Dincotro răsare luna? • opisicaneagra.ro

Azi m-am lovit de o întrebare: Dincotro răsare luna?

De acolo, de unde vine, cunoaște ea, oare, minciuna?

Ori nebunia unei clipe de cumpănă. Ca ea, numai una..

Aș vrea s-o transform în poșetă, iar când mi-ar cășuna,

Să arunc în ea fluturii din stomac și chiar toată fauna,

De iubit să scap, să-mi curăț sufletul de toată mătrăguna,

Iar când mi-o trece febra, să uit de tot de toată ranchiuna.

Să-mi găsesc liniștea peste nori și țări, las în spate furtuna.

Și mai uit să mă apăr, iau din nou armura, dar și cununa –

Am învățat să fiu blândă cu mine, să depășesc ce-mi dăuna,

Alegeam să merg la adăpost când sufletul îmi scheuna.

Contraste de la unul la altul: anii-s vechi, dar io-s tot juna

Ce se amuză pistruiat cu ochi de copil, dar plânge ca nebuna.

Am în suflet multe sate învrăjbite, dar am vatra, străbuna,

Ce mă ține întreagă, rațiunea mi-e lider peste toată comuna.

Bat departe clopote de somn, insomniile îmi tot agită struna,

Vin vise pe cai albi, se adună în stive și îmi creează duna

Grijilor. Nu pot să număr oile negre, se tot aleargă întruna.

Mi-aș dori să-mi amintesc un cântec de leagăn ce-mi răsuna

În urechi, când mă legăna pe picioare. Senină întotdeauna,

Mergeam spre visuri. Dacă știam, aș fi plătit de atunci arvuna

Somnului ce mă ocolește discret. Nu-mi place a mă răzbuna,

Și oricât de critică ar fi situația, nu aș fulgera, doar mi-aș tuna

Luna într-un tanc human proof, aș arunca tot ce-ar îngreuna

Și tot ce-ar putea să-mi facă rău, dintr-un gest aș detuna..

comments