. Astăzi a plouat frumos, cu nori mergând pe jos, Eu am avut umbrelă, am zâmbit, dar ce folos?…
-
Trunchi de pământ
Am ieșit din burta pământului pe nerăsuflate. Am renăscut din pântecul lunii.. martie și-un echinocțiu mi-au fost leagăn. Primul ecou al plânsului meu încă-mi este întipărit în glas, și curge pe pagini scrise-n cer. Tunete și fulgere răsărite din senin – Caracterul meu. Acum știu deja să număr 30 de primăveri. Am cam crescut, deși aș spune că se leagă mai bine pământul în inimă și-n articulații, țărâna în care am înfipt rădăcini de vise, prinse în buchet de râme, azi mi-e mai ușoară -n piept. Tata s-a sădit pe sine în căpruiul ochilor mei, dar și-n ridul dintre ei. Mama mi-a dat zâmbetul. Pe al său, de tot. De…
-
Liliac/Cu susu-n jos
Cred într-o mie de petale – se deschid Fără să se întrebe de ce sunt, De unde au apărut ele pe pământ, Cărui Dumnezeu să se-nchine, cum și când. Ele își urmează calea de la mugur la floare, Făcând pași mici, ca în baston, și-i o boare Ce îmbracă frunza în stropi de neculoare, Făcând vântul un scenarist perfect sub soare. Am tendința crudă să mă confund cu un liliac, Dar eu nu am atâta mov, albul meu e mai sărac. În schimb, scot din mine seva ca un scriitor ortac, Un rând pe față, unul pe dos, suflet (cum)pătat, Întors cu susu-n jos, am rădăcini în cap și încap…
-
Nerutina de a fi (aceeași eu..) – #maratondepoezie
Rutina te omoară. E un cancer. Te ucide încet sau, dimpotrivă, furtunos și groaznic. Schimbarea te alină. E morfină. Ameliorează, dar nu vindecă. M-am îmbolnăvit de nerutină. Fac lucruri deosebite. Diferite, adică. Sunt atât de lumești faptele mele că mă sperie imaginea unui cobai în roata de plastic pe care își învârte pe degete plictiseala. Ce prostuț e când crede că e special alergând către nicăieri! Măcar are idealuri. Ah! Deja vorbesc despre mine și nerutina de a fi aceeași eu.
-
Ego(tr)ist.
Mă-ntreabă lumea despre cine scriu Atunci când măzgălesc foile pe blog. Le spun că-i inspirație, căci doar eu știu Cum mi-ai lăsat sufletul cu dor și-olog. Ce rost mai are să povestesc de vechii noi, De ce să redeschid în mine plăgi de vise? Oricum, n-ar înțelege nimeni de ce-i noroi În locu-n care doar iubirea noastră hoinărise. Păstrez acum amintirea în grădina minții, Culeg lauri din lupta cu somnul fantezist. Tu ai trădat primul, ia-ți înapoi arginții, „Noi” a murit, eu sunt un Toma ego(tr)ist. Publicitate:
-
happy end, totuși?..
m-am descărnat în fuga mea spre tine purtându-mi oasele prin pânze străine, mi-atârnă pielea în cârligul tău sever – „vreau fericire, dar mi-e frică să mai sper” scriam cândva, pe vremea când trăiam fericirea-n stare pură și nici nu știam.. cât de cinică e viața, îți dă, dar îți și ia ochii lucidității: ai, dar nu poți vedea asta. m-am împiedicat de cranii împuțite, de patima din suflet, unghii înnegrite în miez de stern le am adânc înfipte, sentimente tot omor, dar astea nu-s delicte. așa văd în ochii tuturor, trecem cu vederea și plânsul, și suspinul, și jalea, și căderea. ne-am obișnuit cu răul, nu căutăm plăcerea. nu mai…
-
Dragostea nu (mai) există! – Discutăm despre… Maraton de #poezie.
Ne pierdem pe zi ce trece legătura cu noi înșine, cu ceea ce simțim cu adevărat în sufletul nostru, împrumutând stările, problemele și nevoile celorlalți. De aceea, încerc în permanență să-mi mențin legătura între spirit și lumea exterioară. Și invers. Citesc versuri, gânduri, memorii.. Am început să le și scriu.. Iar felul meu de a vă lăsa să priviți în interiorul ființei mele este acest blog. El a devenit universul unde îmi hrănesc ideea de legătură între cele două lumi și iluzia de a fi scriitor. Am vizitat case memoriale ale unor scriitori (revin pe subiect într-un articol separat), am citit și vorbit despre aceștia ca despre niște oameni normali,…
-
f(r)icțiune
Dezbracă-mă de negru Și dă-mi haina cea dintâi a femeii Să alergăm prin vene reciproce Căutând infinitul căprui în nisipul Din ochii obosiți De dragoste. Lasă-mă să-ți fiu aerul cald Din balonul ce te poartă Către „noi” cei vechi, de la-nceput. Ți-aș da un nume de alint așa cum Ți-aș oferi timp din gând În.. când ne mai vedem și noi? Dezbracă-mă de ceas, De somn, de gheață, Hai să ne luăm bun-rămas Până dimineață…
-
Rădăcini
Se întâmplă în mine un soare ce-mi zvâcnește-n tâmplă și oare nu vede cum încep să scriu moale, prea roz, cu ochi de copil, în păr c-o floare?… Caisul s-a deschis în sute de împliniri, încerc să-l copiez, să scriu alb despre trăiri ce-mi hrănesc ființa prin ochi și priviri, trăim înfipți în același pământ cu aceleași rădăcini. Tălpile goale îmi spun o poveste despre copilul din mine – a fost și-ncă este… Aș sta așa o veșnicie și-ncă un an peste, Să știu doar de mine, să mă pierd de voi, făr’ de veste. Mă simt bogată-n zambile și joarde de viță, seva crudă și dulceagă îmi alunecă din…
-
Releveu – Ceilalți. Sau continuarea poveștii din „Ei”
Vineri seară, pe la 8, am ajuns la J’ai Bistrot, locul cu pricina – intim, chic, unde zicala „când o zbura porcu’” se potrivește de minune (nu am făcut poze porcușorilor de pe pereți, dar ați prins ideea). Aici urma să aibă loc lansarea clipului semnat de Releveu – Ceilalți, exact așa cum vă anunțam în interviul publicat săptămâna trecută. După ce am mâncat cel mai așteptat cheeseburger, am mai vorbit cu fetele cochetele, am coborât în partea de jos a localului și, ușor-ușor, încăperea a început să se umple. Concertul a fost deschis de chitaristul Mihai Moșoi, care a interpretat câteva piese cu un mesaj extrem de actual. Îl…
-
Interviu cu Releveu, cel mai cunoscut necunoscut de pe YouTube: „Lucrez pentru a mă întreţine, iubesc și sunt iubit.”
Salutare! Astăzi avem treabă. Mă știți nebună cu poezia. Așadar, să nu vă mirați că ne citim cu Releveu, cel care, vineri, ne invită să luăm parte la un eveniment special – concert plus lansare clip. Până să aflăm mai multe despre asta, zic să stăm puțin de vorbă cu el, să ne (re)cunoaștem. Mi-a răspuns la câteva întrebări, de data aceasta în scris… Înțelegi? 😀 Cine este Mircea Enescu? M-am născut în ’88, în ianuarie în Bucureşti. Am terminat Facultatea de Jurnalism și am cochetat cu poezia încă de la 14 ani. De ce Releveu? Pot spune că Releveu e a doua personalitate pe care am dezvoltat-o scriind. Totodată,…
-
Poemul norilor de sânge
Mă îmbăt de vreme rea. Așa încep acest poem. Poetul? Te întrebi unde e? Și eu. Cât de boem.. Și ce blestem! Și cât blestem clipa.. Și risipa! Dar, în loc de bună, am zis pa! Știam eu ceva.. Dar tu nu știai altceva. Și m-am plictisit. De groază. M-am procopsit cu o loază, loser scris mai pe românește. Iar mă urmărește acest gând morbid, sângeriu și insipid, inodor și monocrom. Filtre peste mutre, uite, văd un om. Scriu pe net, nu am niciun pom de tăiat pentru hârtie. Muncesc pe simbrie, Obosită, mă lungesc pe glie și ascult cum scârțâie sicrie.. Nu te gândi că-s la pământ, scriu despre…